In-cercarea de a fi

Dintotdeauna mi-a placut imaginea culorii noi care rezulta in urma combinarii a doua culori ( clasicul verde rezultat din albastru si galben), gustul rezultat din combinarea a doua ingrediente ( ceapa si usturoiul calite sunt extaz), 2 instrumente cantand la unison ( bandoneon si vioara), 2 parfumuri impreuna ( margaritarul si liliacul). Dar ce ma fascineaza de-a dreptul este spatiul afectiv care se creaza in timpul unei intalniri cu o alta persoana. Spatiu care ulterior ii transforma pe ambii, evident in functie de calitatea sa si de tipul de relatie.

De exemplu, intr-o relatie de prietenie, prietenul A ii povesteste prietenului C despre o problema cu care se confrunta. Cel mai la indemana ar fi ca C sa-i ofere niste sfaturi inteligente si urari de bine, asa ca in carti. In prieteniile puternice, exista insa un spatiu comun, care implica grija, atentie, timp, dragoste. Un spatiu in care A isi dezvaluie emotiile, pe langa faptele exterioare care-i cauzeaza necazul. Iar C reactioneaza la ele, se lasa atins, si in urma acestei atingeri ii raspunde lui A. Cu alte cuvinte, gaseste inauntrul sau un spatiu pentru emotiile lui A si ii ofera acestuia emotiile si gandurile proprii, ce apar in acest spatiu. Nu e nevoie sa fie sfaturi, de fapt de cele mai multe ori nu vor aparea sfaturi, vor aparea cuvinte si trairi neasteptate, care insa au efect de linistire si claritate pentru prieten. Este nevoie de prezenta si grija pentru celalalt. Astfel de spatii avute cu persoanele apropiate ( partener de cuplu, prieten, familie) transforma si vindeca. Si evident este nevoie de reciprocitate si continuitate. Capacitatea de a crea astfel de spatii verzi cu cateva persoane relevante reprezinta dovada cea mai clara a unei sanatati emotionale bune si o premiza de baza pentru o sanatate fizica buna.

Cred cu tarie ca daca am fi cercuri, calitatea spatiilor de intersectie cu alte cercuri ne-ar defini cel mai bine. In-cercarea de a fi.

Un alt exemplu de spatiu comun care transforma interactiuna poate aparea in dansul de tango. A lanseaza o miscare, C o primeste cu relaxare si prezenta.  Nu anticipeaza, nu grabeste raspunsul. Este atent la conexiunea cu A, careia ii raspunde in modul propriu, astfel inspirandu-l pe acesta in dans. Cine deci conduce, cine este condus? In conexiunea creata, sunt intrebari inutile, ce conteaza de fapt este vitalitatea spatiului comun din care se naste dansul.

La cat mai multe spatii verzi deci sa avem in in-cercarea de a fi! 🙂

 

 

Tracey Crouch sau despre incredere

Marea Britanie este prima tara care in ianuarie 2018 o numeste pe Tracey Crouch, Ministru al Singuratatii, in urma studiilor conform carora izolarea sociala este o epidemie ascunsa – 10% din britanici se simt izolati in mod frecvent -. 200.000 de britanici nu comunica cu prietenii sau rudele nici macar o data pe luna.

In Japonia, sunt din ce in ce mai multi oameni singuri care recurg la furturi minore pentru a fi încarcerați, astfel beneficiind de companie.  In SUA, 43 de milioane de persoane peste 45 de ani sufera de singuratate cronica, iar 25% dintre persoane locuiesc singure.

Germania si Elvetia sunt preocupate de abordarea subiectului singuratatii la nivel de program guvernamental. In Suedia, 50% din populatie locuieste singura.

Studiile semnaleaza 3 efecte majore ale singuratatii: 1. scaderea sistemului imunitar, cu toate consecintele sale, 2. cresterea incidentei bolilor de inima, 3. aparitia de disfunctii psihiatrice ( depresie, tulburari ale somnului, dependente de tot felul – alcool, droguri, sex, munca, jocuri, etc).

Nu exista dubiu in privinta efectului nociv al izolarii sociale asupra sanatatii unei natii. Daca exista campanii nationale impotriva fumatului, a obezitatii, a diabetului, cum ar fi deci o campanie impotriva singuratatii?

Ce ar face deci Tracy Crouch in privinta acestui fenomen?
Probabil in prima instanta, ar incerca sa il inteleaga foarte bine, la nivel individual si societal.
Echipa de consilieri psihologi i-ar furniza poate urmatoarele informatii:

1. Singuratatea nu se refera la timpul petrecut de unul singur, ci la lipsa relationarii cu ceilalti, la lipsa de investire afectiva cu un altul, la lipsa unei intimitati emotionale. Sunt persoane care savureaza timpul petrecut in solitudine, carora le plac activitatile solitare precum gradinaritul, cititul, gastronomia, pictura, etc. Ele nu se simt singure in acest timp dedicat unei pasiuni, si care le ofera un sens, atata timp cat exista in viata lor 1 sau 2 persoane, cu noroc chiar 3, cu care pot impartasi propriile emotii, experiente, ganduri. In acelasi timp, sunt persoane extraverte, care adora multimile, concertele, petrecerile, care petrec timp cu multi oameni, schimba idei si vorbesc mult, cunosc frecvent persoane noi. Chiar daca inconjurati de oameni, acestia se pot simti foarte singuri, fiindu-le dificil sa aiba incredere si sa se deschida afectiv in fata altuia si mentinand relatiile la un nivel de suprafata.
2. Singuratatea este deci despre lipsa relatiilor de calitate, acelea care hranesc si ne valideaza, acelea in care avem curajul sa ne aratam vulnerabili, si in care ne asumam riscul ca am putea fi raniti la un moment dat.
3. Exista o tendinta innascuta in om de a cauta relatia, pentru ca aceasta e indispensabila vietii. Copiii crescuti in familii sanatoase emotional, in momentul in care se intalnesc, gasesc natural forme de a relationa, de a se cunoaste, de a se juca. Cu timpul ei isi vor inhiba partial aceasta pornire, din motive de jena sociala, teama de respingere, de penibil, de inadecvare. La multi insa aceasta tendinta innascuta ramane puternica, le va facilita procesul de relationare si ii va feri de cele mai multe ori de sentimentul greu de insingurare si izolare sociala. Aceste persoane carora le este natural sa relationeze intr-un mod sanatos si echilibrat sunt cele care au fost primite in relatiile de inceput (de obicei cu persoanele de ingrijire) cu bucurie, cu usuratate, carora li s-a raspuns nevoilor si care nu au simtit respingere atunci cand s-au deschis si au cerut ajutorul.
4. La nivel individual, este foarte posibil ca persoanele care vor suferi de izolare sa fie cele care intampina dificultati in relatiile relevante ( de cuplu, prietenie, familie), ca urmare a temerii de intimitate – in trecut au fost atat de ranite de persoanele in care au avut incredere, incat nu-si mai pot permite o suferinta similara, si inconstient evita apropierea emotionala, desi si-o doresc foarte mult-.
5. La nivel societal, singuratatea ar putea fi foarte accentuata intr-un sistem dictatura (nu-mi pot imagina calitatea relatiilor in Coreea de Nord unde nimeni nu poate avea incredere in nimeni), sau intr-un sistem care incurajeaza individualismul si materialismul.

Pe baza acestor informatii, dna ministru Crouch ar putea investi masiv in programe nationale de imbunatatire a relatiilor. In scoli, companii, institutii, comunitati. Cursul despre relationare ar fi obligatoriu din primul an de scoala.
Ar subventiona participarea la grupuri de terapie si grupuri de suport pentru persoane singure.
Ar crea programe educationale despre efectele singuratatii si izolarii.
Ar numi persoane responsabile cu singuratea pentru cartiere/strazi/comunitati.

Este poate cea mai importanta misiune, cea a doamnei Crouch, aceea de a reda oamenilor increderea in oameni. Implica schimbari masive de paradigma la nivel individual si societal. Este un proces indelungat, o etapa viitoare a parcursului evolutionist, la fel de importanta poate ca achizitia limbajului.

Give me hope, Mrs. Crouch, give me hope!