Extraterestrul de la milonga

Ştiu ca nu l-ai observat, erai prea absorbit/ă de dans, însă am permisiunea lui să scriu despre discuțiile noastre.

A apărut prima oară în decembrie anul trecut. L-am văzut cum cobora din nava spațială sferică ( apare şi în fotografie în dreapta sus).

A levitat spre masa de DJ unde eu pregăteam o tandă de Tanturi. M-am speriat când l-am văzut, însă l-am crezut când m-a asigurat că este un extraterestru de treabă. Este mic şi auriu, cât o palmă. Vorbeşte o română cu accent portughez, zice că e atras de zona latino.

Redau mai jos o parte din discuția noastră. Pe el îl cheamă Pino4.

P: te rog să nu te sperii, sunt un extraterestru de treabă. Pot sta cu tine câteva minute?

L: ….eşti real sau mi se pare? ( cu vocea tremurată)

P: da, nu-ți fă griji, sunt real. Eram într-o călătorie pe la voi şi m-a atras vibrația asta necunoscută. Ce muzică este?

L: este muzică de tango. Iți place?

P: este ceva diferit…Şi de ce se mişcă oamenii lipiți unul de altul?

L: noi oamenii avem nevoie de îmbrățişare aşa cum avem nevoie de oxigen.

P: dar de ce trebuie să vă mişcați pentru asta, nu puteți sta pe loc?

L: ştii, când devenim adulți ni se pare penibil să cerem îmbrățişări, aşa că s-a inventat acest dans care a rezolvat problema. In plus, e mai plăcut să ne îmbrățişăm pe muzică.

P: de ce?

L: muzica şi versurile ne duc într-o stare în care ne accesăm emoțiile şi nu suntem singuri când facem asta.

P: ce sunt emoțiile?

L: emoțiile sunt ceea ce mă face umană, diferența dintre mine şi tine, felul în care eu percep realitatea.

P: nu înteleg…

L: nu poți înțelege asta cu rațiunea… hai să încerc să-ți explic atfel

P: sunt ochi şi urechi ( are tot câte 2 ca noi, doar că oleacă mai mari)

L: să zicem că noi devenim prieteni apropiați, eu voi simți bucurie şi încredere, apoi într-o zi îmi spui că pleci în altă galaxie, m-aş simți tristă, apoi nu mai dai un semn de viață cu lunile, m-aş simți respinsă. După o vreme revii, reparăm relația şi mă simt entuziasmată. Ințelegi mai bine acum?

P: nu s-ar întâmpla să nu mai vorbim pentru că am comunica telepatic.

L: eu îți explic ce s-ar întâmpla între oameni.

P: aş vrea să mă înveți tango, să pot întelege mai bine emoțiile voastre.

L: hai să încercăm şi vedem unde ajungem. Tu ce mă înveți?

P: o să fie o surpriză.

Am început lecțiile cu Pino4. Suntem deja la a 5-a. Invață repede şi se gândeşte să-si aducă un partener ( ei sunt androgini) de pe planeta lui. I-am zis să nu cumva să mă răpească, că nu le mai arăt tango, le arăt altceva, un dans oarecare, fără emoții.

Iți mai scriu despre el, începem să ne împrietenim.

Oricum, dacă te uiți mai atent la milonga de marți, s-ar putea să îl zăreşti. Stă lângă reşoul de pe pistă şi ii place teribil Fresedo. ( Mulțumesc Florin Fişcu pentru poză)

Un dar foarte prețios

pe care mi-l oferă cei apropiați este setarea de limite în relația cu mine şi comunicarea felului în care ele sunt sau nu respectate. Astfel voi şti când am sărit calul şi cum revin cu picioarele pe pământ. Sunt atentă însă în acelaşi timp şi la cum respectă celălalt limitele mele.

Dacă o prietenă îmi spune, după o lună fără să vorbim: „In ultimul timp, nu ai dat niciun semn de viață, totul bine?”, este clar că am încălcat o limită. Mă voi gândi dacă am avut motive obiective pentru asta (perioada foarte ocupată, etc) sau este ceva în relația noastră ce ar trebui clarificat. Si oricare ar fi cauza, m-aş grăbi să i-o comunic.

Dacă însă îmi spune mama „In ultimul timp, nu ai dat niciun semn de viață, ce s-a întâmplat?”, iar ultimul timp a fost acum 4 zile, nu m-aş gândi însă prea mult. I-aş spune respectuos că acum am simțit să o sun şi că dacă ea ar fi dorit asta mai devreme, putea oricând să o facă.

( pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că fiica sau fiul nu mai au nevoie la vârsta adultă de sfaturi si supraprotecție. Pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că noi suntem diferiți şi avem nevoie să ne asumăm viața care ni se pare nouă că merită efortul şi rezultatele)

Dacă partenerul meu îmi spune: „Ai fost aprigă în discuția de aseară, te-ai cam aprins”, este clar că am încălcat o limită. Vom analiza împreună situația cu capul cât mai limpede, şi cel mai probabil îmi voi cere iertare pentru reacția exagerată.

Dacă însă îmi spune tata: „Ai fost aprigă în discuția de aseară, te-ai cam aprins”, iar discuția a însemnat argumentele lui în a mă convinge să-mi iau un anumit tip de maşină şi comunicarea mea repetată că deja am hotărât altfel, atunci probabil că el încalcă nişte limite.

( pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că nu pot comanda fericirea pentru copiii lor adulți. Pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că nu-şi pot feri copiii de eşecuri. Pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că odată cu creşterea copiilor, ei îmbătrânesc şi se apropie de moarte).

Ce limite pun în ce relații şi cum le respect, pe ale mele şi pe ale celuilalt? Cum mă asigur că nu rămân lucruri sub preş, nevorbite şi care dau naştere resentimentelor?

Cum pun limite în relațiile cu părinții, unul dintre cele mai provocatoare demersuri pe lumea asta J?

Te invit să explorăm împreună aceste aspecte importante ale relațiilor noastre la evenimentul de sâmbătă: https://www.facebook.com/events/1456420194490409/

Pentru că setarea unor limite înseamnă relații mai împlinite şi o viață mai frumoasă.

Aştept părerile şi intrebările tale la lucia@timpsicontratimp.ro

Zborul, cu neputință în afara gravitației

“Despre limită”, capodopera lui Liiceanu, o recomand oricui. La finalul ei, eşti mai uman, în sensul în care te simți în siguranță să-ți recunoşti fragilitatea şi forța care rezultă din acceptarea ei. Câteva fragmente din ea poți citi aici: http://www.poezie.ro/index.php/essay/37167/index.html

Liiceanu vorbeşte despre fondul intim străin, adică tot ce înseamnă “eu”, în sensul cel mai intim, dar pe care nu l-am hotărât eu pentru mine, îmi este deci străin: rasa, sexul, țara, părinții, epoca, religia în care cresc, cultura, profesorii, colegii, etc.  De aceea fondul intim străin.

Şi cred cu tărie că cel mai frumos lucru pe care îl pot face pe această planetă în această viață cu mine însămi este să-mi împrietenesc intimitatea cu stranietatea. Adică nevoia bazală, profund umană de apropiere emoțională, cu necunoscutul din mine, uneori neprietenos. Dacă eu le împrietenesc, îi voi ajuta şi pe ceilalți să o facă cu mine.

Apoi, ca într-o oglindă, de parcă aşa ar fi făcută lumea, voi atrage oameni interesați şi ei de împrietenirea celor 2 părți din ei: intimitatea şi stranietarea. Aceste relații sunt cele mai frumoase şi oricât efort e necesar, e justificat cu vârf şi îndesat. Aceasta e sarea pămantului.

Filosofie, poezie, frumos, dar cam sterp. Hai să trecem spre lucruri concrete.

Să zicem că ai o mamă posesivă, care are nevoie să te influențeze în orice decizie, inclusiv la vârta adultă. Este o parte din fondul tău străin, nu ai ales asta. O vreme chiar e posibil să nu fii conştient de acest lucru. Când însă devine prea împovărâtor, vei începe procesul cel mai greu cunsocut de om. Imprietenirea nevoii de apropiere, de intimitate emoțională, cu stranietatea, cu ce nu ai putut alege.

In cazul nostru, vei începe să pui limite în relația cu mama, în scopul construirii unei relații împlinite cu tine şi cu ea ( atât cât depinde de tine).

Vei înțelege în acest proces că e foarte posibil să fi împrumutat din posesivitatea ei, sau opusul. Opusul este să fii alergic la intimitate ( când simți o persoană că se apropie prea mult de tine, cum face mama, te retragi big time). Aceste “achiziții’ nedorite apar în relațiile apropiate şi pot crea mari necazuri.

Aceste achiziții, această vulnerabilitate este acum a mea. Este fondul meu intim. Ceva ce cunosc bine şi vreau să transform. Probabil nu o voi transforma integral, dar o cunosc şi o accept. Si în relațiile cu cei apropiați o afirm şi le cer sprijinul. Aşa cum fac şi eu cu vulnerabilitatea lor, pentru că au şi ei una două, ce credeai?

Libertatea nu are sens decât în conditiile existenței limitei, asa cum zborul nu are sens in afara gravitatiei, spune Liiceanu.

Si acum, spațiul publicitar:

Te invit la un eveniment despre limite, vulnerabilitate, libertate, relații împlinite şi cea mai mare victorie a omului: asumarea fondului intim străin cu bucurie şi recunoştință. https://www.facebook.com/events/1456420194490409/

Inscrierile se fac la lucia@timpsicontratimp.ro

Te aştept cu drag!

Să avem un Eros puternic în 2019!

M-au amuzat imaginile cu 2019, care scris invers, aduce a „Eros”, şi în acelaşi timp m-au făcut să mă gândesc.

Am simțit o forță în aceste gânduri, un soi de Eros deci, şi le aştern aici în tihnă.

Cunoscut mai degrabă ca zeu grec al iubirii, Eros aducea dragostea printre zei şi muritori, cu o înțepătură de săgeată.

Mă voi referi aici la Eros ca forță a vieții, în accepțiune psihanalitică, opusă lui Thanatos, forța morții.

Eros ca forță a vieții. Cum o detectezi în tine? Gândeşte-te la cea mai dificilă perioadă prin care ai trecut, la cum te simțeai atunci, la cum gândeai atunci, cum te comportai atunci. Ia-ți câteva minute pentru asta.

Apoi gândeşte-te cum ai reuşit să o depăşeşti.

Ce din tine te-a condus spre trecerea prin ea şi ieşirea din ea spre ceva mai bun, este forța ta vitală. Lucrul de care te simți cel mai mândru în privința propriei persoane.

Poate fi capacitatea de introspecție, poate fi stoicismul, poate fi capacitatea de a avea relații apropiate ( de exemplu prietenii care se cern mai ales în momente dificile), poate fi încrederea, răbdarea, poate fi capacitatea de a ierta, de a căuta adevărul, dorința de autocunoaştere, sau pur şi simplu dragostea adâncă de a trăi cât mai profund această experiență în care te-ai trezit într-o zi sau într-o noapte, fără să fii întrebat, această experiență cu de toate, numită viață, un all inclusive cum s-ar zice.

Care este forța ta vitală? Ai numit-o?

Dacă da, pune-o la treabă în 2019. Te pune şi ea la treabă fără să ştii uneori, în sensul că este atât de puternică încât acționează de multe ori pe căi proprii.

Sunt sigură că ți-ai conturat câteva planuri pentru 2019. Care sunt ele?

Eu le văd pe ale mele împărțite în 2 categorii: externe şi interne. Dintre cele externe: profesionale, materiale, financiare, etc. Cele interne se referă la dobândirea şi şlefuirea unor atribute personale în scopul unei relaționări cât mai împlinite cu mine şi cu ceilalți.

Concret, un plan intern pentru 2019 este creşterea asertivității, iar pentru asta îmi voi folosi forța vitală, respectiv dorința de autocunoaştere.

Datorită acestei dorințe, îmi cunosc destul de bine lumina şi umbra şi tot datorită ei, ştiu de existența punctelor oarbe. Astfel îmi va fi mai uşor să fiu asertivă, adică să comunic respectându-mi nevoile şi interlocutorul şi în acelaşi timp să fiu curioasă de poziția lui, care mă poate ajuta să-mi cunosc punctele oarbe.

Tu ce planuri ai in 2019? Care sunt cele interne? Care sunt cele externe?

În special pentru cele interne, cum te va ajuta forța ta vitală?

În cele interne sunt incluse abilități pentru o mai bună capacitate de a relaționa, în familie, cuplu, prietenii, legături sociale?

Dacă da, te invit să arunci o privire peste evenimentul de mai jos, care va aborda o condiție esențială pentru o relație armonioasă. https://www.facebook.com/events/1456420194490409/

Aştept cu curiozitate gândurile tale la lucia@timpsicontratimp.ro sau in comentarii la acest post.

Să avem un Eros putenic în 2019! J