Cel mai bun guru de pe piață

Pe piața românească s-a dezvoltat un supermarket de spiritualitate şi dezvoltare personală. Cu multe raioane: misticism, meditație transcedentală, respirație holotropică, meditația budhistă, shamanism, tarot, Tao, yoga, tehnici de respirație şi multe altele. Cerere mare, ofertă pe măsură.

Sunt convinsă că fiecare este folositoare atâta timp cât intenția autentică este autocunoaşterea şi nu escapismul.

Din păcate mulți propovăduitori sau guru țintesc către partea luminoasă, pozitivă, neputând integra umbra sau partea întunecată a personalității ( anxietățile, angoasele, ura, resentimentele, etc).

Rezultatul îl constituie o explozie de pozitivism pe un fond mocnit de anxietate sau depresie. Ceva mai fals greu de imaginat.

Pentru mine spiritualitatea fără integrarea umbrei este o umbră şi mai mare. Spiritualitatea este integrarea umbrei.

Am încercat la rândul meu diverse metode. Cumva am intuit calea potrivită şi am mers pe ea.  Ce a funcționat pentru mine a fost terapia de profunzime şi terapia de grup, mai precis spus RELAȚIA care s-a stabilit cu terapeuta.

In timpul terapiei şi până în prezent şi în toate zilele ce vor urma, ştiu cine este cel mai bun guru de pe piață.

Sunt emoționată să vi-l prezint

Ştie să cânte la acordeon şi la vioară, deşi nu a mai cântat de mult,  face o budincă cu brânză care îmi pune  în dificultate orice încercare de dietă, pictează ( ce mă atinge mai mult sunt peisajele marine şi icoanele cu Sfântul Gheorghe şi balaurul). Imaginea de mai sus este un tablou făcut de ea anul trecut.  (Mă întreb mereu privind-o  câte furtuni şi valuri învolburate va fi perceput pictorul şi privitorul,  pentru a se simți pacea tabloului).

Este o femeie frumoasă şi stoică, mă mândresc cu ea şi o iubesc. Este mama mea.

Este cel mai eficient guru de pe piață.

Sute de cărți de psihoterapie şi zeci de workshopuri nu mă testează mai bine decât o întâlnire cu mama.

Pe lângă ființa care mi-a dat viață şi m-a crescut, mama este canalul prin care tot trecutul s-a scurs în mine. Tot trecutul umanității de la ființe vertebrate construite pentru supravețuire în sălbăticie spre ființe dotate cu emoții şi capacitate de intimitate. Trecutul îndepărtat cu războaie, foame, abuzuri neştiute şi nerostite. Trecutul cu patriarhat şi inegalitate de sex. Trecutul cu comunism şi alienare. Trecutul cu confuzie şi teamă.

Intâlnirea cu mama înseamnă şi întâlnirea cu acest trecut scurs în mine după ce ea l-a filtrat cât a putut.  Dacă sunt pe frecvența acestui trecut, întâlnirea e grea şi guru este nemulțumit, evoluția mea e slabă.

Dacă mă întâlnesc cu ea pe frecvența prezentului, simt că l-am prins pe Dumnezeu de picior. Inseamnă că nu mai sunt condusă din trecut, înseamnă că am reuşit să integrez umbra. Am liber arbitru şi pot alege. Trecutul este doar o parte din mine.

Dragul meu guru, trebuie să-ți cer iertare. Toată nemulțumirea mea legată de nedreptățile trecutului ți-am reproşat-o ție.  Am avut nevoie să personalizez aceste nedreptăți în tine, te-am făcut pe tine balaurul cu care a trebuit să mă lupt. De fapt balaurul este tot trecutul scurs în mine şi el poate fi în egală măsură tata, străbunicul patern, stră stră bunica maternă, mătuşa paternă,  Gheorghiu Dej, Baiazid al 2-lea, şi orice persoană care a fost parte mai mult sau mai puțin relevantă în construcția trecutului.

Eu am ales să mă lupt cu tine, să-ți transmit ție ura, nemulțumirea, resentimentul, dezamăgirea față de umbrele trecutului şi deci de ale mele.

Te-am perceput suficient de puternică să faci față acestei răzvrătiri. Nu degeaba îmi eşti mamă. Iți mulțumesc, lupta s-a încheiat, m-ai născut încă o dată.  Am ieşit învingătoare, balaurul este parte din mine, dar eu sunt mult mai mult. Şi tu la fel.

Iar RELAȚIA dintre noi, din ce în ce mai mult pe frecvența prezentului ne va ajuta pe fiecare în parte să ne reamintim că balaurul este parte din noi şi împreună îi vom face cu ochiul, aşa, ca unui copil răsfățat şi şugubăț, care din când în când are nevoie de atenție.

……………………………………………………………………….

Practica mea spirituală o constituie relațiile.

Te invit să explorăm împreună practica relațiilor conştiente, a relațiilor în prezent, în cadrul următorului eveniment „ Cum ne recunoaştem şi comunicăm nevoile reale în relații”. Vom explora dinamica celor mai relevante relații din viața noastră: de cuplu, cu părinții, cu copiii, cu rudele, cu prietenii, etc. Evenimentul conține o parte teoretică, o parte de întrebări şi răspunsuri, exerciții de conştientizare a tiparelor proprii de comunicare şi exemple concrete de interacțiune conştientă ( eu şi mama, voluntari).  https://www.facebook.com/events/296876287598504/

Pentru comentarii, întrebări sau înscrieri, mă poti contacta la lucia@timpsicontratimp.ro

Curs de tango începători, pentru oameni şi extratereştri

V-am mai povestit de Pino4, extraterestrul care a apărut la milonga în decembrie şi cu care m-am împrietenit. De fapt, mi-a devenit foarte drag. Ca să n-o mai lungim, îl iubesc maxim.

Pino4 este foarte interesat de tango şi ia lecții cu mine, în fine, cu mâna mea dreaptă, el fiind atât de mic.

A fost aseară la milonga, poposeşte lângă reşoul de pe pistă şi se uită atent la dansatori. Zice că îl fascinează felul în care oamenii se adună, cunoscuți sau necunoscuți, dansează în cerc câteva ore şi apoi se desprind.

Ieri am avut lecție şi mi-a povestit că este o imagine similară cu felul în care el vede universul. Zicea ceva de energie, cercuri concentrice, culori şi sunete. M-a dus cu gândul la mandale. I-am arătat pe google câteva tipuri şi a ales-o pe asta, care curios sau nu, seamănă binişor cu prima imagine surprinsă cu Pino4 la milonga.

N-ai cum să nu-l iubeşti. Că e adevărat sau nu ce zice el, nici nu mai contează, e atâta bucurie şi calm în prezența lui, încât tind să cred tot ce spune.

Lecțiile de tango merg anevoios, cred că învață mai greu să danseze cu mâna mea, nu văd ce mari emoții ar putea ea declanşa în el.

In aprilie vine cu un grup de prieteni care vor şi ei să învețe tango. Tot atunci vom începe şi noi o grupă nouă, aşa că m-am gândit să-i combin, oameni şi extratereştri.

Nu ştiu exact settingul, dar mă voi consulta cu Pino4 şi vom găsi formula potrivită.

Aşa că îți lansez invitația: hai la cursuri de tango cu extratereştri. Dacă te crezi diferit de restul oamenilor, vei putea dansa cu extratereştri sau cu alți oameni, diferiți ca tine. Dacă te consideri normal ( te implor să-mi scrii şi mie ce înseamnă), vei dansa cu oameni normali ca tine.

De ce tango? Te aduce în corp, te relaxează, îți faci prieteni noi şi eşti îmbrățişat. Şi s-ar putea să ai şi nişte conversații tare frumoase cu ei.

Dacă ai prieteni normali sau care par de pe altă planetă şi ei, dă-le linkul de mai jos.

https://www.facebook.com/events/240341263513285/

Pe curand!

https://www.facebook.com/events/240341263513285/