Buturuga micã în relaţiile de cuplu

John Gottman, psihoterapeut de marcã şi cercetãtor în aria relaţiilor de cuplu, spune cã unul dintre principalii predictori ai divorţului îl constituie investirea partenerului ca responsabil principal al stãrii personale de bine.

Existã persoane care îşi doresc intrarea într-o relaţie de cuplu cu credinţa inconştientã (în sensul neconştientizãrii ei), cã odatã în relaţie, vor trãi ”fericiţi pânã la adânci bãtrâneţi”.

Sã nu subestimãm imaginaţia fetiţelor cãrora li se citesc exclusiv astfel de poveşti, odatã ajunse la vârsta adultã. Gãnduri, emoţii, transmise repetat in perioada copilãriei mici devin repere pe propria hartã de percepere şi selectare a realitãţii.

Sunt multe mecanisme psihologice, mai evidente sau mai fine, care genereazã aceastã iluzie a fericirii prin celãlalt, aceastã procurã de fericire. Voi scrie despre ele cândva.

Când aceastã procurã de fericire se dovedeşte a fi invalidã, apar în multe cupluri dezamãgirea, resemnarea, complacerea, demisia emoţionalã.

”Nici el/ea nu mã înţelege, nu am noroc în dragoste, bãrbaţii sunt toţi nişte…….., femeile sunt toate nişte……”

Probleme cu sãnãtatea fizicã? Probleme cu sãnãtatea emoţionalã? ( anxietate, depresie, etc) Probleme cu pãrinţii/familia? Probleme profesionale? Etc..

Cum ar putea ele dispãrea în cuplu şi mai ales cum ar putea celãlalt sã le rezolve pentru noi, când cuplul însuşi aduce provocãri suplimentare: convieţuirea cu un alt fel de a fi ( care pe lângã lucrurile minunate, îmi şi apasã cam TOATE butoanele emoţionale), familie extinsã, copii, etc.

Existã o gândire de tipul: ”sunt în cuplu, de acum va fi uşor, problemele mele se vor rezolva, oricum acum altele au prioritate”

Existã o gândire de tipul: ”de-acum am echipã. Unul din atuurile ei este cã îmi oferã sprijin concret şi emoţional cu toate lucrurile care mã preocupã şi pe care caut sã le soluţionez în continuare”

In primul caz, aleg sã minimizez lucrurile pe care e nevoie sã le rezolv sau clarific, cu efecte negative în relaţia de cuplu, cãci nerezolvarea lor nici direct nici prin procurã, mã conduc la dezamãgire, acum şi faţã de partener.

In al doilea caz, sunt responsabil în continuare de bucãtãria mea internã. Acum în echipã suntem 2, e adevãrat, cu şi mai multe provocãri, dar şi mult mai multã forţã şi sprijin. In plus, sunt responsabil de bunul mers al echipei, şi îmi iese bine asta atunci când sunt echilibrat şi responsabil.

Şi mai este ceva important: pasiunea proprie, ce îţi aduce bucurie de când ai descoperit-o? Tenisul, pictura, gãtitul, dansul, caligrafia? Nu o sacrifica în relaţie şi mai ales nu o acuza pe partenerã de asta.

Şi dacã aceastã buturugã micã poate rãsturna carul mare al cuplului, n-ar strica sã alocãm ceva timp scoaterii ei din scenã. Cãci n-ar fi pãcat de ditamai carul care ar putea fi, dacã s-ar povesti?