Blabla sau nu chiar

Fiecare călătorie cu pasageri luați prin blablacar este intrarea într-o lume distinctă. Ultima dată am luat cu noi o doamnă din Mangalia care a vorbit la telefon tot timpul drumului. Dădea sfaturi şi oferea sprijin cunoscuților cu care vorbea, îi salva pe toți, nu aveau de ales. Intr-o altă călătorie am avut pasageri un tânăr musician turc şi prietena lui. Am ascultat tot drumul compozițiile lui foarte frumoase si Metallica în concert simfonic. Cu altă ocazie, am avut un cuplu care-şi petrecuse weekendul pe o plajă pustie şi am aflat despre cum se poate face caiac în România. Au mai fost 2 pasageri, mamă şi fiu, români de origine tătară, doamna de aproximativ 50 de ani, ne povestea cât regretă că nu s-a despărțit până acum de soțul său, că acum e prea târziu. Au fost şi călătorii în linişte, şi am apreciat asta.

Cea mai memorabilă însă a fost călătoria cu un bărbat în jur de 40 de ani şi fiul său de 6 ani. Conversația s-a închegat de la sine, s-a vorbit despre maşini, despre cum Vama Veche nu mai e ce-a fost, despre casele construite pe plajă, distruse de vânt, etc. Discuția era naturală, nimeni nu făcea un efort să zică ceva pentru a umple spațiul. Nu ştiu cum s-a ajuns la fraza aproximativă, rostită de pasagerul nostru:“ Sunt aşa rare momentele în care poți să comunici cu adevărat într-un cuplu. In loc să spună cum se simt, de obicei femeile se retrag în minte, au preocupări intelectuale, caută explicații, iar bărbații se refugiază în corp, caută plăcerea strict sexuală”.

Opa, da, o minge frumos ridicată la fileu, aşa pasageri să tot ai. Blablacar ar trebui să-şi schimbe numele. Am continuat discuția pe acel fir, însă am rămas şi după terminarea călătoriei cu nişte întrebări.

  1. De ce ne este aşa greu să ne comunicăm emoțiile?
  2. De ce femeile preferă să se refugieze în minte/interpretări, iar bărbații în corp/plăcere imediată?

Hai să luăm o situație ipotetică şi să vedem cum se conturează răspunsul la prima întrebare. Doamna Bla şi domnul Bla sunt invitați la o serată. Doamna Bla este uşor timidă, introvertă, domnul Bla este extravert, comunicativ. Pe parcursul serii, doamna Bla se simte tristă, nu-şi găseşte locul, în timp ce domnul Bla străluceşte în conversații, este ca peştele în apă.

Scenariul 1. In drum spre casă, doamna Bla izbucneşte: „ Ce idee proastă să mergem la serata asta. Nişte oameni superficiali, nu aveai ce să vorbeşti cu ei. Şi în plus te-ai holbat toată seara la sânii blondei pe care încercai s-o impresionezi cu teoriile tale”. Domnul Bla contraatacă sau se retrage, discuția escaladează şi fiecare îşi petrece seara fie singur,  – doamna Bla se autolinişteşte cu teoriile sale despre bărbații care nu înțeleg femeile, iar domnul Bla urmărind pe ascuns un video porno şi masturbându-se -, fie împreună, dar distanți şi convenționali, deci un alt fel de singuri. Un veritabil blabla de comunicare.

Scenariul 2. In drum spre casă, doamna Bla spune: „M-am simțit tristă în seara asta. Nu m-am putut integra. Aş avea nevoie ca data viitoare să stăm mai mult împreună când ieşim, ştii, sunt mai timida, îmi e mai greu să încheg o discuție. Poți să mă ții în brațe acum, te rog?” Foarte probabil, lucrurile vor lua o altă turnură în acest cuplu în această seară, evident şi în funcție de reacția domnului Bla.

Diferența între cele 2 scenarii consță în cât de mult ne acceptăm emoțiile şi ne permitem să le comunicăm celuilalt: partener de cuplu/prieten, etc.

Dacă imi sunt familiare emoțiile de bază: tristețea, bucuria, furia, frica, surpriza, şi le accept ca parte din experiența mea umană cea mai profundă, atunci le şi pot comunica, fără teama că aş putea fi respins pentru asta. Pe lângă clişeele sociale ( „Unui bărbat adevărat nu ii e frică niciodată”, „Bărbatul adevărat nu-şi arată emoțiile”, „ Bărbaților nu le plac femeile smiorcăite, care se plâng”), moştenim atitudinea părinților față de emoții.

O mamă care nu-şi acceptă copilul când e trist, furios sau cu temeri, şi încearcă să îl înveselească sau să îi schimbe starea, îi comunică de fapt acestuia că nu este in regulă să simți tristețe, furie sau frică, ea însăşi neputandu-le accepta la ea. Copilul devine un adult ( doamna Bla din scenariul 1 să zicem) care nu-şi recunoaşte tristețea şi consideră că e în neregulă, e inadecvat să i-o comunice domnului Bla.

Până când nu vor face acest travaliu complex al acceptării emoțiilor si vulnerabilităților proprii, şi comunicării lor celuilalt, Scenariul 2 este o utopie, iar intimitatea în cuplu este blabla.

Intimitatea în doi, fie in cadrul unui cuplu, prietenii, familii este bazată pe emoții. Pe recunoaşterea lor şi comunicarea acestora celuilalt.

Iti propun atelierul de mai jos ca o incursiune in explorarea capacitatii proprii de a fi in intimitate.

https://www.facebook.com/events/235274047288947/

Răspunsul la a doua întrebare (De ce femeile preferă să se refugieze în minte/interpretări, iar bărbații în corp/plăcere imediată?) il conturez în postarea viitoare. Aştept cu mare curiozitate şi părerea ta până atunci

KINTSUKUROI x 2 sau arta de a fi în relație

Kintsukuroi inseamnă în japoneză „a repara cu aur”. Reprezintă arta de a repara piesele de ceramică cu smalț de aur sau argint şi înțelegerea faptului că piesa astfel rezultată este mai frumoasă tocmai pentru că a fost spartă.

Sunt momente în viața oricăruia dintre noi cand ne facem bucăți, mai mici sau mai mari. Când vasul în care țineam încrederea, entuziasmul, energia, sensul, se sparge.

Pentru unii din noi, ruptura e provocată în copilărie de persoanele de suport care în loc să fie aproape, stau la distanță, sau care în loc sa sprijine, au nevoie de noi să îi sprijinim.

Pentru alții, ruptura apare în adolescență când ne simțim respinşi cu cruzime de colegi, de prima iubită sau primul iubit, când nu ne sunt înțelese trăirile si aşteptările de viitor, când nu primim suficientă susținere pentru intrarea în viața de adult.

Sunt alții care se prăbuşesc la vârsta adultă, atunci când descoperă că persoana alături de care se vedeau întreaga viață, are o viață paralelă şi într-un final îi părăseşte, când află de pe fişa medicală proprie de existența unei boli incurabile, de care până ieri nu auziseră, când suferă după decesul unei persoane foarte apropiate. Sau alte nenumărate rupturi, mai mici sau mai mari. Viata este foarte creativa si in acest sens.

Când ne facem bucăți în acest fel, lucrurile îsi pierd coerența, sensul, conturul, totul devine cețos.

Unii nu îşi revin după ruptură, din păcate.

Alții însă reuşesc, în timp, să lipească bucățile sparte, de cele mai multe ori cu sprijinul relațiilor ( de cuplu, prietenie, familie, relația psihoterapeutică). Ei reuşesc astfel să facă artă din propria viață. KINTSUKUROI, sau reziliență în limbaj psihologic.

Vasul-viață nou rezultat, cu rănile şi vulnerabilitățile smălțuite în aur, ne face mai umani şi mai capabili să înțelegem rănile celuilalt, să ne apropiem în mod autentic de celălalt. Vasul-viață smălțuit astfel reprezintă de fapt călătoria noastră personală, ceea ce am facut în mod unic şi irepetabil cu experiența numită viață, ceea ce vom avea in fața ochilor înainte de final, raiul sau iadul propriu.

In plus, eu cred că istoria rănilor personale şi felul în care le smălțuim in vasul-viață propriu, reprezintă criteriile profunde, inconştiente după care ne alegem relațiile importante ( de cuplu, de prietenie, etc).

Astfel, pentru a face artă dintr-o relație relevantă, este vital să dezvăluim rănile proprii şi să le cunoaştem pe ale partenerului/prietenului/fratelui, etc, cu scopul de a le îngriji reciproc.

Este o condiție de bază pentru a atinge intimitatea profundă în vasele-viață comunicante.

Intr-un registru mai corporal, cel al tangoului, ce mă emoționează cel mai mult când privesc un cuplu in dans, este atenția, repectul şi grija unuia față de celălalt. Daca cele 2 vase ar dansa, părțile cele mai strălucitoare ar fi bucățile de smalț, de aur sau argint, ale vulnerabilităților proprii.

.

In-cercarea de a fi

Dintotdeauna mi-a placut imaginea culorii noi care rezulta in urma combinarii a doua culori ( clasicul verde rezultat din albastru si galben), gustul rezultat din combinarea a doua ingrediente ( ceapa si usturoiul calite sunt extaz), 2 instrumente cantand la unison ( bandoneon si vioara), 2 parfumuri impreuna ( margaritarul si liliacul). Dar ce ma fascineaza de-a dreptul este spatiul afectiv care se creaza in timpul unei intalniri cu o alta persoana. Spatiu care ulterior ii transforma pe ambii, evident in functie de calitatea sa si de tipul de relatie.

De exemplu, intr-o relatie de prietenie, prietenul A ii povesteste prietenului C despre o problema cu care se confrunta. Cel mai la indemana ar fi ca C sa-i ofere niste sfaturi inteligente si urari de bine, asa ca in carti. In prieteniile puternice, exista insa un spatiu comun, care implica grija, atentie, timp, dragoste. Un spatiu in care A isi dezvaluie emotiile, pe langa faptele exterioare care-i cauzeaza necazul. Iar C reactioneaza la ele, se lasa atins, si in urma acestei atingeri ii raspunde lui A. Cu alte cuvinte, gaseste inauntrul sau un spatiu pentru emotiile lui A si ii ofera acestuia emotiile si gandurile proprii, ce apar in acest spatiu. Nu e nevoie sa fie sfaturi, de fapt de cele mai multe ori nu vor aparea sfaturi, vor aparea cuvinte si trairi neasteptate, care insa au efect de linistire si claritate pentru prieten. Este nevoie de prezenta si grija pentru celalalt. Astfel de spatii avute cu persoanele apropiate ( partener de cuplu, prieten, familie) transforma si vindeca. Si evident este nevoie de reciprocitate si continuitate. Capacitatea de a crea astfel de spatii verzi cu cateva persoane relevante reprezinta dovada cea mai clara a unei sanatati emotionale bune si o premiza de baza pentru o sanatate fizica buna.

Cred cu tarie ca daca am fi cercuri, calitatea spatiilor de intersectie cu alte cercuri ne-ar defini cel mai bine. In-cercarea de a fi.

Un alt exemplu de spatiu comun care transforma interactiuna poate aparea in dansul de tango. A lanseaza o miscare, C o primeste cu relaxare si prezenta.  Nu anticipeaza, nu grabeste raspunsul. Este atent la conexiunea cu A, careia ii raspunde in modul propriu, astfel inspirandu-l pe acesta in dans. Cine deci conduce, cine este condus? In conexiunea creata, sunt intrebari inutile, ce conteaza de fapt este vitalitatea spatiului comun din care se naste dansul.

La cat mai multe spatii verzi deci sa avem in in-cercarea de a fi! 🙂

 

 

Tracey Crouch sau despre incredere

Marea Britanie este prima tara care in ianuarie 2018 o numeste pe Tracey Crouch, Ministru al Singuratatii, in urma studiilor conform carora izolarea sociala este o epidemie ascunsa – 10% din britanici se simt izolati in mod frecvent -. 200.000 de britanici nu comunica cu prietenii sau rudele nici macar o data pe luna.

In Japonia, sunt din ce in ce mai multi oameni singuri care recurg la furturi minore pentru a fi încarcerați, astfel beneficiind de companie.  In SUA, 43 de milioane de persoane peste 45 de ani sufera de singuratate cronica, iar 25% dintre persoane locuiesc singure.

Germania si Elvetia sunt preocupate de abordarea subiectului singuratatii la nivel de program guvernamental. In Suedia, 50% din populatie locuieste singura.

Studiile semnaleaza 3 efecte majore ale singuratatii: 1. scaderea sistemului imunitar, cu toate consecintele sale, 2. cresterea incidentei bolilor de inima, 3. aparitia de disfunctii psihiatrice ( depresie, tulburari ale somnului, dependente de tot felul – alcool, droguri, sex, munca, jocuri, etc).

Nu exista dubiu in privinta efectului nociv al izolarii sociale asupra sanatatii unei natii. Daca exista campanii nationale impotriva fumatului, a obezitatii, a diabetului, cum ar fi deci o campanie impotriva singuratatii?

Ce ar face deci Tracy Crouch in privinta acestui fenomen?
Probabil in prima instanta, ar incerca sa il inteleaga foarte bine, la nivel individual si societal.
Echipa de consilieri psihologi i-ar furniza poate urmatoarele informatii:

1. Singuratatea nu se refera la timpul petrecut de unul singur, ci la lipsa relationarii cu ceilalti, la lipsa de investire afectiva cu un altul, la lipsa unei intimitati emotionale. Sunt persoane care savureaza timpul petrecut in solitudine, carora le plac activitatile solitare precum gradinaritul, cititul, gastronomia, pictura, etc. Ele nu se simt singure in acest timp dedicat unei pasiuni, si care le ofera un sens, atata timp cat exista in viata lor 1 sau 2 persoane, cu noroc chiar 3, cu care pot impartasi propriile emotii, experiente, ganduri. In acelasi timp, sunt persoane extraverte, care adora multimile, concertele, petrecerile, care petrec timp cu multi oameni, schimba idei si vorbesc mult, cunosc frecvent persoane noi. Chiar daca inconjurati de oameni, acestia se pot simti foarte singuri, fiindu-le dificil sa aiba incredere si sa se deschida afectiv in fata altuia si mentinand relatiile la un nivel de suprafata.
2. Singuratatea este deci despre lipsa relatiilor de calitate, acelea care hranesc si ne valideaza, acelea in care avem curajul sa ne aratam vulnerabili, si in care ne asumam riscul ca am putea fi raniti la un moment dat.
3. Exista o tendinta innascuta in om de a cauta relatia, pentru ca aceasta e indispensabila vietii. Copiii crescuti in familii sanatoase emotional, in momentul in care se intalnesc, gasesc natural forme de a relationa, de a se cunoaste, de a se juca. Cu timpul ei isi vor inhiba partial aceasta pornire, din motive de jena sociala, teama de respingere, de penibil, de inadecvare. La multi insa aceasta tendinta innascuta ramane puternica, le va facilita procesul de relationare si ii va feri de cele mai multe ori de sentimentul greu de insingurare si izolare sociala. Aceste persoane carora le este natural sa relationeze intr-un mod sanatos si echilibrat sunt cele care au fost primite in relatiile de inceput (de obicei cu persoanele de ingrijire) cu bucurie, cu usuratate, carora li s-a raspuns nevoilor si care nu au simtit respingere atunci cand s-au deschis si au cerut ajutorul.
4. La nivel individual, este foarte posibil ca persoanele care vor suferi de izolare sa fie cele care intampina dificultati in relatiile relevante ( de cuplu, prietenie, familie), ca urmare a temerii de intimitate – in trecut au fost atat de ranite de persoanele in care au avut incredere, incat nu-si mai pot permite o suferinta similara, si inconstient evita apropierea emotionala, desi si-o doresc foarte mult-.
5. La nivel societal, singuratatea ar putea fi foarte accentuata intr-un sistem dictatura (nu-mi pot imagina calitatea relatiilor in Coreea de Nord unde nimeni nu poate avea incredere in nimeni), sau intr-un sistem care incurajeaza individualismul si materialismul.

Pe baza acestor informatii, dna ministru Crouch ar putea investi masiv in programe nationale de imbunatatire a relatiilor. In scoli, companii, institutii, comunitati. Cursul despre relationare ar fi obligatoriu din primul an de scoala.
Ar subventiona participarea la grupuri de terapie si grupuri de suport pentru persoane singure.
Ar crea programe educationale despre efectele singuratatii si izolarii.
Ar numi persoane responsabile cu singuratea pentru cartiere/strazi/comunitati.

Este poate cea mai importanta misiune, cea a doamnei Crouch, aceea de a reda oamenilor increderea in oameni. Implica schimbari masive de paradigma la nivel individual si societal. Este un proces indelungat, o etapa viitoare a parcursului evolutionist, la fel de importanta poate ca achizitia limbajului.

Give me hope, Mrs. Crouch, give me hope!

IN RELATIE CU RELATIILE

Concept of communication and communicating a message between two head shaped trees with birds perched and flying to each other as a metaphor for teamwork and business or personal relationship with 3D illustration elements.

Noi crestem si existam in relatii. Inca din startul vietii. La inceput, relatii de dependenta completa, apoi treptat relatii in care dansam intre intimitate si autonomie, intre nevoia de apropiere de celalalt si nevoia de spatiu personal. Calitatea acestui dans depinde de relatia primara, cea cu prima persoana de ingrijire.
Bebelusul se dezvolta in relatia cu mama de obicei, dincolo de hrana si conditiile exterioare necesare vietii: adapost, igiena, securitate fizica, etc.

„There is no such thing as a baby; there is a baby and another person” spune Winnicott, un psihanalist si pediatru remarcabil. Este vorba despre relatia care permite un tip de dezvoltare sau un altul. Este vorba de calitatea cu care persoana care ingrijeste, ingrijeste de fapt.
Relatia primara dezvoltata in primul an de viata se manifesta prin atingeri, imbratisari ( nu degeaba oxitocina, substanta produsa de corp in urma contactului fizic, atingerii, cu o alta persoana, este denumita si hormonul fericirii). Se manifesta prin calitatea prezentei, prin cat de linistitoare este persoana de ingrijire fata de fricile si anxietatile bebelusului, bombardat cu o multitudine de stimului externi si interni. Se manifesta prin cat de mult spatiu disponibil, psihic si afectiv are persoana de ingrijire pentru ca fiinta complet dependenta si neajutorata, sa poata sa-si dezvolte aparatul fiziologic, emotional si mental pe o baza de siguranta si incredere. Se manifesta prin cat de multa dragoste poate oferi astfel ca bebelusul sa simta ca are un loc in lume, si poate cel mai important, sa simta ca MERITA sa fie iubit.

Aceste aspecte ale ingrijirii sunt la fel de importante pentru supravietuire, ca hrana si adapostul. Este cunoscut cazul unor bebelusi orfani, supravietuitori mamelor ucise la Auschwitz, care desi hraniti, la adapost si caldura, au murit, neavand sansa imbratisarilor si afectiunii.
Cu cat mai hranitoare este relatia bebelusului cu persoana de ingrijire ( de obicei mama), cu atat mai increzatoare si functionale vor fi relatiile sale ca adult ( relatii de cuplu, de prietenie, sociale, profesionale).
Aceasta baza de incredere si sentimentul organic ca MERITA sa fie iubit/a, poate fi ameliorat, in cazul unei carente de ingrijire in mica copilarie, printr-o alta relatie relevanta. Fie ea cu un profesor, fie cu terapeut, prieten sau partener de cuplu.

Relatia este cea care vindeca, care da incredere, care ne imbogateste vietile. O relatie hranitoare, fie ea de cuplu, de prietenie, de familie, maestru-discipol, terapeut-client, poate schimba fundamental calitatea vietii unei persoane.
In relatie cu asta, te invit sa te gandesti la relatiile relevante din viata ta ( partener de cuplu, prieten, familie, etc). Exista o persoana sau chiar mai multe care simti ca te inteleg si carora le pasa de tine? In fata carora poti sa-ti deschizi sufletul cu adevarat, cu care te simti in siguranta, fara a avea neaparat nevoie de sfaturi, solutii? Esti tu o astfel de persoana pentru cineva? Poti face asta pe termen lung? Daca raspunsul este da, esti norocos. Ofera-i un pahar de sampanie la urmatoarea intalnire.

In relatie cu asta, unii ar putea spune: „astea sunt niste prostii. Noi sa fim sanatosi”. Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste starea de sanatate pe 3 coordonate: fizic, mental si social/relational. Relatii disfunctionale = stare precara de sanatate.

In relatie cu asta, o afectiune grava a sistemului respirator poate avea efecte similare asupra unei persoane precum lipsa unei relatii hranitoare.

In relatie cu asta, te invit sa apreciezi valoarea enorma pe care o are in viata ta o astfel de persoana, o astfel de relatie.
In relatie cu asta, cred cu tarie ca de noi depinde calitatea, profunzimea relatiilor pe care le avem, cu cata incredere initiem relatii, cat de mult ne putem baza pe ceea ce simtim ca este bine pentru noi pentru a consolida sau nu o relatie in functie de ce ne ofera si ce putem oferi.

In relatie cu asta, cred ca totul este in relatie cu ceva, orice actiune este in relatie cu ceva trecut, asa cum emotiile prezente sunt in relatie cu o actiune viitoare. Este cumva natura lucrurilor si natura umana, cea de a fi intr-o relatie pentru a exista fizic sau/si afectiv. Este calitatea relatiei eu-tu care ne marcheaza existenta. Focusul prea mare pe „Eu” duce la povestea lui Narcis, izolat de lume, insingurat in admiratia propriului chip. Focusul prea mare pe „Tu” duce la pierderea identitatii.

In contextul importantei majore pe care o au relatiile in viata noastra, te invit sa abordam impreuna nevoia de intimitate si autonomie in relatiile relevante din viata ta, intre eventuale dificultati, si noi forme de a stabili un echilibru intre acestea doua.
Dintre temele adresate: Cum se face dansul armonios intre intimitate si autonomie, astfel incat sa ne simtim protejati in relatie si sa nu ne pierdem identitatea? Ce inseamna autonomia personala sanatoasa ( a-ti putea accesa emotiile si nevoile, a avea un simt clar despre sine, etc), vs pseudoautonomie ( a-ti ascunde vulnerabilitatile prin evitarea intimitatii, a respinge ajutorul celorlalti si a te arata complet independent)? Cum putem fi mai impliniti in relatiile relevante din viata noastra?

In aceasta explorare, vom folosi tangoul ca instrument de lucru si metafora. NU ESTE NECESARA CUNOASTEREA ACESTUI DANS.
Mai multe detalii gasesti la https://www.facebook.com/events/125192384986959/