Cel mai lung studiu (75 de ani) despre fericire. Concluzii

Robert Waldinger este al 4-lea director al proiectului de cercetare inițiat de Universitatea Harvard în 1938. Cercetarea îşi propusese să găsească răspunsuri la întrebarea: „Ce ne face sănătoşi şi fericiți în viață?”.

Red and yellow mugs in blue scarf on the background of warmed-up fireplace

Nimeni nu credea la acea vreme că acest studiu va fi derulat pe o perioadă atât de lungă. Majoritatea studiilor longitudinale ( care urmăresc evoluția unui fenomen în timp ) durează maxim 10 ani.

Studiul urmăreşte viața a 724 de bărbați pe parcursul a 75 de ani.

Cercetarea este foarte complexă, având o componentă cantitativă ( răspunsul la chestionare, interviuri, etc), cât şi calitativă ( discuții cu subiecții în casa acestora, colectarea analizelor medicale timp de 75 de ani, observarea acestora în mediile în care îşi desfaşurau viața, discuții cu membrii familiei, prietenilor, colegilor de muncă, etc.)

Robert Waldinger descrie acest proiect în interviul Ted de mai jos.

https://www.ted.com/talks/robert_waldinger_what_makes_a_good_life_lessons_from_the_longest_study_on_happiness?fbclid=IwAR0Z5au3uvKD83u8EUXvTWm5Wp4QQ9jTZ5x5cXDkPuAEXr_MpqwRxAZAeQA#t-749817

În contrast cu rezultatele studiului, Waldinger vorbeşte despre obiectivele de viață ale generației numite Millenials, născuți intre 1980 şi 2000: să fie bogați ( 80%), să fie faimoşi ( 50%) şi să aibă realizări profesionale.

Rezultatele acestui studiu, pe scurt ( detalii găseşti în Ted Talk):

  1. Relațiile reprezintă principalul indicator al unei vieți bune. Oamenii care au relații ( familie, prieteni, comunitate) trăiesc mai mult, sunt mai sănătoşi şi fericiți. Izolarea duce la deteriorarea sănătății şi la o durată mai scurtă a vieții. Statistica nu arată prea bine: 1 din 5 americani se declară singur, epidemia singurătății făcând ravagii în țările industrializate ( aceasta este tema pentru un alt articol, de fapt pentru mai multe…)
  2. Contează calitatea relațiilor, şi nu numărul acestora. O relație conflictuală este profund dăunătoare sănătății (aceasta este tema următorului articol din blog). O relație de cuplu din care lipseşte afecțiunea este mai nocivă decât divorțul. Relațiile împlinite sunt cele care ne ne protejează de inevitabilele neplăceri care vin odată cu senectutea şi eventualele boli. Studiul pune accent pe faptul că cei mai satisfăcuți în relații la 50 de ani sunt cei mai sănătoşi la 80 de ani. O viață bună se construieşte pe relații bune.
  3. Relațiile armonioase nu ne protejeajă doar sănătatea corpului, ci şi starea minții. Memoria funcționează mai bine şi mai mult dacă avem suportul emoțional necesar. Un alt fapt important este că nu există relații continuu armonioase, că pot exista conflicte şi este necesar să fie aşa. Ele fac parte din dansul relației atâta timp cât muzica de fond este una de încredere, afecțiune şi onestitate.

Doreşti să-ți îmbunătățeşti relația de cuplu?

Ai vrea să poți vorbi cu părinții, copiii tăi, sau alți membri al familiei, despre unele lucruri mai vechi sau mai noi, care simți că vă îngreunează comunicarea sau poate chiar privitul în ochi?

Vrei să ai relații mai calde şi oneste cu prietenii?

Îți propun un eveniment în care vom aborda concret aceste chestiuni şi altele care vor apărea în discutii:

https://www.facebook.com/events/296876287598504/

Pentru înscrieri şi întrebări, trimite mesaj la lucia@timpsicontratimp.ro

Dă share şi prietenilor dacă ți se pare valoros. Multumesc.

Terapia de cuplu înseamnă terapia iertării

Observ cum uşor uşor înțeleg că sunt foarte pricepută la relații, la a simți dinamica dintre doi oameni sau chiar mai multi.

M-o fi ajutat experiența de tango, în care de 13 ani observ cum se mişcă corpul unui bărbat alături de corpul unei femei şi corpurile mai multor oameni în aceeaşi încăpere, m-o fi ajutat relația profundă pe care am avut-o timp de 7 ani cu terapeuta mea şi care mi-a permis să simt tot ce vine şi să fac pace în mine, m-or fi ajutat dificultățile de relaționare din familia mea, m-or fi ajutat toate relațiile din viață.

Imi place să fac terapie de relație. E un pleonasm căci o terapie nu poate fi decât despre o relație. Hai să reformulez: îmi place şi consider că sunt foarte bună în terapia de familie:  cuplu, mama – fiică, mama- fiu, tată – fiică, tată – fiu, soră- frate, iar brânza nu e pe bani.

Abordarea mea este simplă: dragostea dintre cei doi este mai mare decât rănile din trecut? Atunci putem lucra. Dacă nu, putem să creştem dragostea şi apoi începem să lucrăm.

Dacă nu putem creşte dragostea dintre cei 2, recomand terapia individuală.

Există oricum o soluție, numai să crezi că meriți.

Intr-o relație de intimitate emoțională maximă, ca în oricare din tipurile de relație enumerate mai sus, rănile din trecut ies la lumină. Pentru că intimitatea înseamnă în primul rând vulnerabilitate. Am nevoie să ştiu că poți avea grijă de mine când sunt în suferință şi tu ai nevoie să ştii acelaşi lucru.

De multe ori reacționăm din rănile trecutului şi nu din emoțiile prezentului. Terapia de cuplu înseamnă să învăț cum să reacționez din prezent, şi nu din trecut, adică să învăț cum să îmi vindec rănile, adică să învăț să iert.

Nu cunosc ceva mai dificil şi în acelaşi timp mai transformator.

Sunt 2 condiții pentru o terapie de familie eficientă: 1. există dragoste între cei 2, pe lânga rănile din dotare, şi 2. Terapeutul îşi va fi parcurs propriul drum al iertării. Adica, pe langa cei 2, exista in incapere si un spatiu al iertarii.

Dacă simți nevoia să lucrezi la o relație importantă din viața ta, te aştept în terapie.

Dacă vrei să mă cunoşti mai bine şi să vezi cum lucrez, vino la următorul eveniment despre relații din 30 martie, cu tema „Cum ne recunoaştem şi comunicăm adevăratele nevoi în relații”:https://www.facebook.com/events/296876287598504/

Imi poti scrie gândurile sau întrebările tale, sau răspunsurile tale la lucia@timpsicontratimp.ro

Da share acestui eveniment dacă îl consideri valoros. Iți mulțumesc!

Cel mai bun guru de pe piață

Pe piața românească s-a dezvoltat un supermarket de spiritualitate şi dezvoltare personală. Cu multe raioane: misticism, meditație transcedentală, respirație holotropică, meditația budhistă, shamanism, tarot, Tao, yoga, tehnici de respirație şi multe altele. Cerere mare, ofertă pe măsură.

Sunt convinsă că fiecare este folositoare atâta timp cât intenția autentică este autocunoaşterea şi nu escapismul.

Din păcate mulți propovăduitori sau guru țintesc către partea luminoasă, pozitivă, neputând integra umbra sau partea întunecată a personalității ( anxietățile, angoasele, ura, resentimentele, etc).

Rezultatul îl constituie o explozie de pozitivism pe un fond mocnit de anxietate sau depresie. Ceva mai fals greu de imaginat.

Pentru mine spiritualitatea fără integrarea umbrei este o umbră şi mai mare. Spiritualitatea este integrarea umbrei.

Am încercat la rândul meu diverse metode. Cumva am intuit calea potrivită şi am mers pe ea.  Ce a funcționat pentru mine a fost terapia de profunzime şi terapia de grup, mai precis spus RELAȚIA care s-a stabilit cu terapeuta.

In timpul terapiei şi până în prezent şi în toate zilele ce vor urma, ştiu cine este cel mai bun guru de pe piață.

Sunt emoționată să vi-l prezint

Ştie să cânte la acordeon şi la vioară, deşi nu a mai cântat de mult,  face o budincă cu brânză care îmi pune  în dificultate orice încercare de dietă, pictează ( ce mă atinge mai mult sunt peisajele marine şi icoanele cu Sfântul Gheorghe şi balaurul). Imaginea de mai sus este un tablou făcut de ea anul trecut.  (Mă întreb mereu privind-o  câte furtuni şi valuri învolburate va fi perceput pictorul şi privitorul,  pentru a se simți pacea tabloului).

Este o femeie frumoasă şi stoică, mă mândresc cu ea şi o iubesc. Este mama mea.

Este cel mai eficient guru de pe piață.

Sute de cărți de psihoterapie şi zeci de workshopuri nu mă testează mai bine decât o întâlnire cu mama.

Pe lângă ființa care mi-a dat viață şi m-a crescut, mama este canalul prin care tot trecutul s-a scurs în mine. Tot trecutul umanității de la ființe vertebrate construite pentru supravețuire în sălbăticie spre ființe dotate cu emoții şi capacitate de intimitate. Trecutul îndepărtat cu războaie, foame, abuzuri neştiute şi nerostite. Trecutul cu patriarhat şi inegalitate de sex. Trecutul cu comunism şi alienare. Trecutul cu confuzie şi teamă.

Intâlnirea cu mama înseamnă şi întâlnirea cu acest trecut scurs în mine după ce ea l-a filtrat cât a putut.  Dacă sunt pe frecvența acestui trecut, întâlnirea e grea şi guru este nemulțumit, evoluția mea e slabă.

Dacă mă întâlnesc cu ea pe frecvența prezentului, simt că l-am prins pe Dumnezeu de picior. Inseamnă că nu mai sunt condusă din trecut, înseamnă că am reuşit să integrez umbra. Am liber arbitru şi pot alege. Trecutul este doar o parte din mine.

Dragul meu guru, trebuie să-ți cer iertare. Toată nemulțumirea mea legată de nedreptățile trecutului ți-am reproşat-o ție.  Am avut nevoie să personalizez aceste nedreptăți în tine, te-am făcut pe tine balaurul cu care a trebuit să mă lupt. De fapt balaurul este tot trecutul scurs în mine şi el poate fi în egală măsură tata, străbunicul patern, stră stră bunica maternă, mătuşa paternă,  Gheorghiu Dej, Baiazid al 2-lea, şi orice persoană care a fost parte mai mult sau mai puțin relevantă în construcția trecutului.

Eu am ales să mă lupt cu tine, să-ți transmit ție ura, nemulțumirea, resentimentul, dezamăgirea față de umbrele trecutului şi deci de ale mele.

Te-am perceput suficient de puternică să faci față acestei răzvrătiri. Nu degeaba îmi eşti mamă. Iți mulțumesc, lupta s-a încheiat, m-ai născut încă o dată.  Am ieşit învingătoare, balaurul este parte din mine, dar eu sunt mult mai mult. Şi tu la fel.

Iar RELAȚIA dintre noi, din ce în ce mai mult pe frecvența prezentului ne va ajuta pe fiecare în parte să ne reamintim că balaurul este parte din noi şi împreună îi vom face cu ochiul, aşa, ca unui copil răsfățat şi şugubăț, care din când în când are nevoie de atenție.

……………………………………………………………………….

Practica mea spirituală o constituie relațiile.

Te invit să explorăm împreună practica relațiilor conştiente, a relațiilor în prezent, în cadrul următorului eveniment „ Cum ne recunoaştem şi comunicăm nevoile reale în relații”. Vom explora dinamica celor mai relevante relații din viața noastră: de cuplu, cu părinții, cu copiii, cu rudele, cu prietenii, etc. Evenimentul conține o parte teoretică, o parte de întrebări şi răspunsuri, exerciții de conştientizare a tiparelor proprii de comunicare şi exemple concrete de interacțiune conştientă ( eu şi mama, voluntari).  https://www.facebook.com/events/296876287598504/

Pentru comentarii, întrebări sau înscrieri, mă poti contacta la lucia@timpsicontratimp.ro

Un dar foarte prețios

pe care mi-l oferă cei apropiați este setarea de limite în relația cu mine şi comunicarea felului în care ele sunt sau nu respectate. Astfel voi şti când am sărit calul şi cum revin cu picioarele pe pământ. Sunt atentă însă în acelaşi timp şi la cum respectă celălalt limitele mele.

Dacă o prietenă îmi spune, după o lună fără să vorbim: „In ultimul timp, nu ai dat niciun semn de viață, totul bine?”, este clar că am încălcat o limită. Mă voi gândi dacă am avut motive obiective pentru asta (perioada foarte ocupată, etc) sau este ceva în relația noastră ce ar trebui clarificat. Si oricare ar fi cauza, m-aş grăbi să i-o comunic.

Dacă însă îmi spune mama „In ultimul timp, nu ai dat niciun semn de viață, ce s-a întâmplat?”, iar ultimul timp a fost acum 4 zile, nu m-aş gândi însă prea mult. I-aş spune respectuos că acum am simțit să o sun şi că dacă ea ar fi dorit asta mai devreme, putea oricând să o facă.

( pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că fiica sau fiul nu mai au nevoie la vârsta adultă de sfaturi si supraprotecție. Pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că noi suntem diferiți şi avem nevoie să ne asumăm viața care ni se pare nouă că merită efortul şi rezultatele)

Dacă partenerul meu îmi spune: „Ai fost aprigă în discuția de aseară, te-ai cam aprins”, este clar că am încălcat o limită. Vom analiza împreună situația cu capul cât mai limpede, şi cel mai probabil îmi voi cere iertare pentru reacția exagerată.

Dacă însă îmi spune tata: „Ai fost aprigă în discuția de aseară, te-ai cam aprins”, iar discuția a însemnat argumentele lui în a mă convinge să-mi iau un anumit tip de maşină şi comunicarea mea repetată că deja am hotărât altfel, atunci probabil că el încalcă nişte limite.

( pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că nu pot comanda fericirea pentru copiii lor adulți. Pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că nu-şi pot feri copiii de eşecuri. Pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că odată cu creşterea copiilor, ei îmbătrânesc şi se apropie de moarte).

Ce limite pun în ce relații şi cum le respect, pe ale mele şi pe ale celuilalt? Cum mă asigur că nu rămân lucruri sub preş, nevorbite şi care dau naştere resentimentelor?

Cum pun limite în relațiile cu părinții, unul dintre cele mai provocatoare demersuri pe lumea asta J?

Te invit să explorăm împreună aceste aspecte importante ale relațiilor noastre la evenimentul de sâmbătă: https://www.facebook.com/events/1456420194490409/

Pentru că setarea unor limite înseamnă relații mai împlinite şi o viață mai frumoasă.

Aştept părerile şi intrebările tale la lucia@timpsicontratimp.ro

Zborul, cu neputință în afara gravitației

“Despre limită”, capodopera lui Liiceanu, o recomand oricui. La finalul ei, eşti mai uman, în sensul în care te simți în siguranță să-ți recunoşti fragilitatea şi forța care rezultă din acceptarea ei. Câteva fragmente din ea poți citi aici: http://www.poezie.ro/index.php/essay/37167/index.html

Liiceanu vorbeşte despre fondul intim străin, adică tot ce înseamnă “eu”, în sensul cel mai intim, dar pe care nu l-am hotărât eu pentru mine, îmi este deci străin: rasa, sexul, țara, părinții, epoca, religia în care cresc, cultura, profesorii, colegii, etc.  De aceea fondul intim străin.

Şi cred cu tărie că cel mai frumos lucru pe care îl pot face pe această planetă în această viață cu mine însămi este să-mi împrietenesc intimitatea cu stranietatea. Adică nevoia bazală, profund umană de apropiere emoțională, cu necunoscutul din mine, uneori neprietenos. Dacă eu le împrietenesc, îi voi ajuta şi pe ceilalți să o facă cu mine.

Apoi, ca într-o oglindă, de parcă aşa ar fi făcută lumea, voi atrage oameni interesați şi ei de împrietenirea celor 2 părți din ei: intimitatea şi stranietarea. Aceste relații sunt cele mai frumoase şi oricât efort e necesar, e justificat cu vârf şi îndesat. Aceasta e sarea pămantului.

Filosofie, poezie, frumos, dar cam sterp. Hai să trecem spre lucruri concrete.

Să zicem că ai o mamă posesivă, care are nevoie să te influențeze în orice decizie, inclusiv la vârta adultă. Este o parte din fondul tău străin, nu ai ales asta. O vreme chiar e posibil să nu fii conştient de acest lucru. Când însă devine prea împovărâtor, vei începe procesul cel mai greu cunsocut de om. Imprietenirea nevoii de apropiere, de intimitate emoțională, cu stranietatea, cu ce nu ai putut alege.

In cazul nostru, vei începe să pui limite în relația cu mama, în scopul construirii unei relații împlinite cu tine şi cu ea ( atât cât depinde de tine).

Vei înțelege în acest proces că e foarte posibil să fi împrumutat din posesivitatea ei, sau opusul. Opusul este să fii alergic la intimitate ( când simți o persoană că se apropie prea mult de tine, cum face mama, te retragi big time). Aceste “achiziții’ nedorite apar în relațiile apropiate şi pot crea mari necazuri.

Aceste achiziții, această vulnerabilitate este acum a mea. Este fondul meu intim. Ceva ce cunosc bine şi vreau să transform. Probabil nu o voi transforma integral, dar o cunosc şi o accept. Si în relațiile cu cei apropiați o afirm şi le cer sprijinul. Aşa cum fac şi eu cu vulnerabilitatea lor, pentru că au şi ei una două, ce credeai?

Libertatea nu are sens decât în conditiile existenței limitei, asa cum zborul nu are sens in afara gravitatiei, spune Liiceanu.

Si acum, spațiul publicitar:

Te invit la un eveniment despre limite, vulnerabilitate, libertate, relații împlinite şi cea mai mare victorie a omului: asumarea fondului intim străin cu bucurie şi recunoştință. https://www.facebook.com/events/1456420194490409/

Inscrierile se fac la lucia@timpsicontratimp.ro

Te aştept cu drag!

Să avem un Eros puternic în 2019!

M-au amuzat imaginile cu 2019, care scris invers, aduce a „Eros”, şi în acelaşi timp m-au făcut să mă gândesc.

Am simțit o forță în aceste gânduri, un soi de Eros deci, şi le aştern aici în tihnă.

Cunoscut mai degrabă ca zeu grec al iubirii, Eros aducea dragostea printre zei şi muritori, cu o înțepătură de săgeată.

Mă voi referi aici la Eros ca forță a vieții, în accepțiune psihanalitică, opusă lui Thanatos, forța morții.

Eros ca forță a vieții. Cum o detectezi în tine? Gândeşte-te la cea mai dificilă perioadă prin care ai trecut, la cum te simțeai atunci, la cum gândeai atunci, cum te comportai atunci. Ia-ți câteva minute pentru asta.

Apoi gândeşte-te cum ai reuşit să o depăşeşti.

Ce din tine te-a condus spre trecerea prin ea şi ieşirea din ea spre ceva mai bun, este forța ta vitală. Lucrul de care te simți cel mai mândru în privința propriei persoane.

Poate fi capacitatea de introspecție, poate fi stoicismul, poate fi capacitatea de a avea relații apropiate ( de exemplu prietenii care se cern mai ales în momente dificile), poate fi încrederea, răbdarea, poate fi capacitatea de a ierta, de a căuta adevărul, dorința de autocunoaştere, sau pur şi simplu dragostea adâncă de a trăi cât mai profund această experiență în care te-ai trezit într-o zi sau într-o noapte, fără să fii întrebat, această experiență cu de toate, numită viață, un all inclusive cum s-ar zice.

Care este forța ta vitală? Ai numit-o?

Dacă da, pune-o la treabă în 2019. Te pune şi ea la treabă fără să ştii uneori, în sensul că este atât de puternică încât acționează de multe ori pe căi proprii.

Sunt sigură că ți-ai conturat câteva planuri pentru 2019. Care sunt ele?

Eu le văd pe ale mele împărțite în 2 categorii: externe şi interne. Dintre cele externe: profesionale, materiale, financiare, etc. Cele interne se referă la dobândirea şi şlefuirea unor atribute personale în scopul unei relaționări cât mai împlinite cu mine şi cu ceilalți.

Concret, un plan intern pentru 2019 este creşterea asertivității, iar pentru asta îmi voi folosi forța vitală, respectiv dorința de autocunoaştere.

Datorită acestei dorințe, îmi cunosc destul de bine lumina şi umbra şi tot datorită ei, ştiu de existența punctelor oarbe. Astfel îmi va fi mai uşor să fiu asertivă, adică să comunic respectându-mi nevoile şi interlocutorul şi în acelaşi timp să fiu curioasă de poziția lui, care mă poate ajuta să-mi cunosc punctele oarbe.

Tu ce planuri ai in 2019? Care sunt cele interne? Care sunt cele externe?

În special pentru cele interne, cum te va ajuta forța ta vitală?

În cele interne sunt incluse abilități pentru o mai bună capacitate de a relaționa, în familie, cuplu, prietenii, legături sociale?

Dacă da, te invit să arunci o privire peste evenimentul de mai jos, care va aborda o condiție esențială pentru o relație armonioasă. https://www.facebook.com/events/1456420194490409/

Aştept cu curiozitate gândurile tale la lucia@timpsicontratimp.ro sau in comentarii la acest post.

Să avem un Eros putenic în 2019! J

Cea mai atrăgătoare persoană din lume

Este persoana cu care vrei să-ți petreci mult timp, pe care vrei să o simți aproape, cu care vrei să fii prieten/ă.  O simți onestă, fermă şi relaxată în acelaşi timp. Este prezentă în conversație, vorbeşte dintr-un spațiu de claritate. Poate întreține uşor o discuție despre vreme, dar merge şi în profunzime în caz de vremuri tulburi.
Când este obosită sau preocupată cu alte lucruri, îți spune că nu poate fi cu tine 100%.

Iți spune ‚nu’ într-un fel în care nu te simți refuzat sau respins. Iți spune ‚da’ într-un fel susținător.

Te caută şi iți cere sprijinul când are nevoie, şi o face în mod natural, ca şi cum i s-ar cuveni, iar tu înveți despre cât de natural este să ceri ajutorul celor apropiați.

Iți întâmpină umbra cu toate luminile ei aprinse si i-ar placea sa faci la fel.

In prezența ei, nu trebuie să faci eforturi de a merita să fii plăcut/ă, nu trebuie să faci eforturi punct.

In prezența ei, simți o altfel de organizare a aerului, a vorbelor, a bucuriei, a tristeții. Ii simți prezența bine conturată şi ai încredere că limitele ei te ajută să-ți simti limitele tale.

Cea mai atrăgătoare personă din lume face ca tăcerile împreună să nu fie pauze stânjenitoare, ci spații vii.

Pentru mine, ea este persoana care îşi simte limitele, în termeni de simț al propriei persoane, ( emoții, stări, credințe, nevoi, resurse, dorințe, etc), se simte vie şi împăcată cu ele şi trăieşte în lume în contact permanent cu ele.

Am fost în ‚zona’ cu limite vagi, neclare. Dacă ai văzut filmul Călăuza lui Tarkovski, dacă ai fost acolo sau încă eşti, ştii cum e. Lipicios şi greu, aşa ca între noroaie mişcătoare.

‚Zona’ cu limite clare în care păşesc acum ( şi evident mă mai împiedic din când în când  ), este spațiul în care profesorul şi poetul din ‚Călăuza’sunt întrebați care este dorința lor cea mai arzătoare.

Deja în această zonă, întrebarea nu mai are răspuns, răspunsul este drumul făcut.

Te invit să facem împreună câțiva paşi pe acest drum, la întâlnirea cu tema „ Cum punem limite sănătoase în relații”,  din 19 ianuarie.

Detalii găseşti înlinkul de mai jos. https://www.facebook.com/events/1456420194490409/

Pentru întrebări şi înscrieri: lucia@timpsicontratimp.ro

Spui ‚da’ când vrei să spui ‚da’ şi ‚nu’ când vrei să spui ‚nu’? Da sau nu? :)

A pune limite sănătoase în relații înseamnă a spune „nu” când vrei să spui „nu”, a spune „da” când vrei sa spui „da”, şi a simți nu-ul sau da-ul profund în întreaga ființă: senzații, emoții, gânduri. Bineînțeles sunt multe nuanțe aici, ex. cum spui ‚nu’ sau ‚da’, ce spui după ‚nu’ sau ‚da’, când spui ‚nu’ sau ‚da’ sau preferi să taci, etc, dar de dragul argumentului mai larg, nu mă refer la ele acum.  

A pune limite sănătoase în relații înseamnă a fi autentic, a simți de unde până unde eşti tu, a şti de unde până unde e celălalt, şi a negocia de unde până unde putem fi împreună.

A fi autentic = a pune limite sănătoase = a fi împlinit în relații

Frumos şi clar, dar de ce ne este aşa greu cu aceste limite, şi de mult ori ne simțim neînțeleşi de celălalt, deşi ne dorim aşa mult contrariul? In fond toți ne dorim relații în care să fim văzuți, înțeleşi şi respectați, iubiți.

Răspunsul stă în calitatea relației cu propria persoană care apoi se extrapolează în relația cu celălalt. Omul este ființă socială: este consituit genetic pentru a fi în relații, nu rezistă mental, emoțional, social, fără. Calitatea relației cu propria persoană reflectă calitatea relațiilor sale.

De exemplu: vineri seara mă simt obosită, mă dor picioarele şi am nevoie să ma odihnesc, după o săptămână plină. O prietenă mă invită la un party. Nu-mi ascult corpul şi merg la petrecere, de teama că prietena s-ar putea supăra. Seara voi sta fără chef şi obosită şi probabil ulterior o sa simt resentimente fată de prietena mea pentru că simt că nu m-ar înțelege. Astfel am încălcat limitele cu propria persoană ( nu mi-am ascultat nevoile de odihnă ) şi cu prietena mea pentru că am spus ‚da’ la ceva ce simțeam ‚nu’. Un răspuns matur ar fi :”Draga mea, sunt foarte obosită şi chiar dacă îmi doresc asta foarte mult, nu pot veni. Am nevoie de somn. Sigur o să fie fain, să-mi trimiți poze. Noi când ai vrea să ne vedem la o cafea?”. In acest fel, îmi respect corpul şi-mi respect prietenia, asigurând-o pe prietenă de dorința de a o revedea şi de apreciere.

Alt exemplu: mă simt îngrijorat şi stresat după un meeting la birou. Ajung acasă nervos, soția îmi spune că vrea să mergem la un film cu multe Oscaruri. Ii răspund pe un ton iritat, ea îmi spune că o neglijez şi discuția degenerează spre ceartă şi o seară ratate. O variantă ar fi să-mi recunosc limitele ( sunt obosit, am nevoie să mă relaxez) şi i le comunic şi soției astfel ca aceasta sa nu se simtă respinsă şi neglijată: „ Draga mea, am avut o zi grea. Am nevoie să mă odihnesc. Nu pot merge la film, îmi pare rău, însă mergem sigur, cât mai curând. Vrei să mă ții în brațe, te rog?”

 

E adevărat că în realitate, relațiile pot găzdui situații mult mai dificile decât refuzul la un party sau o îngrijorare, şi tocmai de aceea este crucial să ne recunoaştem limitele pentru noi şi apoi să le comunicăm celuilalt pentru a atinge intimitatea cu respect şi grijă, în funcție de limitele celuilalt.

Pentru că în final toţi ne dorim relaţii care să ne îmbogăţească, nu să ne anihileze. O viaţă împlinită înseamnă relaţii care ne îmbogăţesc.
Iar construirea unor relaţii care ne împlinesc înseamnă o artă care se învaţă şi se perfecţionează continuu.

Dacă te interesează perfecţionarea acestei arte, te invit la două evenimente:

  1. conferința interactivă cu tema : Cum punem limite sănătoase în relații: susținută pe 19 ianuarie ( link mai jos) pentru a te familiariza cu aspectele teoretice, importanța crucială a stabilirii de limite în relații, şi cu situații variate experimentate de participanți.https://www.facebook.com/events/1456420194490409/

 

  1. atelierul terapeutic cu aceeaşi temă ( 8 si 9 februarie) , în care se vor lucra mai în profunzime aspectele stabilirii de limite sănătoase în relaţii. Vezi linkul mai jos.
    https://www.facebook.com/events/328423987971609/

www.timpsicontratimp.ro

Aştept cu interes părerile tale pe blog şi la lucia@timpsicontratimp.ro

 

Străbunicul meu Moromete

Marin Preda este scriitorul meu român preferat. Poate şi pentru că am locuit atât geografic, cât şi simbolic în acelaşi spațiu, câmpia Teleormanului ( Vlaşca în vremea lui), dar în mod cert pentru felul în care rezonează în mine emoțiile transmise de cuvintele sale. Actorul care l-a personificat pe Niculae în Moromeții I a terminat acelaşi liceu cu mine 3 ani mai devreme, deci am fost colegi 1 an şi îmi amintesc felul misterios şi respectuos în care vorbeam despre el, împreună cu prietenii mei din clasă.

Am văzut Moromeții I de cel puțin 10 ori şi nu aveam deci cum să ratez Moromeții II.

Am mers însă la premieră cu inima uşor îndoită de teama că ar putea strica în vreun fel amprenta afectivă a primului film. Asta nu s-a întâmplat, ci dimpotrivă, însă am plecat din sală cu inima grea şi capul mare, senzație care m-a însoțit câteva zile după. Am realizat că la fel mă simțeam de fiecare dată când vedeam Moromeții I, însă nu îmi puteam explica starea.

Ce crezi că m-a atins aşa mult?

Sărăcia familiei lui Ilie Moromete? Schimbarea regimului cu tot ce ştiam că urma după instaurarea comunismului? Supărarea lui Niculae că nu putea merge la şcoală? Conflictele din familia lor? Nedreptățile sociale din sat?

Prea puțin din toate astea. Ce m-a atins profund a fost însingurarea lor extremă, incapacitatea de a-şi comunica felul în care se simt unul altuia. Niciun personaj din film nu-şi putea deschide sufletul, nu-şi putea împărtăşi emoțiile, şi probabil majoritatea nici nu le conştientizau pentru ei înşişi. 

Imi păreau toți lighioane din pădure cu înfățişare de om, cu limbaj şi abilități cognitive superioare, însă atât de răniți, încât interacțiunea dintre ei lua forma atacului, fugii sau înghețării în durere.

Ți-l imaginezi pe Moromete adunându-şi familia în jurul cinei, spunându-le : „ Măi oameni buni, lucrurile nu stau bine deloc. Sunt îngrijorat de cum o să ieşim din iarnă. Atâta timp cât suntem uniți însă, nu am nicio îndoială ca vom găsi o soluție. Hai să spună fiecare acum ce idei aveți despre asta”.

Nici eu.

Moromete avea în jur de 50 de ani in 1945, deci mi-ar fi putut fi străbunic. Ca să continui jocul identificării, aş presupune că Ilinca, fiica Catrinei, ar fi fost bunica. Ea ar fi trăit în sat, în Siliştea Gumeşti, s-ar fi măritat într-un sistem patriarhal rigid şi ar fi avut-o pe mama, pe care ar fi crescut-o cu toate carențele emoționale cu care ea însăşi a fost crescută. Mama pleacă la oraş, trăieşte in comunism, şi la lipsurile ei emoționale, se adaugă secretomania specifică regimului, vremea decrețeilor cu avorturi ilegale si periculoase despre care nu poate vorbi cu nimeni, şi altele şi altele.

Mă naşte pe mine, eu preiau stările şi emoțiile ei ( asta face orice copil fără excepție ), si parcurg un drum lung, uneori perceput ca fără ieşire, uneori perceput extrem de dureros, de la stadiul de animal rănit la stadiul de persoană cu emoții care poate oferi şi caută apropierea.

Şi drumul mă duce spre data de 5 noiembrie la Sala Palatului sa văd premiera filmului Moromeții II.

Mă întreb cum ar privi strabunicul meu Moromete, bunica Ilinca si mama următoarea secvență a filmului meu propriu: Lucia ieşind de la filmul lor, ținându-şi prietenul de mână spunând: „ Mă simt tristă dupa fimul ăsta, mă simt fragilă şi am nevoie să mă ții în brațe”, iar el răspunzâd : „Cum să nu, baby. Te iubesc, sunt cu tine.”

………………………………………….

Aş putea scrie ( şi o voi face) mult despre trauma de țară, despre trauma transgenerațională şi felul în care ne afectează pe toți, pe unii dintre noi fără să ştim. Şi mai ales despre procesul prin care trauma nu ne mai controlează viața, ci devine un film care mai rulează din când în când în noi, iar noi ştim că este un film.

Aş putea scrie un roman despre felul în care Moromeții  rezonează în mine.

Cum rezonează în tine?

Ma interesează să-mi scrii despre asta, o poți face fie pe blog, fie la lucia@timpsicontratimp.ro

Nu de alta, dar poate avem acelaşi străbunic şi nu ştim încă.

Când ai fost ultima dată în intimitate?

„Te-a satisfacut? E bun/a la pat?”” sunt întrebări pe care le aştepți de la interlocutor, legate de curiozitatea din titlu.

Multe persoane asociază intimitatea cu actul fizic, sexual. Sunt intim/ă cu tine dacă m-am dezbrăcat şi am avut un raport sexual. Iți ofer trupul meu, însă nu şi emoțiile mele, gândurile mele, fricile şi speranțele mele.

Ce sărăcire a acestui cuvânt, a acestei realități din spatele lui. Ce sărăcire a vieții, ce pierdere, ce singurătate…

Este poate cea mai importantă întrebare pe care o cunosc, dacă imi reprezint intimitatea astfel: capacitatea de a fi prezentă într-o relație ( de cuplu, familie, prietenie, etc), de a îl primi pe celălalt în viața mea, de a-mi cunoaşte si exprima vulnerabilitățile, de a avea încredere că celălalt, de care simt să mă apropii mai mult, nu mă va răni ( aşa cum mi s-a întâmplat în trecut, mie şi oricui citeşte acest post, fără excepție), şi de a avea încredere că dacă se va întâmpla din nou, mă voi ridica singură sau cu ajutorul celor apropiați.

A fi intim cu cineva în această accepțiune este cea mai profundă dovadă de maturitate. Mă cunosc, îmi ştiu durerile, punctele vulnerabile ( face parte din experienta de viață pe planeta Pământ), dar nu fug de ele. Vin în întimpinarea ta ( partener de cuplu, prieten), dacă simt acest imbold, şi aleg să am o relație cu tine. Cu cât mai intimă relația, cu atât mai bogată sunt eu. Maturitatea constă în întelegerea faptului că cea mai valoroasă existență este cea cu relații de profundă intimitate.

A fi intim cu cineva în această accepțiune este cea mai profundă dovadă de spiritualitate. Sunt în contact cu partea de suferință din mine şi asta mă apropie de suferința ta. Dacă reuşim să înțelegem această parte întunecată, unul altuia, adică reuşim sa ne apropiem eu de pe Crucea mea cu tine pe Crucea ta, atunci ne va fi accesibil şi raiul. Ne vom arăta raiul unul altuia, îl vom simți în spațiul dintre noi. Am avut mereu o neîncredere în maeştii de tot felul care se hrănesc cu un bob de orez pe zi, îşi exersează atenția, usucă prosoape ude pe propriul corp şi sparg cărămizi cu puterea minții. Nu mă convinge nimic de spiritualitatea lor, mai mult decât felul in care susțin o relație umană, de egalitate. E mult mai uşor sa fii maestru, distant, atotştiutot şi condescendent, decât să ai relație de intimitate.

Când ai o astfel de relație de intimitate ( de prietenie, cuplu, familie, terapeutică, etc), uşor uşor toate celelalte relații relevante din viața ta devin intime. Intimitatea se propagă.

De multe ori, sunt motive inconştiente care ne împiedică să o accesăm. Este un TED Talk foarte valoros pe această temă, pe care il adaug aici:

https://www.youtube.com/watch?v=ajJQtm-wCZc

Pe final, îți lansez invitația de a transmite azi un mesaj de recunoştință persoanei/persoanelor cu care te simți intim/ă. Eu o sa scriu in mesajul meu : „asa, din senin” si voi adăuga acel sticker din messenger cu cele 2 creaturi, una roşie, alta albastră, care se îmbrățişează.

“Out beyond ideas of wrongdoing and rightdoing there is a field. I’ll meet you there. When the soul lies down in that grass, the world is too full to talk about.” Rumi