La furat de cireşe în doi

Toți avem nevoie de relații cu alți oameni. Este o cerință a speciei. Sunt mii de studii de milioane de dolari care certifică acest lucru. Aşa cum sunt mii de studii care certifică efectele nocive ale poluării. Lucruri atât de evidente, încât necesită atâta cercetare…

Toți avem nevoie de relații, însă ce contează şi mai mult este calitatea lor.

Imi place cum descrie Brene Brown această calitate: “Definesc conexiunea ca energia care există între oameni când se simt văzuți, auziți şi valorizați; când pot oferi şi primi fără a se simți judecați, şi când obțin susținere şi putere din relație” https://www.youtube.com/watch?v=iCvmsMzlF7o

Şi pentru că de multe ori cuvintele ne îndepărtează de senzația trăită a conexiunii, îți lansez o invitație: aceea de a împărtăşi într-un comentariu la această postare, una din experințele tale de conexiune autentică, ideal cea care îți vine prima când închizi ochii, în forma în care vine: poate culori, senzații, gusturi, arome.

Incep eu: dansam tango cu o persoană apropiată. O priveam în ochi din când în când şi vedeam o altă textură a privirii ca de obicei. Simțeam în lungimea pasului o energie bucuroasă, iar în rotunjimea îmbrățisării, o linişte care mă liniştea. Apoi, zâmbetul de copil poznaş, curios şi complice. Şi o îndulcire a trăsăturilor feței: din linii drepte, erau acum semicercuri.

Şi din uimirea de pe chipul său, am dedus că aceleaşi lucruri le observa la mine. Iar ceea ce predomina şi îmi vine în corp când îmi amintesc acele dansuri, este o uşurătate sprințară, aceea de care ai nevoie pentru a fura cireşe din curtea vecinului posac şi zgârcit. Aceea de care ai nevoie pentru a-i duce aceluiaşi vecin, a doua zi poate, câțiva ardei din producția proprie, nu neapărat iuți.

Iți propun o întâlnire despre conexiune, duminică, 30 iunie:https://www.facebook.com/events/331836930842228/

Pentru întrebări şi înscrieri, trimite mesaj la lucia@timpsicontratimp.ro

Până atunci, aştept sprințar să-ți citesc experiența conexiunii.

Cum ne certăm astfel încât să câştigăm amândoi

Sunt psihoterapeut şi profesoară de tango. Mă fascinează similitudinea între dansul de tango şi dinamica oricărei relații relevante din viața cuiva ( de cuplu, cu părinții, copiii, prietenii, alți membri ai familiei, etc.)

La ultima lecție, i-am întrebat pe cursanți ce calități cred ei că ar trebui să aibă cei doi parteneri de dans. Răspunsurile au fost: leaderii (cei care conduc) au nevoie de fermitate şi delicatețe, iar followerii ( cei care sunt conduşi), de încredere şi prezență.

Voi extrapola aceste roluri la dinamica unui conflict imaginat.

Cristina şi Marius să zicem au un conflict legat de zona în care îşi vor achiziționa locuința. Cristina îşi doreşte o casă mai mică în oraş, Marius vrea o casă cu curte mare, lângă Bucureşti.

Este o decizie importantă, pentru că ea va determina şi conturarea unui stil de viață, ce pare destul de divergent între cei doi. Cristina are un stil de viață urban, activ, Marius îşi doreşte poate o existență mai liniştită, în natură.

Fiecare dintre cei 2 parteneri trebuie să ştie că în spatele unui conflict se ascund mai multe lucruri, unele conştientizate, altele nu, de aceea este vitală discuția în cei patru parametri: fermitate, delicatețe, încredere şi prezență.

Astfel, oricare dintre cei doi are nevoie de fermitate îşi a-şi afirma poziția, dar şi delicatețe în a afla motivele din spatele dorinței partenerului.

La fel de importantă este încrederea că există o soluție de mijloc.

Consider că cea mai importantă condiție pentru a avea un conflict câştigător pentru amândoi este calitatea prezenței.

Aici mă refer la performanța de a rămâne ancorat în prezent şi în legătură cu celălalt.

Un posibil scenariu ar fi ca Marius să fugă în trecut şi să-şi amintească de conflicte mai vechi sau de anumite defecte ale Cristinei, şi de aici mai e doar un pas pâna la înțelenirea conflictului prezent în frici mai vechi.

Altul ar fi, din partea Cristinei să zicem, o fugă în viitor, prin teama că nu vor soluționa conflictul, că s-ar putea despărți, că va fi singură, cu toată cavalcada de anxietăți aferente ce vor îmbâcsi conflictul prezent.

În cazul foarte fericit în care energia lor ar rămâne în prezent şi în relație, din acest spațiu comun poate apărea o soluție nouă, o înțelegere autentică a celuilalt, o dorință de a găsi o cale comună.

Te invit la un eveniment de psihologie si dezvoltare personala, despre acest spațiu comun, în prezent, indispensabil unui conflict câştigător pentru fiecare în parte şi pentru relație. https://www.facebook.com/events/699823980436676/

Detalii şi înscrieri: Lucia Mîrzan http://www.timpsicontratimp.ro

Sunt psiholog clinician şi psihoterapeut cu formare în psihodramă şi terapie prin mişcare şi dans. De asemenea sunt instructor de tango argentinian. Interesul meu profesional este dinamica relaţională. Consider că persoana se defineşte prin relaţiile relevante din viaţa sa ( cea mai importanta este evident relatia cu propria persoana), iar arta de a construi relaţii sănătoase reprezintă forma cea mai înaltă a unei existenţe împlinite.

Cel mai sigur loc din univers. Corpul meu

Anxietate, depresie, în diferite grade, toate la cote alarmante ( împreună 40% in SUA). Multe nediagnosticate, considerate a fi ‚normalitate’. ‚E, mamă, viața e grea, ce ştii tu, pe vremea mea era greu greu..(…)’ poate fi replica unei persoane mai în vârstă. Ca să nu mai vorbesc de replicile de la vârsta noastră, căci le ştim cu toții prea bine. A-ți fi greu în viață devine normalitatea. Nu sunt nici pe departe adepta pozitivismului, albul este doar opusul negrului. Dar să-mi trăiesc viața dintr-un punct de greutate, hai să zicem dupa 40 de ani, mi se pare că aş avea erori grave de înțelegere.

Anxietatea şi depresia au printre simptome, ca să nu zic cauze, un disconfort permanent, resimțit clar la nivel corporal ( stare de greutate, agitație, palme umede, ritm cardiac mărit sau foarte redus, senzații în stomac, amorțeală, etc).

Este ca şi cum casa în care locuiesc s-ar zgâlțâi, ar deveni brusc cald sau frig, pereții ar începe să se mişte, m-aş trezi cu apă pe pereți, m-aş simți în pericol.

Starea de a nu fi în siguranță în propriul corp, cu gradele sale de disconfort, este un alt fel de a denumi anxietatea, depresia, teama de singurătate şi alte stări de nestat în ele.

O traumă este de obicei cauza acestui fapt, o traumă punctuală ( ai fost martorul unei atrocități, de ex.) sau o traumă de dezvoltare, care s-a cristalizat în decursul unor ani din perioada de creştere. Aici paleta este mai largă şi se refera la diferite stiluri disfuncționale de ataşamanet avute cu persoanele de la care se aştepta siguranță şi iubire necondiționată:  neglijare din partea părinților, critică şi refuz continue, abandon emoțional, abuzuri, etc.

Sunt multe categorii de statistici, însă uitându-mă în jurul meu aş paria pe cele care zic că 60-70% este procentul de persoane care experimentează o traumă. Un site in acest sens: http://www.recognizetrauma.org/statistics.php

A fi traumatizat devine normalitate. Propriul corp devine o locuință neplăcut de locuit. Tocmai de asta pierdem contactul cu corpul, el devine un ‚instrument’ : ‚hai că mai iau un Redbull, mai duc o noapte pierdută’ este o replică uşor de întâlnit. Asta ca să nu intru ( încă) în discuția foarte tristă despre chirurgia plastică şi retrăirea traumei.

Corpul primeşte atâta atenție cât se poate vedea la exterior: mersul la sală, cu exerciții mecanice şi impuse, diete, alimente bio, eco, creme de tot felul, vopseluri, machiaj.

Prea puțin îl mai simțim în interior.

Te invit la o explorare a legăturii cu propriul corp, cu propriile senzații, cu propriile ritmuri, cu propriile emoții, duminică 19 mai, la workshopul „ Femeia şi dansul vieții

https://www.facebook.com/events/353381945286808/

Un corp liniştit şi sigur va adăposti o minte clară şi relaxată.

Din acest punct, dansul vieții este maiestuos şi suplu.

Detalii şi înscrieri: Lucia Mîrzan http://timpsicontratimp.ro/

Sunt psiholog clinician şi psihoterapeut format în psihodramă şi terapie prin mişcare şi dans. De asemenea sunt instructor de tango argentinian. Interesul meu profesional este dinamica relaţională. Consider că persoana se defineşte prin relaţiile relevante din viaţa sa ( cea mai importanta este evident relatia cu propria persoana), iar arta de a construi relaţii sănătoase reprezintă forma cea mai înaltă a unei existenţe împlinite.

Cum ne certăm, aşa relație avem

Conform principiul popular „mai bine să fie bine decât să fie rău”, sunt preferabile consensul şi armonia.

Ce te faci însă cu viața asta care uneori pare a fi potrivnică pentru că nu corespunde ideilor şi aşteptărilor noastre.

Particularizând, să zicem că, într-un cuplu, Maria vrea să meargă în concediu la mare, iar Victor vrea la munte. Hai să ne imaginăm 2 scenarii:

A. Maria chiar vrea la mare. O prietenă vine şi ea cu partenerul, şi Maria crede că ar fi drăguț să iasă toți 4. În plus, nu prea îi place la munte. Victor pe de altă parte adoră să fie în natură şi sa urce pe munte. Maria ştie că va fi o discuție grea, aşa că apelează la un ‚truc feminin’ şi îi arată lui Victor noul costum de baie şi cât de bine arată în el. El percepe acest act ca pe o manipulare, şi încep discuția deja încordați, fiecare fiind preocupat în a-şi afirma poziția proprie şi a descalifica poziția celuilalt. Niciunul nu ascultă cu adevărat. Fiecare ține de cu dinții de dorința proprie şi îl percepe pe celălalt egoist, exagerat şi neiubitor. Le vin în minte conflicte din trecut şi absolut toate defectele partenerului. Se simt neînțeleşi, respinşi şi foarte singuri.

B. Maria chiar vrea la mare. O prietenă vine şi ea cu partenerul, şi Maria crede că ar fi drăguț să iasă toți 4. În plus, nu prea îi place la munte. Victor pe de altă parte adoră să fie în natură şi să urce pe munte. În plus, ei ştiu să se certe. Adică chiar să-l asculte pe celălalt şi să nu țină cu dinții de dorința proprie. ( e un pic mai complicat de atât, pentru alte aspecte şi finețuri te aştept la evenimentul „Cum gestionăm conflictele în relații” din 19 mai:https://www.facebook.com/events/699823980436676/ ) Vor vorbi pe rând şi vor fi deschişi spre a găsi şi alte soluții. Şi în cele mai multe cazuri vor găsi o variantă mulțumitoare pentru amândoi, uneori chiar neaşteptat de creativă.

Aceste scenarii corespund celor 2 metafore pe care le-am folosit în descrierea evenimentului: conflictul ca o partidă de scrimă ( ascunşi în spatele unei măşti, la atac permanent, apărându-ne poziția şi urmărind câştigul propriu), vs conflictul ca tango ( atenți la ce simțim, cu grijă față de celălalt, menținând conexiunea cu celălalt şi urmărind calitatea relației).

Orice relație ( de cuplu, cu părinții, cu copiii, cu prietenii, cu alți membri ai familiei, etc) este uşoară atunci când este consens.

Când apare conflictul, inevitabil de altfel, se testează forța ei.

De aceea, cum ne certăm, aşa relație avem.

Suntem învățați în şcoală atâtea lucruri, de la anul in care a murit Napoleon, pâna la compoziția sulfatului de amoniu. Or fi şi ele utile, cred, în special în exersarea memoriei. Abilități socio-afective precum modul in care gestionăm conflictele ar fi însă de 1 milion de ori mai important de însuşit.

Dacă nu am avut în familie un model sănătos de a gestiona conflictul, şi cum nici şcoala nu ne-a oferit, ne va dificil la vârsta adultă să o facem.

Putem învăța şi acum aceste abilități, pentru a nu ne mai speria de orice conflict care apare şi pentru a avea relații împlinite şi sănătoase.

Mens sana in corpore sano in sanus relationes

Minte sanatoasa in corp sanatos.

Continuare: Corp sănătos în relații sănătoase.

Imaginează-ți că te uiți într-o oglindă. Tu te simți bucuros, să zicem, şi 7 oglinzi îți vor reflecta chipul:

In oglinda 1, nu vezi nimic, e acoperită.

In oglinda 2, te vezi acuzat.

In oglinda 3, te vezi tras înapoi din stare ta, înspre preocupare.

In oglinda 4, te vezi vinovat.

In oglinda 5, te vezi ridicol.

In oglinda 6, te vezi excentric.

In oglinda 7, te vei vedea bucuros şi vei şti că cineva te poate vedea aşa cum eşti, şi că te respectă profund.

Să zicem tu te simți trist, şi ai aceste oglinzi care îți reflectă unele imagini.

In oglinda 1, nu vezi nimic, e acoperită.

In oglinda 2, te vezi egoist.

In oglinda 3, te vezi slab.

In oglinda 4, te vezi victimă.

In oglinda 5, te vezi arogant.

In oglinda 6, te vezi înveselit fals şi sec.

In oglinda 7, te vei vedea trist şi vei şti că cineva te poate vedea aşa cum eşti, şi că te respectă profund.

Ce oglindă preferi să ai în viața ta?

Ai astfel de oglizi în viața ta acum? 1, 2, 3? Eşti un norocos şi o norocoasă.

Aceasta este definiția unei relații sănătoase ( trebuie să recunosc, mi-ar plăcea să văd mai multe în jur…). Dar până una alta, omenirea în acest punct al evoluției, este repetentă la atenția pe care o oferă calității relațiilor umane iar scopul central al psihoterapiei în 95% din cazuri este dezvoltarea în client/pacient a abilităților de a avea o un tipar de relaționare sănătoasă.

  • Relația sănătoasă este cea în care cei 2 se simț văzuți, înțelesi şi respectați. –

In viziunea mea, o viață împlinită este cea cu relații sănătoase.

Studiile arătă o legătură incontestabilă între calitatea sănătății fizice şi gradul de sănătate al relațiilor importante din viața noastră – menționez aici numai 2 din miile disponibile pe internet –

  • Studiu cu 9000 de subiecti de la Serviciul Civil Britanic arată că aspecte negative în relațiile importante duc la o creştere de 34% a incidenței bolilor de inimă.
  • Studiu al Universității din Portand cu 650 de subiecți pe parcursul a 2 ani arată că conflictele prelungite cu persoanele importante din viață şi starea de stress prelungită în relațiile relevante, au un impact major asupra funcționării sistemului imunitar.

O relație sănătoasă nu este deci un lux, este o condiție esențială unei vieți sănătoase şi fericite.

Multe persoane atribuie responsabilitatea succesului unei relații, celuilalt, fără să vrea să accepte deocamdată responsabilitatea proprie care vine din asumarea parteneriatului.

Multe persoane consideră că dacă nu prea văd în jur astfel de cazuri, relațiile sănătoase sunt doar subiect de discuții. Ele sunt reale şi reprezintă cea mai profund umană experiență a acestei vieți.

Multe persoane consideră că e de lucru uneori pentru a le avea, că vor trebui să schimbe şi la ele anumite lucruri, iar asta le rezultă inconfortabil.

Fiecare are nivelul propriu de confort şi aşteptări, inclusiv în ceea ce priveşte calitatea relațiilor relevante din viața sa.

Câteva din calitățile unei relații sănătoase: compasiune, siguranță, încredere, libertatea de a spune ce găndeşti, afecțiune şi respect reciproc, împărtăşire, ascultare, conflicte gestionate sănătos.

Câteva din calitățile unei relații nesănătoase: nesiguranță, abuz de putere şi control, egoism, neîncredere, critică, negativitate, lipsă de susținere, gelozie, lipsă de onestititate, multe cereri.

Te invit la un eveniment sămbăta, 30 martie, despre cum să ne dezvoltăm abilitățile de a avea relații sănătoase, deci o viață sănătoasă şi fericită.

https://www.facebook.com/events/296876287598504/

Pentru înscrieri, trimite mesaj la lucia@timpsicontratimp.ro

Te aşteptăm cu drag!

Cel mai lung studiu (75 de ani) despre fericire. Concluzii

Robert Waldinger este al 4-lea director al proiectului de cercetare inițiat de Universitatea Harvard în 1938. Cercetarea îşi propusese să găsească răspunsuri la întrebarea: „Ce ne face sănătoşi şi fericiți în viață?”.

Red and yellow mugs in blue scarf on the background of warmed-up fireplace

Nimeni nu credea la acea vreme că acest studiu va fi derulat pe o perioadă atât de lungă. Majoritatea studiilor longitudinale ( care urmăresc evoluția unui fenomen în timp ) durează maxim 10 ani.

Studiul urmăreşte viața a 724 de bărbați pe parcursul a 75 de ani.

Cercetarea este foarte complexă, având o componentă cantitativă ( răspunsul la chestionare, interviuri, etc), cât şi calitativă ( discuții cu subiecții în casa acestora, colectarea analizelor medicale timp de 75 de ani, observarea acestora în mediile în care îşi desfaşurau viața, discuții cu membrii familiei, prietenilor, colegilor de muncă, etc.)

Robert Waldinger descrie acest proiect în interviul Ted de mai jos.

https://www.ted.com/talks/robert_waldinger_what_makes_a_good_life_lessons_from_the_longest_study_on_happiness?fbclid=IwAR0Z5au3uvKD83u8EUXvTWm5Wp4QQ9jTZ5x5cXDkPuAEXr_MpqwRxAZAeQA#t-749817

În contrast cu rezultatele studiului, Waldinger vorbeşte despre obiectivele de viață ale generației numite Millenials, născuți intre 1980 şi 2000: să fie bogați ( 80%), să fie faimoşi ( 50%) şi să aibă realizări profesionale.

Rezultatele acestui studiu, pe scurt ( detalii găseşti în Ted Talk):

  1. Relațiile reprezintă principalul indicator al unei vieți bune. Oamenii care au relații ( familie, prieteni, comunitate) trăiesc mai mult, sunt mai sănătoşi şi fericiți. Izolarea duce la deteriorarea sănătății şi la o durată mai scurtă a vieții. Statistica nu arată prea bine: 1 din 5 americani se declară singur, epidemia singurătății făcând ravagii în țările industrializate ( aceasta este tema pentru un alt articol, de fapt pentru mai multe…)
  2. Contează calitatea relațiilor, şi nu numărul acestora. O relație conflictuală este profund dăunătoare sănătății (aceasta este tema următorului articol din blog). O relație de cuplu din care lipseşte afecțiunea este mai nocivă decât divorțul. Relațiile împlinite sunt cele care ne ne protejează de inevitabilele neplăceri care vin odată cu senectutea şi eventualele boli. Studiul pune accent pe faptul că cei mai satisfăcuți în relații la 50 de ani sunt cei mai sănătoşi la 80 de ani. O viață bună se construieşte pe relații bune.
  3. Relațiile armonioase nu ne protejeajă doar sănătatea corpului, ci şi starea minții. Memoria funcționează mai bine şi mai mult dacă avem suportul emoțional necesar. Un alt fapt important este că nu există relații continuu armonioase, că pot exista conflicte şi este necesar să fie aşa. Ele fac parte din dansul relației atâta timp cât muzica de fond este una de încredere, afecțiune şi onestitate.

Doreşti să-ți îmbunătățeşti relația de cuplu?

Ai vrea să poți vorbi cu părinții, copiii tăi, sau alți membri al familiei, despre unele lucruri mai vechi sau mai noi, care simți că vă îngreunează comunicarea sau poate chiar privitul în ochi?

Vrei să ai relații mai calde şi oneste cu prietenii?

Îți propun un eveniment în care vom aborda concret aceste chestiuni şi altele care vor apărea în discutii:

https://www.facebook.com/events/296876287598504/

Pentru înscrieri şi întrebări, trimite mesaj la lucia@timpsicontratimp.ro

Dă share şi prietenilor dacă ți se pare valoros. Multumesc.

Terapia de cuplu înseamnă terapia iertării

Observ cum uşor uşor înțeleg că sunt foarte pricepută la relații, la a simți dinamica dintre doi oameni sau chiar mai multi.

M-o fi ajutat experiența de tango, în care de 13 ani observ cum se mişcă corpul unui bărbat alături de corpul unei femei şi corpurile mai multor oameni în aceeaşi încăpere, m-o fi ajutat relația profundă pe care am avut-o timp de 7 ani cu terapeuta mea şi care mi-a permis să simt tot ce vine şi să fac pace în mine, m-or fi ajutat dificultățile de relaționare din familia mea, m-or fi ajutat toate relațiile din viață.

Imi place să fac terapie de relație. E un pleonasm căci o terapie nu poate fi decât despre o relație. Hai să reformulez: îmi place şi consider că sunt foarte bună în terapia de familie:  cuplu, mama – fiică, mama- fiu, tată – fiică, tată – fiu, soră- frate, iar brânza nu e pe bani.

Abordarea mea este simplă: dragostea dintre cei doi este mai mare decât rănile din trecut? Atunci putem lucra. Dacă nu, putem să creştem dragostea şi apoi începem să lucrăm.

Dacă nu putem creşte dragostea dintre cei 2, recomand terapia individuală.

Există oricum o soluție, numai să crezi că meriți.

Intr-o relație de intimitate emoțională maximă, ca în oricare din tipurile de relație enumerate mai sus, rănile din trecut ies la lumină. Pentru că intimitatea înseamnă în primul rând vulnerabilitate. Am nevoie să ştiu că poți avea grijă de mine când sunt în suferință şi tu ai nevoie să ştii acelaşi lucru.

De multe ori reacționăm din rănile trecutului şi nu din emoțiile prezentului. Terapia de cuplu înseamnă să învăț cum să reacționez din prezent, şi nu din trecut, adică să învăț cum să îmi vindec rănile, adică să învăț să iert.

Nu cunosc ceva mai dificil şi în acelaşi timp mai transformator.

Sunt 2 condiții pentru o terapie de familie eficientă: 1. există dragoste între cei 2, pe lânga rănile din dotare, şi 2. Terapeutul îşi va fi parcurs propriul drum al iertării. Adica, pe langa cei 2, exista in incapere si un spatiu al iertarii.

Dacă simți nevoia să lucrezi la o relație importantă din viața ta, te aştept în terapie.

Dacă vrei să mă cunoşti mai bine şi să vezi cum lucrez, vino la următorul eveniment despre relații din 30 martie, cu tema „Cum ne recunoaştem şi comunicăm adevăratele nevoi în relații”:https://www.facebook.com/events/296876287598504/

Imi poti scrie gândurile sau întrebările tale, sau răspunsurile tale la lucia@timpsicontratimp.ro

Da share acestui eveniment dacă îl consideri valoros. Iți mulțumesc!

Cel mai bun guru de pe piață

Pe piața românească s-a dezvoltat un supermarket de spiritualitate şi dezvoltare personală. Cu multe raioane: misticism, meditație transcedentală, respirație holotropică, meditația budhistă, shamanism, tarot, Tao, yoga, tehnici de respirație şi multe altele. Cerere mare, ofertă pe măsură.

Sunt convinsă că fiecare este folositoare atâta timp cât intenția autentică este autocunoaşterea şi nu escapismul.

Din păcate mulți propovăduitori sau guru țintesc către partea luminoasă, pozitivă, neputând integra umbra sau partea întunecată a personalității ( anxietățile, angoasele, ura, resentimentele, etc).

Rezultatul îl constituie o explozie de pozitivism pe un fond mocnit de anxietate sau depresie. Ceva mai fals greu de imaginat.

Pentru mine spiritualitatea fără integrarea umbrei este o umbră şi mai mare. Spiritualitatea este integrarea umbrei.

Am încercat la rândul meu diverse metode. Cumva am intuit calea potrivită şi am mers pe ea.  Ce a funcționat pentru mine a fost terapia de profunzime şi terapia de grup, mai precis spus RELAȚIA care s-a stabilit cu terapeuta.

In timpul terapiei şi până în prezent şi în toate zilele ce vor urma, ştiu cine este cel mai bun guru de pe piață.

Sunt emoționată să vi-l prezint

Ştie să cânte la acordeon şi la vioară, deşi nu a mai cântat de mult,  face o budincă cu brânză care îmi pune  în dificultate orice încercare de dietă, pictează ( ce mă atinge mai mult sunt peisajele marine şi icoanele cu Sfântul Gheorghe şi balaurul). Imaginea de mai sus este un tablou făcut de ea anul trecut.  (Mă întreb mereu privind-o  câte furtuni şi valuri învolburate va fi perceput pictorul şi privitorul,  pentru a se simți pacea tabloului).

Este o femeie frumoasă şi stoică, mă mândresc cu ea şi o iubesc. Este mama mea.

Este cel mai eficient guru de pe piață.

Sute de cărți de psihoterapie şi zeci de workshopuri nu mă testează mai bine decât o întâlnire cu mama.

Pe lângă ființa care mi-a dat viață şi m-a crescut, mama este canalul prin care tot trecutul s-a scurs în mine. Tot trecutul umanității de la ființe vertebrate construite pentru supravețuire în sălbăticie spre ființe dotate cu emoții şi capacitate de intimitate. Trecutul îndepărtat cu războaie, foame, abuzuri neştiute şi nerostite. Trecutul cu patriarhat şi inegalitate de sex. Trecutul cu comunism şi alienare. Trecutul cu confuzie şi teamă.

Intâlnirea cu mama înseamnă şi întâlnirea cu acest trecut scurs în mine după ce ea l-a filtrat cât a putut.  Dacă sunt pe frecvența acestui trecut, întâlnirea e grea şi guru este nemulțumit, evoluția mea e slabă.

Dacă mă întâlnesc cu ea pe frecvența prezentului, simt că l-am prins pe Dumnezeu de picior. Inseamnă că nu mai sunt condusă din trecut, înseamnă că am reuşit să integrez umbra. Am liber arbitru şi pot alege. Trecutul este doar o parte din mine.

Dragul meu guru, trebuie să-ți cer iertare. Toată nemulțumirea mea legată de nedreptățile trecutului ți-am reproşat-o ție.  Am avut nevoie să personalizez aceste nedreptăți în tine, te-am făcut pe tine balaurul cu care a trebuit să mă lupt. De fapt balaurul este tot trecutul scurs în mine şi el poate fi în egală măsură tata, străbunicul patern, stră stră bunica maternă, mătuşa paternă,  Gheorghiu Dej, Baiazid al 2-lea, şi orice persoană care a fost parte mai mult sau mai puțin relevantă în construcția trecutului.

Eu am ales să mă lupt cu tine, să-ți transmit ție ura, nemulțumirea, resentimentul, dezamăgirea față de umbrele trecutului şi deci de ale mele.

Te-am perceput suficient de puternică să faci față acestei răzvrătiri. Nu degeaba îmi eşti mamă. Iți mulțumesc, lupta s-a încheiat, m-ai născut încă o dată.  Am ieşit învingătoare, balaurul este parte din mine, dar eu sunt mult mai mult. Şi tu la fel.

Iar RELAȚIA dintre noi, din ce în ce mai mult pe frecvența prezentului ne va ajuta pe fiecare în parte să ne reamintim că balaurul este parte din noi şi împreună îi vom face cu ochiul, aşa, ca unui copil răsfățat şi şugubăț, care din când în când are nevoie de atenție.

……………………………………………………………………….

Practica mea spirituală o constituie relațiile.

Te invit să explorăm împreună practica relațiilor conştiente, a relațiilor în prezent, în cadrul următorului eveniment „ Cum ne recunoaştem şi comunicăm nevoile reale în relații”. Vom explora dinamica celor mai relevante relații din viața noastră: de cuplu, cu părinții, cu copiii, cu rudele, cu prietenii, etc. Evenimentul conține o parte teoretică, o parte de întrebări şi răspunsuri, exerciții de conştientizare a tiparelor proprii de comunicare şi exemple concrete de interacțiune conştientă ( eu şi mama, voluntari).  https://www.facebook.com/events/296876287598504/

Pentru comentarii, întrebări sau înscrieri, mă poti contacta la lucia@timpsicontratimp.ro

Un dar foarte prețios

pe care mi-l oferă cei apropiați este setarea de limite în relația cu mine şi comunicarea felului în care ele sunt sau nu respectate. Astfel voi şti când am sărit calul şi cum revin cu picioarele pe pământ. Sunt atentă însă în acelaşi timp şi la cum respectă celălalt limitele mele.

Dacă o prietenă îmi spune, după o lună fără să vorbim: „In ultimul timp, nu ai dat niciun semn de viață, totul bine?”, este clar că am încălcat o limită. Mă voi gândi dacă am avut motive obiective pentru asta (perioada foarte ocupată, etc) sau este ceva în relația noastră ce ar trebui clarificat. Si oricare ar fi cauza, m-aş grăbi să i-o comunic.

Dacă însă îmi spune mama „In ultimul timp, nu ai dat niciun semn de viață, ce s-a întâmplat?”, iar ultimul timp a fost acum 4 zile, nu m-aş gândi însă prea mult. I-aş spune respectuos că acum am simțit să o sun şi că dacă ea ar fi dorit asta mai devreme, putea oricând să o facă.

( pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că fiica sau fiul nu mai au nevoie la vârsta adultă de sfaturi si supraprotecție. Pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că noi suntem diferiți şi avem nevoie să ne asumăm viața care ni se pare nouă că merită efortul şi rezultatele)

Dacă partenerul meu îmi spune: „Ai fost aprigă în discuția de aseară, te-ai cam aprins”, este clar că am încălcat o limită. Vom analiza împreună situația cu capul cât mai limpede, şi cel mai probabil îmi voi cere iertare pentru reacția exagerată.

Dacă însă îmi spune tata: „Ai fost aprigă în discuția de aseară, te-ai cam aprins”, iar discuția a însemnat argumentele lui în a mă convinge să-mi iau un anumit tip de maşină şi comunicarea mea repetată că deja am hotărât altfel, atunci probabil că el încalcă nişte limite.

( pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că nu pot comanda fericirea pentru copiii lor adulți. Pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că nu-şi pot feri copiii de eşecuri. Pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că odată cu creşterea copiilor, ei îmbătrânesc şi se apropie de moarte).

Ce limite pun în ce relații şi cum le respect, pe ale mele şi pe ale celuilalt? Cum mă asigur că nu rămân lucruri sub preş, nevorbite şi care dau naştere resentimentelor?

Cum pun limite în relațiile cu părinții, unul dintre cele mai provocatoare demersuri pe lumea asta J?

Te invit să explorăm împreună aceste aspecte importante ale relațiilor noastre la evenimentul de sâmbătă: https://www.facebook.com/events/1456420194490409/

Pentru că setarea unor limite înseamnă relații mai împlinite şi o viață mai frumoasă.

Aştept părerile şi intrebările tale la lucia@timpsicontratimp.ro

Zborul, cu neputință în afara gravitației

“Despre limită”, capodopera lui Liiceanu, o recomand oricui. La finalul ei, eşti mai uman, în sensul în care te simți în siguranță să-ți recunoşti fragilitatea şi forța care rezultă din acceptarea ei. Câteva fragmente din ea poți citi aici: http://www.poezie.ro/index.php/essay/37167/index.html

Liiceanu vorbeşte despre fondul intim străin, adică tot ce înseamnă “eu”, în sensul cel mai intim, dar pe care nu l-am hotărât eu pentru mine, îmi este deci străin: rasa, sexul, țara, părinții, epoca, religia în care cresc, cultura, profesorii, colegii, etc.  De aceea fondul intim străin.

Şi cred cu tărie că cel mai frumos lucru pe care îl pot face pe această planetă în această viață cu mine însămi este să-mi împrietenesc intimitatea cu stranietatea. Adică nevoia bazală, profund umană de apropiere emoțională, cu necunoscutul din mine, uneori neprietenos. Dacă eu le împrietenesc, îi voi ajuta şi pe ceilalți să o facă cu mine.

Apoi, ca într-o oglindă, de parcă aşa ar fi făcută lumea, voi atrage oameni interesați şi ei de împrietenirea celor 2 părți din ei: intimitatea şi stranietarea. Aceste relații sunt cele mai frumoase şi oricât efort e necesar, e justificat cu vârf şi îndesat. Aceasta e sarea pămantului.

Filosofie, poezie, frumos, dar cam sterp. Hai să trecem spre lucruri concrete.

Să zicem că ai o mamă posesivă, care are nevoie să te influențeze în orice decizie, inclusiv la vârta adultă. Este o parte din fondul tău străin, nu ai ales asta. O vreme chiar e posibil să nu fii conştient de acest lucru. Când însă devine prea împovărâtor, vei începe procesul cel mai greu cunsocut de om. Imprietenirea nevoii de apropiere, de intimitate emoțională, cu stranietatea, cu ce nu ai putut alege.

In cazul nostru, vei începe să pui limite în relația cu mama, în scopul construirii unei relații împlinite cu tine şi cu ea ( atât cât depinde de tine).

Vei înțelege în acest proces că e foarte posibil să fi împrumutat din posesivitatea ei, sau opusul. Opusul este să fii alergic la intimitate ( când simți o persoană că se apropie prea mult de tine, cum face mama, te retragi big time). Aceste “achiziții’ nedorite apar în relațiile apropiate şi pot crea mari necazuri.

Aceste achiziții, această vulnerabilitate este acum a mea. Este fondul meu intim. Ceva ce cunosc bine şi vreau să transform. Probabil nu o voi transforma integral, dar o cunosc şi o accept. Si în relațiile cu cei apropiați o afirm şi le cer sprijinul. Aşa cum fac şi eu cu vulnerabilitatea lor, pentru că au şi ei una două, ce credeai?

Libertatea nu are sens decât în conditiile existenței limitei, asa cum zborul nu are sens in afara gravitatiei, spune Liiceanu.

Si acum, spațiul publicitar:

Te invit la un eveniment despre limite, vulnerabilitate, libertate, relații împlinite şi cea mai mare victorie a omului: asumarea fondului intim străin cu bucurie şi recunoştință. https://www.facebook.com/events/1456420194490409/

Inscrierile se fac la lucia@timpsicontratimp.ro

Te aştept cu drag!