Cel mai sigur loc din univers. Corpul meu

Anxietate, depresie, în diferite grade, toate la cote alarmante ( împreună 40% in SUA). Multe nediagnosticate, considerate a fi ‚normalitate’. ‚E, mamă, viața e grea, ce ştii tu, pe vremea mea era greu greu..(…)’ poate fi replica unei persoane mai în vârstă. Ca să nu mai vorbesc de replicile de la vârsta noastră, căci le ştim cu toții prea bine. A-ți fi greu în viață devine normalitatea. Nu sunt nici pe departe adepta pozitivismului, albul este doar opusul negrului. Dar să-mi trăiesc viața dintr-un punct de greutate, hai să zicem dupa 40 de ani, mi se pare că aş avea erori grave de înțelegere.

Anxietatea şi depresia au printre simptome, ca să nu zic cauze, un disconfort permanent, resimțit clar la nivel corporal ( stare de greutate, agitație, palme umede, ritm cardiac mărit sau foarte redus, senzații în stomac, amorțeală, etc).

Este ca şi cum casa în care locuiesc s-ar zgâlțâi, ar deveni brusc cald sau frig, pereții ar începe să se mişte, m-aş trezi cu apă pe pereți, m-aş simți în pericol.

Starea de a nu fi în siguranță în propriul corp, cu gradele sale de disconfort, este un alt fel de a denumi anxietatea, depresia, teama de singurătate şi alte stări de nestat în ele.

O traumă este de obicei cauza acestui fapt, o traumă punctuală ( ai fost martorul unei atrocități, de ex.) sau o traumă de dezvoltare, care s-a cristalizat în decursul unor ani din perioada de creştere. Aici paleta este mai largă şi se refera la diferite stiluri disfuncționale de ataşamanet avute cu persoanele de la care se aştepta siguranță şi iubire necondiționată:  neglijare din partea părinților, critică şi refuz continue, abandon emoțional, abuzuri, etc.

Sunt multe categorii de statistici, însă uitându-mă în jurul meu aş paria pe cele care zic că 60-70% este procentul de persoane care experimentează o traumă. Un site in acest sens: http://www.recognizetrauma.org/statistics.php

A fi traumatizat devine normalitate. Propriul corp devine o locuință neplăcut de locuit. Tocmai de asta pierdem contactul cu corpul, el devine un ‚instrument’ : ‚hai că mai iau un Redbull, mai duc o noapte pierdută’ este o replică uşor de întâlnit. Asta ca să nu intru ( încă) în discuția foarte tristă despre chirurgia plastică şi retrăirea traumei.

Corpul primeşte atâta atenție cât se poate vedea la exterior: mersul la sală, cu exerciții mecanice şi impuse, diete, alimente bio, eco, creme de tot felul, vopseluri, machiaj.

Prea puțin îl mai simțim în interior.

Te invit la o explorare a legăturii cu propriul corp, cu propriile senzații, cu propriile ritmuri, cu propriile emoții, duminică 19 mai, la workshopul „ Femeia şi dansul vieții

https://www.facebook.com/events/353381945286808/

Un corp liniştit şi sigur va adăposti o minte clară şi relaxată.

Din acest punct, dansul vieții este maiestuos şi suplu.

Detalii şi înscrieri: Lucia Mîrzan http://timpsicontratimp.ro/

Sunt psiholog clinician şi psihoterapeut format în psihodramă şi terapie prin mişcare şi dans. De asemenea sunt instructor de tango argentinian. Interesul meu profesional este dinamica relaţională. Consider că persoana se defineşte prin relaţiile relevante din viaţa sa ( cea mai importanta este evident relatia cu propria persoana), iar arta de a construi relaţii sănătoase reprezintă forma cea mai înaltă a unei existenţe împlinite.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.