Un veac de relatii cu sens

Unul din cei 3 predictori ai sănătații emoționale a unei persoane îl reprezintă calitatea relațiilor, de orice fel: de cuplu, prietenie, familie, profesionale, etc., adica echilbrul pe care îl poate stabili între intimitate și autonomie.

Capacitatea de a dansa dansul în continuă mișcare între autonomie și intimitate este despre a-ți recunoaște și comunica emoțiile, vulnerabilitățile, suportul și disponibilitatea pentru celălalt, si despre a ști sa pui limite pentru a-ți proteja spațiul emoțional și a lăsa un loc între tine și celălalt pentru ca relația să se manifeste, dincolo de așteptările și nevoile celor 2.

In dansarea acestui dans, un rol crucial îl are tipul de atașament cu care am fost crescuți în primii 2-3 ani de viață. Este ironic, spunea Eric Berne, un psihoteraut de marcă, cum soarta unui bărbat adult este determinată în mare parte de țăncul care a fost în primii ani.

In mare parte, căci acest tip de atașament, în special cel disfuncțional, se poate schimba în cadrul unor relații sănătoase, de lungă durată, cu un prieten, partener de cuplu, terapeut, etc.

Inițiatorul teoriei atașamentului este psihanalistul John Bowlby, care împreună cu asistenta sa, Mary Ainswirth, au descoperit prin cercetări experimentale, o legătura de necontestat între calitatea atașamentului în primul an de viața a bebelușului cu figura de îngrijire ( de obicei mama) și calitatea relațiilor pe care acesta le dezvolta ca adult.

Conform teoriei lui Bowlby, în perioada primilor ani de viaţă, copilul construieşte modelul de lucru al mamei si al tatălui, la care se adaugă modelele de lucru complementare ale sinelui in interacţiunea cu fiecare dintre părinţi.

Modelul de lucru înseamnă experienţele trăite de copil în legătură cu părinţii – acesta reflectă modul cum părinţii se comportă cu el, cum îi vorbesc, atitudinea pe care aceştia o au faţă de el. Pe baza acestuia copilul işi va planifica dorinţele şi temerile, precum si propriul comportament care se aşteaptă de la el.

Aceste modele de lucru, odată formate, ajung sa opereze la nivel inconştient şi se schimbă mai greu la vârsta adultă.

Cele 4 tipuri de atașament sunt:

Atasament securizant

Persoanele cu atasament securizant sunt cele care in perioada copilariei mici au avut parte de acceptare, iubire si ingrijire din partea unui adult prezent si angajat. Sunt cele care atunci cand au avut o nevoie, inclusiv emotionala, au gasit un raspuns prompt si satisfacator, imediat ce si-au exprimat-o. Sunt cele care au primit incurajare, validare, recunostere si sprijin de-a lungul primei copilarii si cele care au crescut intr-un mediu sanatos din punct de vedere emotional si relational.

Ajunse adulte, aceste persoane au o imagine de sine buna, au relatii sociale de calitate, acorda incredere oamenilor, comunica asertiv, au capacitatea de a cere si oferi ajutor, in caz de nevoie. Stiu sa gestioneze emotiile negative in situatii de stres si crize, isi cunosc limitele si posibilitatile, intra in relatii potrivite.

Atasament evitant

Evitantul este acea persoana care, in copilarie a cerut ceva ingrijitorului sau (de pilda o privire, o imbratisare, alinare etc) dar acesta nu i-a raspuns sau a facut-o intr-un mod nesatisfacator pentru el. Este copilul cu parinti distanti, rigizi si insensibili, este cel care n-a fost luat in brate ca sa nu fie prea rasfatat, cel care a cautat sprijin in diferite forme dar a ramas fara raspuns. Este acel copil care a primit feedback pozitiv doar atunci cand a performat si care a inteles ca orice ar face, nu este indeajuns pentru a fi acceptat si iubit asa cum este.

Adultul evitant a invatat ca a cauta sprijin este periculos si nefolositor. Este cel care-si reprima emotia si evita s-o recunoasca sau s-o acceseze. El nu vorbeste despre lumea lui interioara din teama de respingere. Isi traieste viata valorizand latura cognitiva a realitatii. Evita contactul cu semenii si se retrage deseori in lumea lui interioara pentru a se re-echilibra din punct de vedere emotional.

Atasament anxios

Anxiosul este cel care nu a fost vazut, auzit, ascultat suficient in copilarie si care a primit raspuns inconsecvent la nevoile sale. Este cel care a invatat ca trebuie sa faca galagie, ca cineva sa-l vada si sa-i raspunda nevoilor. Poate fi cel a carui absenta nu este observata, poate fi copilul problema sau oaia neagra a familiei. Oricum ar fi privit de ceilalti, este cel care, la un moment dat oboseste sa ceara ajutor si invata sa se descurce pe cont propriu.

Adultul anxios este preocupat de prezenta altuia in viata lui, este critic, instruieste, controleaza. Este activ, neobosit, lupta pentru propriile relatii si privilegii. Daca nu este multumit cu ce gaseste, abandoneaza (relatia, proiectul) si cauta ceva mai gratificant in alta parte.

Atasament dezorganizat

Persoana dezorganizata din perspectiva atasamentului este cea care n-a primit niciun fel de sprijin in copilarie. Este copilul care, fie a fost abandonat inca de la nastere, fie a crescut intr-un mediu toxic, cu unul sau mai multi adulti absenti, ei insisi cu tulburări emoționale sau psihice. Este persoana care a suferit abuzuri, și îi rezultă dificil să mențină relații, job-uri. Poate dezvolta diverse adicții, tulburări afective și psihice.

————————————————

Am facut o facultate de psihologie, un master, o formare in psihoterapie, am urmat o terapie de profunzime si una de grup, am citit multă literatură de specialitate, multe studii și teorii, am participat la nenumarate conferinte si workshopuri. Ele, dar mai ales experința proprie a primilor 2 ani de viață și a următorilor 40, m-au condus la urmatoarele credințe:

  • Sunt foarte puține persoane care au stil de atașament sănătos, din rațiuni care din păcate nu țin de ele: persoanele de sprijin veneau și ele din familii în care nevoile erau legate de asigurarea hranei, nicidecum de crearea unui mediu emoțional sănătos, persoanele de sprijin au trăit într-un regim în care comunicarea emoțiilor și comunicarea onestă in general putea fi foarte periculoasa, etc.
  • Sunt foarte putine stiluri pure. Cred ca suntem in proportie de 90% o combinație din primele 3, evident în procente diferite.
  • Tiparul de atașament nu este definitiv și irevocabil. La vărsta adolescenței sau la cea adultă, putem cunoaște persoane cu care să învațăm și alte tipare de a relaționa: un profesor, un prieten, un iubit, un psihoterapeut, un maestru.
  • Nu este deloc usor sa modifici un tipar, sa modifici cumva propriul fel de a fi, dar probabil asta e marea achizitie a speciei umane, ceea ce ne diferentiaza de alte specii

Iar credința cea mai profundă este aceasta: în timpul unui tango de 3 minute, eu Lucia, femeie adultă, pe picioarele mele, dansez cu un partener adult, pe picioarele lui, matur și surăzător, și este o bucurie această experință împărtășită prin dans.  In același timp însă, dansez cu un băiețel de 1 an sau 2 care a avut uneori nevoie de o îmbrățisare si nu a primit-o la timp. Iar partenerul meu de dans dansează în același dans cu Lucia de 1 an sau 2 care a avut uneori nevoie de o îmbrățisare si nu a primit-o la timp. Ai dansat un astfel de dans? Cum se simte? Nu-i așa că nu există cuvinte? Dacă le găsesti, as fi foarte bucuroasa să le împărtășesti aici pe blog.

Până una alta, îti propun atelierul de mai jos ca o incursiune in explorarea capacitatii proprii de a fi in intimitate.

https://www.facebook.com/events/1856313584444733/

Pentru ca, intr-adevar, cea mai frumoasa viata pe care o putem avea este cea cu relatii hranitoare, cu sens.

In loc de Un veac de singuratate, mai bine zis, insingurare, cum ar fi zis Garcia Marquez, Un veac de relatii cu sens sa avem, sau macar anii care ne-au mai ramas de-acum incolo.

 

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.