Mens sana in corpore sano in sanus relationes

Minte sanatoasa in corp sanatos.

Continuare: Corp sănătos în relații sănătoase.

Imaginează-ți că te uiți într-o oglindă. Tu te simți bucuros, să zicem, şi 7 oglinzi îți vor reflecta chipul:

In oglinda 1, nu vezi nimic, e acoperită.

In oglinda 2, te vezi acuzat.

In oglinda 3, te vezi tras înapoi din stare ta, înspre preocupare.

In oglinda 4, te vezi vinovat.

In oglinda 5, te vezi ridicol.

In oglinda 6, te vezi excentric.

In oglinda 7, te vei vedea bucuros şi vei şti că cineva te poate vedea aşa cum eşti, şi că te respectă profund.

Să zicem tu te simți trist, şi ai aceste oglinzi care îți reflectă unele imagini.

In oglinda 1, nu vezi nimic, e acoperită.

In oglinda 2, te vezi egoist.

In oglinda 3, te vezi slab.

In oglinda 4, te vezi victimă.

In oglinda 5, te vezi arogant.

In oglinda 6, te vezi înveselit fals şi sec.

In oglinda 7, te vei vedea trist şi vei şti că cineva te poate vedea aşa cum eşti, şi că te respectă profund.

Ce oglindă preferi să ai în viața ta?

Ai astfel de oglizi în viața ta acum? 1, 2, 3? Eşti un norocos şi o norocoasă.

Aceasta este definiția unei relații sănătoase ( trebuie să recunosc, mi-ar plăcea să văd mai multe în jur…). Dar până una alta, omenirea în acest punct al evoluției, este repetentă la atenția pe care o oferă calității relațiilor umane iar scopul central al psihoterapiei în 95% din cazuri este dezvoltarea în client/pacient a abilităților de a avea o un tipar de relaționare sănătoasă.

  • Relația sănătoasă este cea în care cei 2 se simț văzuți, înțelesi şi respectați. –

In viziunea mea, o viață împlinită este cea cu relații sănătoase.

Studiile arătă o legătură incontestabilă între calitatea sănătății fizice şi gradul de sănătate al relațiilor importante din viața noastră – menționez aici numai 2 din miile disponibile pe internet –

  • Studiu cu 9000 de subiecti de la Serviciul Civil Britanic arată că aspecte negative în relațiile importante duc la o creştere de 34% a incidenței bolilor de inimă.
  • Studiu al Universității din Portand cu 650 de subiecți pe parcursul a 2 ani arată că conflictele prelungite cu persoanele importante din viață şi starea de stress prelungită în relațiile relevante, au un impact major asupra funcționării sistemului imunitar.

O relație sănătoasă nu este deci un lux, este o condiție esențială unei vieți sănătoase şi fericite.

Multe persoane atribuie responsabilitatea succesului unei relații, celuilalt, fără să vrea să accepte deocamdată responsabilitatea proprie care vine din asumarea parteneriatului.

Multe persoane consideră că dacă nu prea văd în jur astfel de cazuri, relațiile sănătoase sunt doar subiect de discuții. Ele sunt reale şi reprezintă cea mai profund umană experiență a acestei vieți.

Multe persoane consideră că e de lucru uneori pentru a le avea, că vor trebui să schimbe şi la ele anumite lucruri, iar asta le rezultă inconfortabil.

Fiecare are nivelul propriu de confort şi aşteptări, inclusiv în ceea ce priveşte calitatea relațiilor relevante din viața sa.

Câteva din calitățile unei relații sănătoase: compasiune, siguranță, încredere, libertatea de a spune ce găndeşti, afecțiune şi respect reciproc, împărtăşire, ascultare, conflicte gestionate sănătos.

Câteva din calitățile unei relații nesănătoase: nesiguranță, abuz de putere şi control, egoism, neîncredere, critică, negativitate, lipsă de susținere, gelozie, lipsă de onestititate, multe cereri.

Te invit la un eveniment sămbăta, 30 martie, despre cum să ne dezvoltăm abilitățile de a avea relații sănătoase, deci o viață sănătoasă şi fericită.

https://www.facebook.com/events/296876287598504/

Pentru înscrieri, trimite mesaj la lucia@timpsicontratimp.ro

Te aşteptăm cu drag!

Cel mai lung studiu (75 de ani) despre fericire. Concluzii

Robert Waldinger este al 4-lea director al proiectului de cercetare inițiat de Universitatea Harvard în 1938. Cercetarea îşi propusese să găsească răspunsuri la întrebarea: „Ce ne face sănătoşi şi fericiți în viață?”.

Red and yellow mugs in blue scarf on the background of warmed-up fireplace

Nimeni nu credea la acea vreme că acest studiu va fi derulat pe o perioadă atât de lungă. Majoritatea studiilor longitudinale ( care urmăresc evoluția unui fenomen în timp ) durează maxim 10 ani.

Studiul urmăreşte viața a 724 de bărbați pe parcursul a 75 de ani.

Cercetarea este foarte complexă, având o componentă cantitativă ( răspunsul la chestionare, interviuri, etc), cât şi calitativă ( discuții cu subiecții în casa acestora, colectarea analizelor medicale timp de 75 de ani, observarea acestora în mediile în care îşi desfaşurau viața, discuții cu membrii familiei, prietenilor, colegilor de muncă, etc.)

Robert Waldinger descrie acest proiect în interviul Ted de mai jos.

https://www.ted.com/talks/robert_waldinger_what_makes_a_good_life_lessons_from_the_longest_study_on_happiness?fbclid=IwAR0Z5au3uvKD83u8EUXvTWm5Wp4QQ9jTZ5x5cXDkPuAEXr_MpqwRxAZAeQA#t-749817

În contrast cu rezultatele studiului, Waldinger vorbeşte despre obiectivele de viață ale generației numite Millenials, născuți intre 1980 şi 2000: să fie bogați ( 80%), să fie faimoşi ( 50%) şi să aibă realizări profesionale.

Rezultatele acestui studiu, pe scurt ( detalii găseşti în Ted Talk):

  1. Relațiile reprezintă principalul indicator al unei vieți bune. Oamenii care au relații ( familie, prieteni, comunitate) trăiesc mai mult, sunt mai sănătoşi şi fericiți. Izolarea duce la deteriorarea sănătății şi la o durată mai scurtă a vieții. Statistica nu arată prea bine: 1 din 5 americani se declară singur, epidemia singurătății făcând ravagii în țările industrializate ( aceasta este tema pentru un alt articol, de fapt pentru mai multe…)
  2. Contează calitatea relațiilor, şi nu numărul acestora. O relație conflictuală este profund dăunătoare sănătății (aceasta este tema următorului articol din blog). O relație de cuplu din care lipseşte afecțiunea este mai nocivă decât divorțul. Relațiile împlinite sunt cele care ne ne protejează de inevitabilele neplăceri care vin odată cu senectutea şi eventualele boli. Studiul pune accent pe faptul că cei mai satisfăcuți în relații la 50 de ani sunt cei mai sănătoşi la 80 de ani. O viață bună se construieşte pe relații bune.
  3. Relațiile armonioase nu ne protejeajă doar sănătatea corpului, ci şi starea minții. Memoria funcționează mai bine şi mai mult dacă avem suportul emoțional necesar. Un alt fapt important este că nu există relații continuu armonioase, că pot exista conflicte şi este necesar să fie aşa. Ele fac parte din dansul relației atâta timp cât muzica de fond este una de încredere, afecțiune şi onestitate.

Doreşti să-ți îmbunătățeşti relația de cuplu?

Ai vrea să poți vorbi cu părinții, copiii tăi, sau alți membri al familiei, despre unele lucruri mai vechi sau mai noi, care simți că vă îngreunează comunicarea sau poate chiar privitul în ochi?

Vrei să ai relații mai calde şi oneste cu prietenii?

Îți propun un eveniment în care vom aborda concret aceste chestiuni şi altele care vor apărea în discutii:

https://www.facebook.com/events/296876287598504/

Pentru înscrieri şi întrebări, trimite mesaj la lucia@timpsicontratimp.ro

Dă share şi prietenilor dacă ți se pare valoros. Multumesc.

Această pereche are înger

Mă intriga mereu expresia “esta persona tiene angel” ( persoana aceasta are înger), pe care o auzeam uneori în Buenos Aires. Face referire la o persoană specială care transmite integritate, valoare şi umanitate.

Pot spune fără urmă de îndoială “esta pareja tiene angel” ( această pereche are înger), urmărindu-I pe Raluca Teodor şi Csongor Kicsi. De exemplu acest video.

https://www.youtube.com/watch?v=wyluQXAKBCIPrivindu-i, simt o emoție puternică. O văd pe Raluca atât de frumoasă şi prezentă în dans, atâț de atentă la Csongor. Bineînțeles că sunt subiectivă, cum altfel? Este eleva mea şi sunt EXTREM DE MANDRA DE EA. Dar tu, în subiectivitatea ta, o vezi altfel?

 Il văd pe Csongor atât de ferm şi prezent în dans, atât de conectat la Raluca şi la muzică…In subiectivitatea mea, sunt EXTREM DE MANDRA că am contribuit cât am putut la evoluția sa fulminantă ( pentru cei care nu ştiu, Csongor avea să devină câțiva ani mai târziu campion european de tango salon, în compania Laurei Iaru).

Privindu-i deci pe fiecare în parte, sunt profund emoționată şi acum ca şi atunci, în urmă cu 6 ani.

De la un punct încolo însă, nu o mai văd nici pe ea, nici pe el. Văd o curgere fără efort, văd inocență, integritate, muncă, modestie, valoare. Şi mai văd ceva, greu de descris în cuvinte, un soi de strălucire, o legătură atât de profundă între ei, o bucurie de a fi împreună. O fi îngerul?

Nu ştiu tu ce cauți, dar pentru mine despre asta este tangoul. Despre acest înger. Când dansez, încerc să îl aduc în pereche. Când privesc perechile dansând, pe el în caut. Iar când îl văd sau îl dansez, mă simt în a 9-lea cer.

Pentru că o pereche de dans sau altfel este săracă dacă se compune doar din 2 persoane, dacă X dansează cu Y şi atât. E nevoie ca cei 2 să poată crea un spațiu emoțional între ei, în care să se întâmpine unul pe celălalt cu drag, un soi de a 3-a prezență, din care apoi se naşte dansul de la sine.

Raluca şi Csongor, vă mulțumesc că ați fost atât de generoşi în a ni-l arăta. Cred sincer că el v-a ales pe voi, iar noi toti privindu-vă dansând i-am simțit atingerea în firele de păr.

Mulțumesc tuturor dansatorilor care prin ceea ce sunteți şi apoi prin cum dansați, mă faceți să îl simt sau să îl văd.

Mamei

“Mai e o zi, mama.

Il văzusem în Buenos Aires, mamă, ştii, când am plecat eu împotriva voinței voastre să mă fac dansatoare de tango argentinian, acum vreo 11 ani. „Ce-o să zică lumea, tu, economistă cu MBA?”, dar eu de unde să ştiu mamă, ce-o sa zica, dar stai asa să vezi ce am eu de zis.

L-am văzut de curând în Spania, uite am făcut şi poze. Ți se taie respirația, mamă, e aşa maiestuos şi frumos, încât nu poate fi transmis prin cuvinte.

Copacul banyan mai este numit şi smochinul pagodelor, ficus bangalensis, ca să fiu mai exactă şi mai ştiințifică.

Dar ştiu că tu eşti mai artistică, aşa că ia uite şi Copacul Vieții al lui Klimt, pentru comparație, dar mie îmi dă o emoție mai intelectuală dacă pot spune aşa. Banyanul ajunge direct la inimă in schimb.

Creşte pe suprafețe mari – în India există o pădure formată dintr-un singur banyan.  Cum să vezi pădurea de copac, mamă, când sunt unul şi acelaşi lucru. Ti se opreşte mintea în loc…

Sunt banyani de 1000 de ani care se întind pe zeci de hectare şi care adăpostesc la poalele lor un sat întreg, mamă. Aşa ca în Avatar.  

Dar stai să vezi magia acestor copaci, mamă. Atunci când tulpina e afectată, ei cresc rădăcini  exterioare, uite în poza de jos se văd rădăcinile albe, de sus în jos.

Ştii că ma mai joc cu cuvintele in imaginatie, aşa că ai răbdare să vezi ce am gândit eu la atingerea lui.

Am văzut neamul meu ca un arbore banyan. Ştii mamă, unii zic chiar că toată umanitatea este un singur copac, dar eu nu stiu daca e chiar asa.

Eu stau încă cu copacul neamului meu. Rădăcinile lui, ca ale majorității copacilor celorlalte neamuri vin din mocirle, tot trecutul umanității de la ființe vertebrate construite pentru supravețuire în sălbăticie spre ființe dotate cu emoții şi capacitate de intimitate. Trecutul îndepărtat cu războaie, foame, abuzuri neştiute şi nerostite. Trecutul cu patriarhat şi inegalitate de sex. Trecutul cu comunism şi alienare. Trecutul cu confuzie şi teamă ( mi-a plăcut cum am descris asta, mamă, în „Cel mai bun guru de pe piață” şi am preluat şi aici). http://timpsicontratimp.ro/cel-mai-bun-guru-de-pe-piata/

Aceste rădăcini tenebroase au ridicat prin tulpină toate acele emoții de care oamenii fug ca dracu’ de tămăie, stii ce zic, mama? Stii foarte bine, uneori mai bine decat mine.

Ruşinea, şşşşşşşşşşşşşşşşş, ca un bici de foc peste față în văzul tuturor, şi nimeni nu sare în ajutor, frica, HAAAAAAAAAAAAAAAA gutural din ce în ce mai jos şi mai frig în oase, vinovăția, sssssssssssssssssssssssssssssss, continuu pe fundal ca o apăsare pe piept şi transpirație rece, tristețea, mmmmmmmmmmmmm, mişcări în reluare şi capul de plumb, fețe indiferente sau zâmbete false în jur. Şi mai sunt câteva.

Am fugit şi eu de ele cât am putut, dar ele erau în mine şi m-au ajuns din urmă. Am stat şi le-am simțit pe toate până în prăsele. şşşşşşşşşşşşşşşHAAAAAAsssssssssssssssmmmmmmmmmm…………..

Şi în timp ce ele trăiau în mine şi îşi dansau dansul, mie îmi creşteau rădăcini externe, mamă, ce zici de asta? Greu de crezut, nu?

Ți-am zis ca banyanul ăsta este imposibil de descris în cuvinte, atât e de frumos.

Şi uite acum, mamă, în timp ce scriu, simt cum rădăcinile mele externe ating pământul. Aici se unesc cu celelalte rădăcini ale copacului, care acum îmi transmit sunete calde, moi si dulci asa ca vata de zahăr şi desertul acela „lapte de pasăre” pe care mi-l făceai în copilarie. Ce-mi mai plăcea, zi să-i zic, zeama aia cremoasa, atât de dulce….

Poate imi faci mâine unul de ziua mea, mamă?

Asta era prețul de plătit pentru a simți acum asta? Să stau cat e nevoie cu şşşşşşşşşşşşşşşHAAAAAAsssssssssssssssmmmmmmmmmm?

Deal-ul este mai mult decât onorabil. Instanța e multumită, se poate retrage.

Iar peste 16 ore mă nasc pe 8 martie 1976 sau 2019. Doar Einstein ar putea să exprime mai bine decât mine la ce ma refer.

Vrei să mă naşti tot tu, mamă? Ne mai ştim oricum şi te iubesc de parcă te-aş şti dintotdeauna. Să mă naşti pe mine, de ziua ta, de ziua Femeii, ce dar frumos îmi faci, dincolo de cuvinte. Si eu ce dar frumos iți fac să apar chiar de ziua ta.

Laaaaaaaaaaaaaaaaaaamuuuuuuuuuuulțiaaaaaaaaaaaaniiiiiiiiiiiiiiiii! cu ce-o să vină! “

Cel mai bun guru de pe piață

Pe piața românească s-a dezvoltat un supermarket de spiritualitate şi dezvoltare personală. Cu multe raioane: misticism, meditație transcedentală, respirație holotropică, meditația budhistă, shamanism, tarot, Tao, yoga, tehnici de respirație şi multe altele. Cerere mare, ofertă pe măsură.

Sunt convinsă că fiecare este folositoare atâta timp cât intenția autentică este autocunoaşterea şi nu escapismul.

Din păcate mulți propovăduitori sau guru țintesc către partea luminoasă, pozitivă, neputând integra umbra sau partea întunecată a personalității ( anxietățile, angoasele, ura, resentimentele, etc).

Rezultatul îl constituie o explozie de pozitivism pe un fond mocnit de anxietate sau depresie. Ceva mai fals greu de imaginat.

Pentru mine spiritualitatea fără integrarea umbrei este o umbră şi mai mare. Spiritualitatea este integrarea umbrei.

Am încercat la rândul meu diverse metode. Cumva am intuit calea potrivită şi am mers pe ea.  Ce a funcționat pentru mine a fost terapia de profunzime şi terapia de grup, mai precis spus RELAȚIA care s-a stabilit cu terapeuta.

In timpul terapiei şi până în prezent şi în toate zilele ce vor urma, ştiu cine este cel mai bun guru de pe piață.

Sunt emoționată să vi-l prezint

Ştie să cânte la acordeon şi la vioară, deşi nu a mai cântat de mult,  face o budincă cu brânză care îmi pune  în dificultate orice încercare de dietă, pictează ( ce mă atinge mai mult sunt peisajele marine şi icoanele cu Sfântul Gheorghe şi balaurul). Imaginea de mai sus este un tablou făcut de ea anul trecut.  (Mă întreb mereu privind-o  câte furtuni şi valuri învolburate va fi perceput pictorul şi privitorul,  pentru a se simți pacea tabloului).

Este o femeie frumoasă şi stoică, mă mândresc cu ea şi o iubesc. Este mama mea.

Este cel mai eficient guru de pe piață.

Sute de cărți de psihoterapie şi zeci de workshopuri nu mă testează mai bine decât o întâlnire cu mama.

Pe lângă ființa care mi-a dat viață şi m-a crescut, mama este canalul prin care tot trecutul s-a scurs în mine. Tot trecutul umanității de la ființe vertebrate construite pentru supravețuire în sălbăticie spre ființe dotate cu emoții şi capacitate de intimitate. Trecutul îndepărtat cu războaie, foame, abuzuri neştiute şi nerostite. Trecutul cu patriarhat şi inegalitate de sex. Trecutul cu comunism şi alienare. Trecutul cu confuzie şi teamă.

Intâlnirea cu mama înseamnă şi întâlnirea cu acest trecut scurs în mine după ce ea l-a filtrat cât a putut.  Dacă sunt pe frecvența acestui trecut, întâlnirea e grea şi guru este nemulțumit, evoluția mea e slabă.

Dacă mă întâlnesc cu ea pe frecvența prezentului, simt că l-am prins pe Dumnezeu de picior. Inseamnă că nu mai sunt condusă din trecut, înseamnă că am reuşit să integrez umbra. Am liber arbitru şi pot alege. Trecutul este doar o parte din mine.

Dragul meu guru, trebuie să-ți cer iertare. Toată nemulțumirea mea legată de nedreptățile trecutului ți-am reproşat-o ție.  Am avut nevoie să personalizez aceste nedreptăți în tine, te-am făcut pe tine balaurul cu care a trebuit să mă lupt. De fapt balaurul este tot trecutul scurs în mine şi el poate fi în egală măsură tata, străbunicul patern, stră stră bunica maternă, mătuşa paternă,  Gheorghiu Dej, Baiazid al 2-lea, şi orice persoană care a fost parte mai mult sau mai puțin relevantă în construcția trecutului.

Eu am ales să mă lupt cu tine, să-ți transmit ție ura, nemulțumirea, resentimentul, dezamăgirea față de umbrele trecutului şi deci de ale mele.

Te-am perceput suficient de puternică să faci față acestei răzvrătiri. Nu degeaba îmi eşti mamă. Iți mulțumesc, lupta s-a încheiat, m-ai născut încă o dată.  Am ieşit învingătoare, balaurul este parte din mine, dar eu sunt mult mai mult. Şi tu la fel.

Iar RELAȚIA dintre noi, din ce în ce mai mult pe frecvența prezentului ne va ajuta pe fiecare în parte să ne reamintim că balaurul este parte din noi şi împreună îi vom face cu ochiul, aşa, ca unui copil răsfățat şi şugubăț, care din când în când are nevoie de atenție.

……………………………………………………………………….

Practica mea spirituală o constituie relațiile.

Te invit să explorăm împreună practica relațiilor conştiente, a relațiilor în prezent, în cadrul următorului eveniment „ Cum ne recunoaştem şi comunicăm nevoile reale în relații”. Vom explora dinamica celor mai relevante relații din viața noastră: de cuplu, cu părinții, cu copiii, cu rudele, cu prietenii, etc. Evenimentul conține o parte teoretică, o parte de întrebări şi răspunsuri, exerciții de conştientizare a tiparelor proprii de comunicare şi exemple concrete de interacțiune conştientă ( eu şi mama, voluntari).  https://www.facebook.com/events/296876287598504/

Pentru comentarii, întrebări sau înscrieri, mă poti contacta la lucia@timpsicontratimp.ro

Curs de tango începători, pentru oameni şi extratereştri

V-am mai povestit de Pino4, extraterestrul care a apărut la milonga în decembrie şi cu care m-am împrietenit. De fapt, mi-a devenit foarte drag. Ca să n-o mai lungim, îl iubesc maxim.

Pino4 este foarte interesat de tango şi ia lecții cu mine, în fine, cu mâna mea dreaptă, el fiind atât de mic.

A fost aseară la milonga, poposeşte lângă reşoul de pe pistă şi se uită atent la dansatori. Zice că îl fascinează felul în care oamenii se adună, cunoscuți sau necunoscuți, dansează în cerc câteva ore şi apoi se desprind.

Ieri am avut lecție şi mi-a povestit că este o imagine similară cu felul în care el vede universul. Zicea ceva de energie, cercuri concentrice, culori şi sunete. M-a dus cu gândul la mandale. I-am arătat pe google câteva tipuri şi a ales-o pe asta, care curios sau nu, seamănă binişor cu prima imagine surprinsă cu Pino4 la milonga.

N-ai cum să nu-l iubeşti. Că e adevărat sau nu ce zice el, nici nu mai contează, e atâta bucurie şi calm în prezența lui, încât tind să cred tot ce spune.

Lecțiile de tango merg anevoios, cred că învață mai greu să danseze cu mâna mea, nu văd ce mari emoții ar putea ea declanşa în el.

In aprilie vine cu un grup de prieteni care vor şi ei să învețe tango. Tot atunci vom începe şi noi o grupă nouă, aşa că m-am gândit să-i combin, oameni şi extratereştri.

Nu ştiu exact settingul, dar mă voi consulta cu Pino4 şi vom găsi formula potrivită.

Aşa că îți lansez invitația: hai la cursuri de tango cu extratereştri. Dacă te crezi diferit de restul oamenilor, vei putea dansa cu extratereştri sau cu alți oameni, diferiți ca tine. Dacă te consideri normal ( te implor să-mi scrii şi mie ce înseamnă), vei dansa cu oameni normali ca tine.

De ce tango? Te aduce în corp, te relaxează, îți faci prieteni noi şi eşti îmbrățişat. Şi s-ar putea să ai şi nişte conversații tare frumoase cu ei.

Dacă ai prieteni normali sau care par de pe altă planetă şi ei, dă-le linkul de mai jos.

https://www.facebook.com/events/240341263513285/

Pe curand!

https://www.facebook.com/events/240341263513285/

Extraterestrul de la milonga

Ştiu ca nu l-ai observat, erai prea absorbit/ă de dans, însă am permisiunea lui să scriu despre discuțiile noastre.

A apărut prima oară în decembrie anul trecut. L-am văzut cum cobora din nava spațială sferică ( apare şi în fotografie în dreapta sus).

A levitat spre masa de DJ unde eu pregăteam o tandă de Tanturi. M-am speriat când l-am văzut, însă l-am crezut când m-a asigurat că este un extraterestru de treabă. Este mic şi auriu, cât o palmă. Vorbeşte o română cu accent portughez, zice că e atras de zona latino.

Redau mai jos o parte din discuția noastră. Pe el îl cheamă Pino4.

P: te rog să nu te sperii, sunt un extraterestru de treabă. Pot sta cu tine câteva minute?

L: ….eşti real sau mi se pare? ( cu vocea tremurată)

P: da, nu-ți fă griji, sunt real. Eram într-o călătorie pe la voi şi m-a atras vibrația asta necunoscută. Ce muzică este?

L: este muzică de tango. Iți place?

P: este ceva diferit…Şi de ce se mişcă oamenii lipiți unul de altul?

L: noi oamenii avem nevoie de îmbrățişare aşa cum avem nevoie de oxigen.

P: dar de ce trebuie să vă mişcați pentru asta, nu puteți sta pe loc?

L: ştii, când devenim adulți ni se pare penibil să cerem îmbrățişări, aşa că s-a inventat acest dans care a rezolvat problema. In plus, e mai plăcut să ne îmbrățişăm pe muzică.

P: de ce?

L: muzica şi versurile ne duc într-o stare în care ne accesăm emoțiile şi nu suntem singuri când facem asta.

P: ce sunt emoțiile?

L: emoțiile sunt ceea ce mă face umană, diferența dintre mine şi tine, felul în care eu percep realitatea.

P: nu înteleg…

L: nu poți înțelege asta cu rațiunea… hai să încerc să-ți explic atfel

P: sunt ochi şi urechi ( are tot câte 2 ca noi, doar că oleacă mai mari)

L: să zicem că noi devenim prieteni apropiați, eu voi simți bucurie şi încredere, apoi într-o zi îmi spui că pleci în altă galaxie, m-aş simți tristă, apoi nu mai dai un semn de viață cu lunile, m-aş simți respinsă. După o vreme revii, reparăm relația şi mă simt entuziasmată. Ințelegi mai bine acum?

P: nu s-ar întâmpla să nu mai vorbim pentru că am comunica telepatic.

L: eu îți explic ce s-ar întâmpla între oameni.

P: aş vrea să mă înveți tango, să pot întelege mai bine emoțiile voastre.

L: hai să încercăm şi vedem unde ajungem. Tu ce mă înveți?

P: o să fie o surpriză.

Am început lecțiile cu Pino4. Suntem deja la a 5-a. Invață repede şi se gândeşte să-si aducă un partener ( ei sunt androgini) de pe planeta lui. I-am zis să nu cumva să mă răpească, că nu le mai arăt tango, le arăt altceva, un dans oarecare, fără emoții.

Iți mai scriu despre el, începem să ne împrietenim.

Oricum, dacă te uiți mai atent la milonga de marți, s-ar putea să îl zăreşti. Stă lângă reşoul de pe pistă şi ii place teribil Fresedo. ( Mulțumesc Florin Fişcu pentru poză)

Tangoul sau emoțiile care ne dansează

Ieri am sărbătorit Ziua Internațională a Tangoului, 11 decembrie.

Această creație, cu care mi-am împletit existența în ultimii 12 ani, reprezintă atâtea lucruri pentru mine, încât aş putea scrie câteva volume groase în care nu m-aş repeta prea mult.

Azi, 12 decembrie 2018, îmi e accesibilă această imagine, şi m-aş bucura să o văd şi pe a ta, fie în comentariu la blog, fie prin mesaj la lucia@timpsicontratimp.ro

Tangoul înseamnă a mă mişca lipită de cineva, pe muzică. Este similară, cum puține altele sunt, experienței primare de a fi în burta mamei, de a creşte acolo, cu corp, senzații, stări. Este o experiență de maximă intensitate. Despre asta aş scrie probabil 6 volume.

Dar azi voi scrie despre tango ca şi spațiu co-creat în care pot împărți cu cineva în îmbrățişare şi fără cuvinte, toate emoțiile pe care le trezesc în mine ritmurile lui: melancolie, tristețe, vinovăție, ruşine, regret, bucurie, entuziasm, speranță, surpriză, pace, etc.

Ca în cutia cu ciocolată din Forrest Gump, sunt toate acolo,” and you never know what you gonna get”. Dar sunt toate în cutie, şi cele amărui, şi cele dulci, şi cele expirate şi cele proaspete, şi cele tari şi cele moi, şi vrând nevrând gustăm din toate. Şi cum m-aş bucura de cele dulci dacă înainte nu le-aş fi gustat pe cele amare?

De ce oare cea mai veselă melodie pe care o ştiu este „ Carnaval de Sao Vicente” https://www.youtube.com/watch?v=e6qAFj5jKx0   a Cesariei Evora? Poate pentru că în ea recunosc acordurile din „Sodade” ( Dor).

https://www.youtube.com/watch?v=ERYY8GJ-i0I

Una din cele mai vesele milongi ale lui Pedro Laurenz este „La vida es una milonga”.

https://www.youtube.com/watch?v=Rl6rd-jlSsg

Parte din versurile sale : „La vida es una milonga Y hay que saberla bailar, En la pista está sobrando El que pierde su compás. La vida es una milonga Y hay que saberla bailar, Porque es triste estar sentado Mientras bailan los demás.”: “ Viața este o milonga, Si trebuie să ştii cum s-o dansezi, Pe pistă este în plus Cel ce pierde ritmul. Viața este o milonga, Si trebuie să ştii cum s-o dansezi, Pentru că este trist să stai jos In timp ce ceilalți dansează”.

Este aşa veselă şi pentru că în ea recunosc ritmuri şi emoții din piesa “ Abandono” a aceluiaşi Pedro Laurenz.

https://www.youtube.com/watch?v=uus_RB1cXvQ Din versurile sale: “ Duda de tu ausencia y de mi culpa, pena de tenerte que recorder. Sueno del pasado que me acusa, manos que no quieren perdonar” : “ Indoiala de absența ta şi de vina mea Tristețea de a-mi aminti Vis al trecutului care mă acuză Mâini ce nu vor să uite”

Tangoul înseamnă deci a-mi trăi emoțiile, toate, aşa cum vin ele, în prezența cuiva şi a fi martora emoțiilor celuilalt, toate, aşa cum vin ele.

Aşa că dragă partener de dans, pot dansa cu tine foarte repede ( milonga este favorita mea, poate ştii deja, este bucurie în formă pură, nu o puteam rata J). Şi pot dansa cu tine foarte încet, căci pentru a mă bucura de milonga, a trebuit să trec prin paşii foarte lenți ai tangoului ( muzica , versurile sale şi emoțiile transmise).

Imi place când dansezi rapid şi în acelaşi timp aş fi bucuroasă ca uneori să simți când am nevoie să faci pasul mai lent sau pauza mai lungă. Mulțumesc.

La mulți ani cu tango, sa avem cât mai mulți!

A bailar!

Spui ‚da’ când vrei să spui ‚da’ şi ‚nu’ când vrei să spui ‚nu’? Da sau nu? :)

A pune limite sănătoase în relații înseamnă a spune „nu” când vrei să spui „nu”, a spune „da” când vrei sa spui „da”, şi a simți nu-ul sau da-ul profund în întreaga ființă: senzații, emoții, gânduri. Bineînțeles sunt multe nuanțe aici, ex. cum spui ‚nu’ sau ‚da’, ce spui după ‚nu’ sau ‚da’, când spui ‚nu’ sau ‚da’ sau preferi să taci, etc, dar de dragul argumentului mai larg, nu mă refer la ele acum.  

A pune limite sănătoase în relații înseamnă a fi autentic, a simți de unde până unde eşti tu, a şti de unde până unde e celălalt, şi a negocia de unde până unde putem fi împreună.

A fi autentic = a pune limite sănătoase = a fi împlinit în relații

Frumos şi clar, dar de ce ne este aşa greu cu aceste limite, şi de mult ori ne simțim neînțeleşi de celălalt, deşi ne dorim aşa mult contrariul? In fond toți ne dorim relații în care să fim văzuți, înțeleşi şi respectați, iubiți.

Răspunsul stă în calitatea relației cu propria persoană care apoi se extrapolează în relația cu celălalt. Omul este ființă socială: este consituit genetic pentru a fi în relații, nu rezistă mental, emoțional, social, fără. Calitatea relației cu propria persoană reflectă calitatea relațiilor sale.

De exemplu: vineri seara mă simt obosită, mă dor picioarele şi am nevoie să ma odihnesc, după o săptămână plină. O prietenă mă invită la un party. Nu-mi ascult corpul şi merg la petrecere, de teama că prietena s-ar putea supăra. Seara voi sta fără chef şi obosită şi probabil ulterior o sa simt resentimente fată de prietena mea pentru că simt că nu m-ar înțelege. Astfel am încălcat limitele cu propria persoană ( nu mi-am ascultat nevoile de odihnă ) şi cu prietena mea pentru că am spus ‚da’ la ceva ce simțeam ‚nu’. Un răspuns matur ar fi :”Draga mea, sunt foarte obosită şi chiar dacă îmi doresc asta foarte mult, nu pot veni. Am nevoie de somn. Sigur o să fie fain, să-mi trimiți poze. Noi când ai vrea să ne vedem la o cafea?”. In acest fel, îmi respect corpul şi-mi respect prietenia, asigurând-o pe prietenă de dorința de a o revedea şi de apreciere.

Alt exemplu: mă simt îngrijorat şi stresat după un meeting la birou. Ajung acasă nervos, soția îmi spune că vrea să mergem la un film cu multe Oscaruri. Ii răspund pe un ton iritat, ea îmi spune că o neglijez şi discuția degenerează spre ceartă şi o seară ratate. O variantă ar fi să-mi recunosc limitele ( sunt obosit, am nevoie să mă relaxez) şi i le comunic şi soției astfel ca aceasta sa nu se simtă respinsă şi neglijată: „ Draga mea, am avut o zi grea. Am nevoie să mă odihnesc. Nu pot merge la film, îmi pare rău, însă mergem sigur, cât mai curând. Vrei să mă ții în brațe, te rog?”

 

E adevărat că în realitate, relațiile pot găzdui situații mult mai dificile decât refuzul la un party sau o îngrijorare, şi tocmai de aceea este crucial să ne recunoaştem limitele pentru noi şi apoi să le comunicăm celuilalt pentru a atinge intimitatea cu respect şi grijă, în funcție de limitele celuilalt.

Pentru că în final toţi ne dorim relaţii care să ne îmbogăţească, nu să ne anihileze. O viaţă împlinită înseamnă relaţii care ne îmbogăţesc.
Iar construirea unor relaţii care ne împlinesc înseamnă o artă care se învaţă şi se perfecţionează continuu.

Dacă te interesează perfecţionarea acestei arte, te invit la două evenimente:

  1. conferința interactivă cu tema : Cum punem limite sănătoase în relații: susținută pe 19 ianuarie ( link mai jos) pentru a te familiariza cu aspectele teoretice, importanța crucială a stabilirii de limite în relații, şi cu situații variate experimentate de participanți.https://www.facebook.com/events/1456420194490409/

 

  1. atelierul terapeutic cu aceeaşi temă ( 8 si 9 februarie) , în care se vor lucra mai în profunzime aspectele stabilirii de limite sănătoase în relaţii. Vezi linkul mai jos.
    https://www.facebook.com/events/328423987971609/

www.timpsicontratimp.ro

Aştept cu interes părerile tale pe blog şi la lucia@timpsicontratimp.ro

 

Străbunicul meu Moromete

Marin Preda este scriitorul meu român preferat. Poate şi pentru că am locuit atât geografic, cât şi simbolic în acelaşi spațiu, câmpia Teleormanului ( Vlaşca în vremea lui), dar în mod cert pentru felul în care rezonează în mine emoțiile transmise de cuvintele sale. Actorul care l-a personificat pe Niculae în Moromeții I a terminat acelaşi liceu cu mine 3 ani mai devreme, deci am fost colegi 1 an şi îmi amintesc felul misterios şi respectuos în care vorbeam despre el, împreună cu prietenii mei din clasă.

Am văzut Moromeții I de cel puțin 10 ori şi nu aveam deci cum să ratez Moromeții II.

Am mers însă la premieră cu inima uşor îndoită de teama că ar putea strica în vreun fel amprenta afectivă a primului film. Asta nu s-a întâmplat, ci dimpotrivă, însă am plecat din sală cu inima grea şi capul mare, senzație care m-a însoțit câteva zile după. Am realizat că la fel mă simțeam de fiecare dată când vedeam Moromeții I, însă nu îmi puteam explica starea.

Ce crezi că m-a atins aşa mult?

Sărăcia familiei lui Ilie Moromete? Schimbarea regimului cu tot ce ştiam că urma după instaurarea comunismului? Supărarea lui Niculae că nu putea merge la şcoală? Conflictele din familia lor? Nedreptățile sociale din sat?

Prea puțin din toate astea. Ce m-a atins profund a fost însingurarea lor extremă, incapacitatea de a-şi comunica felul în care se simt unul altuia. Niciun personaj din film nu-şi putea deschide sufletul, nu-şi putea împărtăşi emoțiile, şi probabil majoritatea nici nu le conştientizau pentru ei înşişi. 

Imi păreau toți lighioane din pădure cu înfățişare de om, cu limbaj şi abilități cognitive superioare, însă atât de răniți, încât interacțiunea dintre ei lua forma atacului, fugii sau înghețării în durere.

Ți-l imaginezi pe Moromete adunându-şi familia în jurul cinei, spunându-le : „ Măi oameni buni, lucrurile nu stau bine deloc. Sunt îngrijorat de cum o să ieşim din iarnă. Atâta timp cât suntem uniți însă, nu am nicio îndoială ca vom găsi o soluție. Hai să spună fiecare acum ce idei aveți despre asta”.

Nici eu.

Moromete avea în jur de 50 de ani in 1945, deci mi-ar fi putut fi străbunic. Ca să continui jocul identificării, aş presupune că Ilinca, fiica Catrinei, ar fi fost bunica. Ea ar fi trăit în sat, în Siliştea Gumeşti, s-ar fi măritat într-un sistem patriarhal rigid şi ar fi avut-o pe mama, pe care ar fi crescut-o cu toate carențele emoționale cu care ea însăşi a fost crescută. Mama pleacă la oraş, trăieşte in comunism, şi la lipsurile ei emoționale, se adaugă secretomania specifică regimului, vremea decrețeilor cu avorturi ilegale si periculoase despre care nu poate vorbi cu nimeni, şi altele şi altele.

Mă naşte pe mine, eu preiau stările şi emoțiile ei ( asta face orice copil fără excepție ), si parcurg un drum lung, uneori perceput ca fără ieşire, uneori perceput extrem de dureros, de la stadiul de animal rănit la stadiul de persoană cu emoții care poate oferi şi caută apropierea.

Şi drumul mă duce spre data de 5 noiembrie la Sala Palatului sa văd premiera filmului Moromeții II.

Mă întreb cum ar privi strabunicul meu Moromete, bunica Ilinca si mama următoarea secvență a filmului meu propriu: Lucia ieşind de la filmul lor, ținându-şi prietenul de mână spunând: „ Mă simt tristă dupa fimul ăsta, mă simt fragilă şi am nevoie să mă ții în brațe”, iar el răspunzâd : „Cum să nu, baby. Te iubesc, sunt cu tine.”

………………………………………….

Aş putea scrie ( şi o voi face) mult despre trauma de țară, despre trauma transgenerațională şi felul în care ne afectează pe toți, pe unii dintre noi fără să ştim. Şi mai ales despre procesul prin care trauma nu ne mai controlează viața, ci devine un film care mai rulează din când în când în noi, iar noi ştim că este un film.

Aş putea scrie un roman despre felul în care Moromeții  rezonează în mine.

Cum rezonează în tine?

Ma interesează să-mi scrii despre asta, o poți face fie pe blog, fie la lucia@timpsicontratimp.ro

Nu de alta, dar poate avem acelaşi străbunic şi nu ştim încă.

Alegerile care ne aleg

Am cunoscut-o pe Alina ( in cercurile de tango ii spunem “la Morocha”) acum 12 ani, la cateva luni dupa ce am inceput sa dansez tango. In poza, in dreapta mea ( eu sunt cea cu bluza roz, foarte aprinsa in discursul de marti de la milonga 🙂 ) 

In fotografie suntem o parte din persoanele carora Alina ne-a transformat fundamental viata, toti predam si organizam practici sau petreceri regulate de tango. Unii ne-am lasat in urma jobul pentru a ne dedica exclusiv tangoului, si oricum toti ne-am schimbat radical stilul de viata si cercul de prieteni. Una dintre doamnele din poza chiar s-a casatorit cu un argentinian, evident dansator de tango, si locuieste acum in Buenos Aires.

M-am tot intrebat de unde am avut curajul sau/si inconstienta sa ma afund in tango, asa, ca intr-o apa adanca, sa schimb radical un mod de a fi cu altul, sa las in urma un job si niste repere ce pareau clare de existenta, sa plec un an in Buenos Aires ca sa ma apropii mai bine de tango, si evident de multe alte lucruri din mine.

Si imi raspund acum ca in mare parte am facut-o datorita Alinei. La cursurile ei am simtit atentie, apreciere si afectiune. Contam eu, nu ca un cursant oarecare, ci eu, chiar eu, simteam ca ma incurajeaza cu fiecare mic progres, o simteam aproape, cu licarul acela in privire ( cei ce o cunosc stiu la ce ma refer), care imi transmitea: “Hai mai, ai rabdare, e spre bine, relaxeaza-te,  sunt aici cu tine”.

Sunt ferm convinsa ca pedagogia cu aceste trei componente face minuni, schimba vieti, provoaca decizii majore.

Pana la 30 de ani cand am inceput tangoul, nu am avut un astfel de pedagog, nici in scoala, liceu, sau facultate. Unii predau corect, altii erau prea tristi sa transmita ceva, altii prea absorbiti de ei insisi, unii ofereau atentie, altii apreciere, 2 sau 3 afectiune. Dar nimeni pana la Alina nu le-a oferit pe toate.

Este foarte probabil ca daca ea ar fi predat tehnica antitero, aviatie supersonica, tehnica pictarii pe bob de orez sau dialectul nr. 5 din tribul Himba, acum as fi facut altceva.

Videoul de mai jos arata exact asta: profesorul de matematica isi intampina elevii cu atentie, apreciere si afectiune, si apoi le preda ecuatii cu mai putine necunoscute.

https://www.facebook.com/roiubita/videos/313346902771848/UzpfSTU0ODIwMTk1MToxMDE1NjY2ODc1NTk0MTk1Mg/

Este stiut faptul ca memoria functioneaza in paradigma afectivitatii, ne amintim lucrurile care sunt impregnate cu emotie. Cand emotia este pozitiva, dorim sa multiplicam experienta si amintirea.

Draga Alina, iti multumesc,  ceea ce esti mi-a schimbat viata, mi-a facut alegeri. Eu am facut acele alegeri? Probabil eu le-am pus in practica, asa ca un executant, decizia insa s-a luat la alt nivel, mai profund,  pe baza atentiei, aprecierii si afectiunii tale.

Sper sa fi invatat de la tine si sa transmit si eu mai departe in predare acest mod de a fi in relatie cu cursantii mei de tango.

A, da, si evident, tehnica de ocho, cross sau mers.

  • multumesc Vale pentru inspiratia de a surprinde acest moment in fotografie!

 

 

Un veac de relatii cu sens

Unul din cei 3 predictori ai sănătații emoționale a unei persoane îl reprezintă calitatea relațiilor, de orice fel: de cuplu, prietenie, familie, profesionale, etc., adica echilbrul pe care îl poate stabili între intimitate și autonomie.

Capacitatea de a dansa dansul în continuă mișcare între autonomie și intimitate este despre a-ți recunoaște și comunica emoțiile, vulnerabilitățile, suportul și disponibilitatea pentru celălalt, si despre a ști sa pui limite pentru a-ți proteja spațiul emoțional și a lăsa un loc între tine și celălalt pentru ca relația să se manifeste, dincolo de așteptările și nevoile celor 2.

In dansarea acestui dans, un rol crucial îl are tipul de atașament cu care am fost crescuți în primii 2-3 ani de viață. Este ironic, spunea Eric Berne, un psihoteraut de marcă, cum soarta unui bărbat adult este determinată în mare parte de țăncul care a fost în primii ani.

In mare parte, căci acest tip de atașament, în special cel disfuncțional, se poate schimba în cadrul unor relații sănătoase, de lungă durată, cu un prieten, partener de cuplu, terapeut, etc.

Inițiatorul teoriei atașamentului este psihanalistul John Bowlby, care împreună cu asistenta sa, Mary Ainswirth, au descoperit prin cercetări experimentale, o legătura de necontestat între calitatea atașamentului în primul an de viața a bebelușului cu figura de îngrijire ( de obicei mama) și calitatea relațiilor pe care acesta le dezvolta ca adult.

Conform teoriei lui Bowlby, în perioada primilor ani de viaţă, copilul construieşte modelul de lucru al mamei si al tatălui, la care se adaugă modelele de lucru complementare ale sinelui in interacţiunea cu fiecare dintre părinţi.

Modelul de lucru înseamnă experienţele trăite de copil în legătură cu părinţii – acesta reflectă modul cum părinţii se comportă cu el, cum îi vorbesc, atitudinea pe care aceştia o au faţă de el. Pe baza acestuia copilul işi va planifica dorinţele şi temerile, precum si propriul comportament care se aşteaptă de la el.

Aceste modele de lucru, odată formate, ajung sa opereze la nivel inconştient şi se schimbă mai greu la vârsta adultă.

Cele 4 tipuri de atașament sunt:

Atasament securizant

Persoanele cu atasament securizant sunt cele care in perioada copilariei mici au avut parte de acceptare, iubire si ingrijire din partea unui adult prezent si angajat. Sunt cele care atunci cand au avut o nevoie, inclusiv emotionala, au gasit un raspuns prompt si satisfacator, imediat ce si-au exprimat-o. Sunt cele care au primit incurajare, validare, recunostere si sprijin de-a lungul primei copilarii si cele care au crescut intr-un mediu sanatos din punct de vedere emotional si relational.

Ajunse adulte, aceste persoane au o imagine de sine buna, au relatii sociale de calitate, acorda incredere oamenilor, comunica asertiv, au capacitatea de a cere si oferi ajutor, in caz de nevoie. Stiu sa gestioneze emotiile negative in situatii de stres si crize, isi cunosc limitele si posibilitatile, intra in relatii potrivite.

Atasament evitant

Evitantul este acea persoana care, in copilarie a cerut ceva ingrijitorului sau (de pilda o privire, o imbratisare, alinare etc) dar acesta nu i-a raspuns sau a facut-o intr-un mod nesatisfacator pentru el. Este copilul cu parinti distanti, rigizi si insensibili, este cel care n-a fost luat in brate ca sa nu fie prea rasfatat, cel care a cautat sprijin in diferite forme dar a ramas fara raspuns. Este acel copil care a primit feedback pozitiv doar atunci cand a performat si care a inteles ca orice ar face, nu este indeajuns pentru a fi acceptat si iubit asa cum este.

Adultul evitant a invatat ca a cauta sprijin este periculos si nefolositor. Este cel care-si reprima emotia si evita s-o recunoasca sau s-o acceseze. El nu vorbeste despre lumea lui interioara din teama de respingere. Isi traieste viata valorizand latura cognitiva a realitatii. Evita contactul cu semenii si se retrage deseori in lumea lui interioara pentru a se re-echilibra din punct de vedere emotional.

Atasament anxios

Anxiosul este cel care nu a fost vazut, auzit, ascultat suficient in copilarie si care a primit raspuns inconsecvent la nevoile sale. Este cel care a invatat ca trebuie sa faca galagie, ca cineva sa-l vada si sa-i raspunda nevoilor. Poate fi cel a carui absenta nu este observata, poate fi copilul problema sau oaia neagra a familiei. Oricum ar fi privit de ceilalti, este cel care, la un moment dat oboseste sa ceara ajutor si invata sa se descurce pe cont propriu.

Adultul anxios este preocupat de prezenta altuia in viata lui, este critic, instruieste, controleaza. Este activ, neobosit, lupta pentru propriile relatii si privilegii. Daca nu este multumit cu ce gaseste, abandoneaza (relatia, proiectul) si cauta ceva mai gratificant in alta parte.

Atasament dezorganizat

Persoana dezorganizata din perspectiva atasamentului este cea care n-a primit niciun fel de sprijin in copilarie. Este copilul care, fie a fost abandonat inca de la nastere, fie a crescut intr-un mediu toxic, cu unul sau mai multi adulti absenti, ei insisi cu tulburări emoționale sau psihice. Este persoana care a suferit abuzuri, și îi rezultă dificil să mențină relații, job-uri. Poate dezvolta diverse adicții, tulburări afective și psihice.

————————————————

Am facut o facultate de psihologie, un master, o formare in psihoterapie, am urmat o terapie de profunzime si una de grup, am citit multă literatură de specialitate, multe studii și teorii, am participat la nenumarate conferinte si workshopuri. Ele, dar mai ales experința proprie a primilor 2 ani de viață și a următorilor 40, m-au condus la urmatoarele credințe:

  • Sunt foarte puține persoane care au stil de atașament sănătos, din rațiuni care din păcate nu țin de ele: persoanele de sprijin veneau și ele din familii în care nevoile erau legate de asigurarea hranei, nicidecum de crearea unui mediu emoțional sănătos, persoanele de sprijin au trăit într-un regim în care comunicarea emoțiilor și comunicarea onestă in general putea fi foarte periculoasa, etc.
  • Sunt foarte putine stiluri pure. Cred ca suntem in proportie de 90% o combinație din primele 3, evident în procente diferite.
  • Tiparul de atașament nu este definitiv și irevocabil. La vărsta adolescenței sau la cea adultă, putem cunoaște persoane cu care să învațăm și alte tipare de a relaționa: un profesor, un prieten, un iubit, un psihoterapeut, un maestru.
  • Nu este deloc usor sa modifici un tipar, sa modifici cumva propriul fel de a fi, dar probabil asta e marea achizitie a speciei umane, ceea ce ne diferentiaza de alte specii

Iar credința cea mai profundă este aceasta: în timpul unui tango de 3 minute, eu Lucia, femeie adultă, pe picioarele mele, dansez cu un partener adult, pe picioarele lui, matur și surăzător, și este o bucurie această experință împărtășită prin dans.  In același timp însă, dansez cu un băiețel de 1 an sau 2 care a avut uneori nevoie de o îmbrățisare si nu a primit-o la timp. Iar partenerul meu de dans dansează în același dans cu Lucia de 1 an sau 2 care a avut uneori nevoie de o îmbrățisare si nu a primit-o la timp. Ai dansat un astfel de dans? Cum se simte? Nu-i așa că nu există cuvinte? Dacă le găsesti, as fi foarte bucuroasa să le împărtășesti aici pe blog.

Până una alta, îti propun atelierul de mai jos ca o incursiune in explorarea capacitatii proprii de a fi in intimitate.

https://www.facebook.com/events/1856313584444733/

Pentru ca, intr-adevar, cea mai frumoasa viata pe care o putem avea este cea cu relatii hranitoare, cu sens.

In loc de Un veac de singuratate, mai bine zis, insingurare, cum ar fi zis Garcia Marquez, Un veac de relatii cu sens sa avem, sau macar anii care ne-au mai ramas de-acum incolo.

 

Blabla sau nu chiar

Fiecare călătorie cu pasageri luați prin blablacar este intrarea într-o lume distinctă. Ultima dată am luat cu noi o doamnă din Mangalia care a vorbit la telefon tot timpul drumului. Dădea sfaturi şi oferea sprijin cunoscuților cu care vorbea, îi salva pe toți, nu aveau de ales. Intr-o altă călătorie am avut pasageri un tânăr musician turc şi prietena lui. Am ascultat tot drumul compozițiile lui foarte frumoase si Metallica în concert simfonic. Cu altă ocazie, am avut un cuplu care-şi petrecuse weekendul pe o plajă pustie şi am aflat despre cum se poate face caiac în România. Au mai fost 2 pasageri, mamă şi fiu, români de origine tătară, doamna de aproximativ 50 de ani, ne povestea cât regretă că nu s-a despărțit până acum de soțul său, că acum e prea târziu. Au fost şi călătorii în linişte, şi am apreciat asta.

Cea mai memorabilă însă a fost călătoria cu un bărbat în jur de 40 de ani şi fiul său de 6 ani. Conversația s-a închegat de la sine, s-a vorbit despre maşini, despre cum Vama Veche nu mai e ce-a fost, despre casele construite pe plajă, distruse de vânt, etc. Discuția era naturală, nimeni nu făcea un efort să zică ceva pentru a umple spațiul. Nu ştiu cum s-a ajuns la fraza aproximativă, rostită de pasagerul nostru:“ Sunt aşa rare momentele în care poți să comunici cu adevărat într-un cuplu. In loc să spună cum se simt, de obicei femeile se retrag în minte, au preocupări intelectuale, caută explicații, iar bărbații se refugiază în corp, caută plăcerea strict sexuală”.

Opa, da, o minge frumos ridicată la fileu, aşa pasageri să tot ai. Blablacar ar trebui să-şi schimbe numele. Am continuat discuția pe acel fir, însă am rămas şi după terminarea călătoriei cu nişte întrebări.

  1. De ce ne este aşa greu să ne comunicăm emoțiile?
  2. De ce femeile preferă să se refugieze în minte/interpretări, iar bărbații în corp/plăcere imediată?

Hai să luăm o situație ipotetică şi să vedem cum se conturează răspunsul la prima întrebare. Doamna Bla şi domnul Bla sunt invitați la o serată. Doamna Bla este uşor timidă, introvertă, domnul Bla este extravert, comunicativ. Pe parcursul serii, doamna Bla se simte tristă, nu-şi găseşte locul, în timp ce domnul Bla străluceşte în conversații, este ca peştele în apă.

Scenariul 1. In drum spre casă, doamna Bla izbucneşte: „ Ce idee proastă să mergem la serata asta. Nişte oameni superficiali, nu aveai ce să vorbeşti cu ei. Şi în plus te-ai holbat toată seara la sânii blondei pe care încercai s-o impresionezi cu teoriile tale”. Domnul Bla contraatacă sau se retrage, discuția escaladează şi fiecare îşi petrece seara fie singur,  – doamna Bla se autolinişteşte cu teoriile sale despre bărbații care nu înțeleg femeile, iar domnul Bla urmărind pe ascuns un video porno şi masturbându-se -, fie împreună, dar distanți şi convenționali, deci un alt fel de singuri. Un veritabil blabla de comunicare.

Scenariul 2. In drum spre casă, doamna Bla spune: „M-am simțit tristă în seara asta. Nu m-am putut integra. Aş avea nevoie ca data viitoare să stăm mai mult împreună când ieşim, ştii, sunt mai timida, îmi e mai greu să încheg o discuție. Poți să mă ții în brațe acum, te rog?” Foarte probabil, lucrurile vor lua o altă turnură în acest cuplu în această seară, evident şi în funcție de reacția domnului Bla.

Diferența între cele 2 scenarii consță în cât de mult ne acceptăm emoțiile şi ne permitem să le comunicăm celuilalt: partener de cuplu/prieten, etc.

Dacă imi sunt familiare emoțiile de bază: tristețea, bucuria, furia, frica, surpriza, şi le accept ca parte din experiența mea umană cea mai profundă, atunci le şi pot comunica, fără teama că aş putea fi respins pentru asta. Pe lângă clişeele sociale ( „Unui bărbat adevărat nu ii e frică niciodată”, „Bărbatul adevărat nu-şi arată emoțiile”, „ Bărbaților nu le plac femeile smiorcăite, care se plâng”), moştenim atitudinea părinților față de emoții.

O mamă care nu-şi acceptă copilul când e trist, furios sau cu temeri, şi încearcă să îl înveselească sau să îi schimbe starea, îi comunică de fapt acestuia că nu este in regulă să simți tristețe, furie sau frică, ea însăşi neputandu-le accepta la ea. Copilul devine un adult ( doamna Bla din scenariul 1 să zicem) care nu-şi recunoaşte tristețea şi consideră că e în neregulă, e inadecvat să i-o comunice domnului Bla.

Până când nu vor face acest travaliu complex al acceptării emoțiilor si vulnerabilităților proprii, şi comunicării lor celuilalt, Scenariul 2 este o utopie, iar intimitatea în cuplu este blabla.

Intimitatea în doi, fie in cadrul unui cuplu, prietenii, familii este bazată pe emoții. Pe recunoaşterea lor şi comunicarea acestora celuilalt.

Iti propun atelierul de mai jos ca o incursiune in explorarea capacitatii proprii de a fi in intimitate.

https://www.facebook.com/events/235274047288947/

Răspunsul la a doua întrebare (De ce femeile preferă să se refugieze în minte/interpretări, iar bărbații în corp/plăcere imediată?) il conturez în postarea viitoare. Aştept cu mare curiozitate şi părerea ta până atunci

Când ai fost ultima dată în intimitate?

„Te-a satisfacut? E bun/a la pat?”” sunt întrebări pe care le aştepți de la interlocutor, legate de curiozitatea din titlu.

Multe persoane asociază intimitatea cu actul fizic, sexual. Sunt intim/ă cu tine dacă m-am dezbrăcat şi am avut un raport sexual. Iți ofer trupul meu, însă nu şi emoțiile mele, gândurile mele, fricile şi speranțele mele.

Ce sărăcire a acestui cuvânt, a acestei realități din spatele lui. Ce sărăcire a vieții, ce pierdere, ce singurătate…

Este poate cea mai importantă întrebare pe care o cunosc, dacă imi reprezint intimitatea astfel: capacitatea de a fi prezentă într-o relație ( de cuplu, familie, prietenie, etc), de a îl primi pe celălalt în viața mea, de a-mi cunoaşte si exprima vulnerabilitățile, de a avea încredere că celălalt, de care simt să mă apropii mai mult, nu mă va răni ( aşa cum mi s-a întâmplat în trecut, mie şi oricui citeşte acest post, fără excepție), şi de a avea încredere că dacă se va întâmpla din nou, mă voi ridica singură sau cu ajutorul celor apropiați.

A fi intim cu cineva în această accepțiune este cea mai profundă dovadă de maturitate. Mă cunosc, îmi ştiu durerile, punctele vulnerabile ( face parte din experienta de viață pe planeta Pământ), dar nu fug de ele. Vin în întimpinarea ta ( partener de cuplu, prieten), dacă simt acest imbold, şi aleg să am o relație cu tine. Cu cât mai intimă relația, cu atât mai bogată sunt eu. Maturitatea constă în întelegerea faptului că cea mai valoroasă existență este cea cu relații de profundă intimitate.

A fi intim cu cineva în această accepțiune este cea mai profundă dovadă de spiritualitate. Sunt în contact cu partea de suferință din mine şi asta mă apropie de suferința ta. Dacă reuşim să înțelegem această parte întunecată, unul altuia, adică reuşim sa ne apropiem eu de pe Crucea mea cu tine pe Crucea ta, atunci ne va fi accesibil şi raiul. Ne vom arăta raiul unul altuia, îl vom simți în spațiul dintre noi. Am avut mereu o neîncredere în maeştii de tot felul care se hrănesc cu un bob de orez pe zi, îşi exersează atenția, usucă prosoape ude pe propriul corp şi sparg cărămizi cu puterea minții. Nu mă convinge nimic de spiritualitatea lor, mai mult decât felul in care susțin o relație umană, de egalitate. E mult mai uşor sa fii maestru, distant, atotştiutot şi condescendent, decât să ai relație de intimitate.

Când ai o astfel de relație de intimitate ( de prietenie, cuplu, familie, terapeutică, etc), uşor uşor toate celelalte relații relevante din viața ta devin intime. Intimitatea se propagă.

De multe ori, sunt motive inconştiente care ne împiedică să o accesăm. Este un TED Talk foarte valoros pe această temă, pe care il adaug aici:

https://www.youtube.com/watch?v=ajJQtm-wCZc

Pe final, îți lansez invitația de a transmite azi un mesaj de recunoştință persoanei/persoanelor cu care te simți intim/ă. Eu o sa scriu in mesajul meu : „asa, din senin” si voi adăuga acel sticker din messenger cu cele 2 creaturi, una roşie, alta albastră, care se îmbrățişează.

“Out beyond ideas of wrongdoing and rightdoing there is a field. I’ll meet you there. When the soul lies down in that grass, the world is too full to talk about.” Rumi

 

KINTSUKUROI x 2 sau arta de a fi în relație

Kintsukuroi inseamnă în japoneză „a repara cu aur”. Reprezintă arta de a repara piesele de ceramică cu smalț de aur sau argint şi înțelegerea faptului că piesa astfel rezultată este mai frumoasă tocmai pentru că a fost spartă.

Sunt momente în viața oricăruia dintre noi cand ne facem bucăți, mai mici sau mai mari. Când vasul în care țineam încrederea, entuziasmul, energia, sensul, se sparge.

Pentru unii din noi, ruptura e provocată în copilărie de persoanele de suport care în loc să fie aproape, stau la distanță, sau care în loc sa sprijine, au nevoie de noi să îi sprijinim.

Pentru alții, ruptura apare în adolescență când ne simțim respinşi cu cruzime de colegi, de prima iubită sau primul iubit, când nu ne sunt înțelese trăirile si aşteptările de viitor, când nu primim suficientă susținere pentru intrarea în viața de adult.

Sunt alții care se prăbuşesc la vârsta adultă, atunci când descoperă că persoana alături de care se vedeau întreaga viață, are o viață paralelă şi într-un final îi părăseşte, când află de pe fişa medicală proprie de existența unei boli incurabile, de care până ieri nu auziseră, când suferă după decesul unei persoane foarte apropiate. Sau alte nenumărate rupturi, mai mici sau mai mari. Viata este foarte creativa si in acest sens.

Când ne facem bucăți în acest fel, lucrurile îsi pierd coerența, sensul, conturul, totul devine cețos.

Unii nu îşi revin după ruptură, din păcate.

Alții însă reuşesc, în timp, să lipească bucățile sparte, de cele mai multe ori cu sprijinul relațiilor ( de cuplu, prietenie, familie, relația psihoterapeutică). Ei reuşesc astfel să facă artă din propria viață. KINTSUKUROI, sau reziliență în limbaj psihologic.

Vasul-viață nou rezultat, cu rănile şi vulnerabilitățile smălțuite în aur, ne face mai umani şi mai capabili să înțelegem rănile celuilalt, să ne apropiem în mod autentic de celălalt. Vasul-viață smălțuit astfel reprezintă de fapt călătoria noastră personală, ceea ce am facut în mod unic şi irepetabil cu experiența numită viață, ceea ce vom avea in fața ochilor înainte de final, raiul sau iadul propriu.

In plus, eu cred că istoria rănilor personale şi felul în care le smălțuim in vasul-viață propriu, reprezintă criteriile profunde, inconştiente după care ne alegem relațiile importante ( de cuplu, de prietenie, etc).

Astfel, pentru a face artă dintr-o relație relevantă, este vital să dezvăluim rănile proprii şi să le cunoaştem pe ale partenerului/prietenului/fratelui, etc, cu scopul de a le îngriji reciproc.

Este o condiție de bază pentru a atinge intimitatea profundă în vasele-viață comunicante.

Intr-un registru mai corporal, cel al tangoului, ce mă emoționează cel mai mult când privesc un cuplu in dans, este atenția, repectul şi grija unuia față de celălalt. Daca cele 2 vase ar dansa, părțile cele mai strălucitoare ar fi bucățile de smalț, de aur sau argint, ale vulnerabilităților proprii.

.

In-cercarea de a fi

Dintotdeauna mi-a placut imaginea culorii noi care rezulta in urma combinarii a doua culori ( clasicul verde rezultat din albastru si galben), gustul rezultat din combinarea a doua ingrediente ( ceapa si usturoiul calite sunt extaz), 2 instrumente cantand la unison ( bandoneon si vioara), 2 parfumuri impreuna ( margaritarul si liliacul). Dar ce ma fascineaza de-a dreptul este spatiul afectiv care se creaza in timpul unei intalniri cu o alta persoana. Spatiu care ulterior ii transforma pe ambii, evident in functie de calitatea sa si de tipul de relatie.

De exemplu, intr-o relatie de prietenie, prietenul A ii povesteste prietenului C despre o problema cu care se confrunta. Cel mai la indemana ar fi ca C sa-i ofere niste sfaturi inteligente si urari de bine, asa ca in carti. In prieteniile puternice, exista insa un spatiu comun, care implica grija, atentie, timp, dragoste. Un spatiu in care A isi dezvaluie emotiile, pe langa faptele exterioare care-i cauzeaza necazul. Iar C reactioneaza la ele, se lasa atins, si in urma acestei atingeri ii raspunde lui A. Cu alte cuvinte, gaseste inauntrul sau un spatiu pentru emotiile lui A si ii ofera acestuia emotiile si gandurile proprii, ce apar in acest spatiu. Nu e nevoie sa fie sfaturi, de fapt de cele mai multe ori nu vor aparea sfaturi, vor aparea cuvinte si trairi neasteptate, care insa au efect de linistire si claritate pentru prieten. Este nevoie de prezenta si grija pentru celalalt. Astfel de spatii avute cu persoanele apropiate ( partener de cuplu, prieten, familie) transforma si vindeca. Si evident este nevoie de reciprocitate si continuitate. Capacitatea de a crea astfel de spatii verzi cu cateva persoane relevante reprezinta dovada cea mai clara a unei sanatati emotionale bune si o premiza de baza pentru o sanatate fizica buna.

Cred cu tarie ca daca am fi cercuri, calitatea spatiilor de intersectie cu alte cercuri ne-ar defini cel mai bine. In-cercarea de a fi.

Un alt exemplu de spatiu comun care transforma interactiuna poate aparea in dansul de tango. A lanseaza o miscare, C o primeste cu relaxare si prezenta.  Nu anticipeaza, nu grabeste raspunsul. Este atent la conexiunea cu A, careia ii raspunde in modul propriu, astfel inspirandu-l pe acesta in dans. Cine deci conduce, cine este condus? In conexiunea creata, sunt intrebari inutile, ce conteaza de fapt este vitalitatea spatiului comun din care se naste dansul.

La cat mai multe spatii verzi deci sa avem in in-cercarea de a fi! 🙂

 

 

Tracey Crouch sau despre incredere

Marea Britanie este prima tara care in ianuarie 2018 o numeste pe Tracey Crouch, Ministru al Singuratatii, in urma studiilor conform carora izolarea sociala este o epidemie ascunsa – 10% din britanici se simt izolati in mod frecvent -. 200.000 de britanici nu comunica cu prietenii sau rudele nici macar o data pe luna.

In Japonia, sunt din ce in ce mai multi oameni singuri care recurg la furturi minore pentru a fi încarcerați, astfel beneficiind de companie.  In SUA, 43 de milioane de persoane peste 45 de ani sufera de singuratate cronica, iar 25% dintre persoane locuiesc singure.

Germania si Elvetia sunt preocupate de abordarea subiectului singuratatii la nivel de program guvernamental. In Suedia, 50% din populatie locuieste singura.

Studiile semnaleaza 3 efecte majore ale singuratatii: 1. scaderea sistemului imunitar, cu toate consecintele sale, 2. cresterea incidentei bolilor de inima, 3. aparitia de disfunctii psihiatrice ( depresie, tulburari ale somnului, dependente de tot felul – alcool, droguri, sex, munca, jocuri, etc).

Nu exista dubiu in privinta efectului nociv al izolarii sociale asupra sanatatii unei natii. Daca exista campanii nationale impotriva fumatului, a obezitatii, a diabetului, cum ar fi deci o campanie impotriva singuratatii?

Ce ar face deci Tracy Crouch in privinta acestui fenomen?
Probabil in prima instanta, ar incerca sa il inteleaga foarte bine, la nivel individual si societal.
Echipa de consilieri psihologi i-ar furniza poate urmatoarele informatii:

1. Singuratatea nu se refera la timpul petrecut de unul singur, ci la lipsa relationarii cu ceilalti, la lipsa de investire afectiva cu un altul, la lipsa unei intimitati emotionale. Sunt persoane care savureaza timpul petrecut in solitudine, carora le plac activitatile solitare precum gradinaritul, cititul, gastronomia, pictura, etc. Ele nu se simt singure in acest timp dedicat unei pasiuni, si care le ofera un sens, atata timp cat exista in viata lor 1 sau 2 persoane, cu noroc chiar 3, cu care pot impartasi propriile emotii, experiente, ganduri. In acelasi timp, sunt persoane extraverte, care adora multimile, concertele, petrecerile, care petrec timp cu multi oameni, schimba idei si vorbesc mult, cunosc frecvent persoane noi. Chiar daca inconjurati de oameni, acestia se pot simti foarte singuri, fiindu-le dificil sa aiba incredere si sa se deschida afectiv in fata altuia si mentinand relatiile la un nivel de suprafata.
2. Singuratatea este deci despre lipsa relatiilor de calitate, acelea care hranesc si ne valideaza, acelea in care avem curajul sa ne aratam vulnerabili, si in care ne asumam riscul ca am putea fi raniti la un moment dat.
3. Exista o tendinta innascuta in om de a cauta relatia, pentru ca aceasta e indispensabila vietii. Copiii crescuti in familii sanatoase emotional, in momentul in care se intalnesc, gasesc natural forme de a relationa, de a se cunoaste, de a se juca. Cu timpul ei isi vor inhiba partial aceasta pornire, din motive de jena sociala, teama de respingere, de penibil, de inadecvare. La multi insa aceasta tendinta innascuta ramane puternica, le va facilita procesul de relationare si ii va feri de cele mai multe ori de sentimentul greu de insingurare si izolare sociala. Aceste persoane carora le este natural sa relationeze intr-un mod sanatos si echilibrat sunt cele care au fost primite in relatiile de inceput (de obicei cu persoanele de ingrijire) cu bucurie, cu usuratate, carora li s-a raspuns nevoilor si care nu au simtit respingere atunci cand s-au deschis si au cerut ajutorul.
4. La nivel individual, este foarte posibil ca persoanele care vor suferi de izolare sa fie cele care intampina dificultati in relatiile relevante ( de cuplu, prietenie, familie), ca urmare a temerii de intimitate – in trecut au fost atat de ranite de persoanele in care au avut incredere, incat nu-si mai pot permite o suferinta similara, si inconstient evita apropierea emotionala, desi si-o doresc foarte mult-.
5. La nivel societal, singuratatea ar putea fi foarte accentuata intr-un sistem dictatura (nu-mi pot imagina calitatea relatiilor in Coreea de Nord unde nimeni nu poate avea incredere in nimeni), sau intr-un sistem care incurajeaza individualismul si materialismul.

Pe baza acestor informatii, dna ministru Crouch ar putea investi masiv in programe nationale de imbunatatire a relatiilor. In scoli, companii, institutii, comunitati. Cursul despre relationare ar fi obligatoriu din primul an de scoala.
Ar subventiona participarea la grupuri de terapie si grupuri de suport pentru persoane singure.
Ar crea programe educationale despre efectele singuratatii si izolarii.
Ar numi persoane responsabile cu singuratea pentru cartiere/strazi/comunitati.

Este poate cea mai importanta misiune, cea a doamnei Crouch, aceea de a reda oamenilor increderea in oameni. Implica schimbari masive de paradigma la nivel individual si societal. Este un proces indelungat, o etapa viitoare a parcursului evolutionist, la fel de importanta poate ca achizitia limbajului.

Give me hope, Mrs. Crouch, give me hope!

Terapia de cuplu înseamnă terapia iertării

Observ cum uşor uşor înțeleg că sunt foarte pricepută la relații, la a simți dinamica dintre doi oameni sau chiar mai multi.

M-o fi ajutat experiența de tango, în care de 13 ani observ cum se mişcă corpul unui bărbat alături de corpul unei femei şi corpurile mai multor oameni în aceeaşi încăpere, m-o fi ajutat relația profundă pe care am avut-o timp de 7 ani cu terapeuta mea şi care mi-a permis să simt tot ce vine şi să fac pace în mine, m-or fi ajutat dificultățile de relaționare din familia mea, m-or fi ajutat toate relațiile din viață.

Imi place să fac terapie de relație. E un pleonasm căci o terapie nu poate fi decât despre o relație. Hai să reformulez: îmi place şi consider că sunt foarte bună în terapia de familie:  cuplu, mama – fiică, mama- fiu, tată – fiică, tată – fiu, soră- frate, iar brânza nu e pe bani.

Abordarea mea este simplă: dragostea dintre cei doi este mai mare decât rănile din trecut? Atunci putem lucra. Dacă nu, putem să creştem dragostea şi apoi începem să lucrăm.

Dacă nu putem creşte dragostea dintre cei 2, recomand terapia individuală.

Există oricum o soluție, numai să crezi că meriți.

Intr-o relație de intimitate emoțională maximă, ca în oricare din tipurile de relație enumerate mai sus, rănile din trecut ies la lumină. Pentru că intimitatea înseamnă în primul rând vulnerabilitate. Am nevoie să ştiu că poți avea grijă de mine când sunt în suferință şi tu ai nevoie să ştii acelaşi lucru.

De multe ori reacționăm din rănile trecutului şi nu din emoțiile prezentului. Terapia de cuplu înseamnă să învăț cum să reacționez din prezent, şi nu din trecut, adică să învăț cum să îmi vindec rănile, adică să învăț să iert.

Nu cunosc ceva mai dificil şi în acelaşi timp mai transformator.

Sunt 2 condiții pentru o terapie de familie eficientă: 1. există dragoste între cei 2, pe lânga rănile din dotare, şi 2. Terapeutul îşi va fi parcurs propriul drum al iertării. Adica, pe langa cei 2, exista in incapere si un spatiu al iertarii.

Dacă simți nevoia să lucrezi la o relație importantă din viața ta, te aştept în terapie.

Dacă vrei să mă cunoşti mai bine şi să vezi cum lucrez, vino la următorul eveniment despre relații din 30 martie, cu tema „Cum ne recunoaştem şi comunicăm adevăratele nevoi în relații”:https://www.facebook.com/events/296876287598504/

Imi poti scrie gândurile sau întrebările tale, sau răspunsurile tale la lucia@timpsicontratimp.ro

Da share acestui eveniment dacă îl consideri valoros. Iți mulțumesc!

Un dar foarte prețios

pe care mi-l oferă cei apropiați este setarea de limite în relația cu mine şi comunicarea felului în care ele sunt sau nu respectate. Astfel voi şti când am sărit calul şi cum revin cu picioarele pe pământ. Sunt atentă însă în acelaşi timp şi la cum respectă celălalt limitele mele.

Dacă o prietenă îmi spune, după o lună fără să vorbim: „In ultimul timp, nu ai dat niciun semn de viață, totul bine?”, este clar că am încălcat o limită. Mă voi gândi dacă am avut motive obiective pentru asta (perioada foarte ocupată, etc) sau este ceva în relația noastră ce ar trebui clarificat. Si oricare ar fi cauza, m-aş grăbi să i-o comunic.

Dacă însă îmi spune mama „In ultimul timp, nu ai dat niciun semn de viață, ce s-a întâmplat?”, iar ultimul timp a fost acum 4 zile, nu m-aş gândi însă prea mult. I-aş spune respectuos că acum am simțit să o sun şi că dacă ea ar fi dorit asta mai devreme, putea oricând să o facă.

( pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că fiica sau fiul nu mai au nevoie la vârsta adultă de sfaturi si supraprotecție. Pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că noi suntem diferiți şi avem nevoie să ne asumăm viața care ni se pare nouă că merită efortul şi rezultatele)

Dacă partenerul meu îmi spune: „Ai fost aprigă în discuția de aseară, te-ai cam aprins”, este clar că am încălcat o limită. Vom analiza împreună situația cu capul cât mai limpede, şi cel mai probabil îmi voi cere iertare pentru reacția exagerată.

Dacă însă îmi spune tata: „Ai fost aprigă în discuția de aseară, te-ai cam aprins”, iar discuția a însemnat argumentele lui în a mă convinge să-mi iau un anumit tip de maşină şi comunicarea mea repetată că deja am hotărât altfel, atunci probabil că el încalcă nişte limite.

( pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că nu pot comanda fericirea pentru copiii lor adulți. Pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că nu-şi pot feri copiii de eşecuri. Pentru părinți e foarte greu uneori să accepte că odată cu creşterea copiilor, ei îmbătrânesc şi se apropie de moarte).

Ce limite pun în ce relații şi cum le respect, pe ale mele şi pe ale celuilalt? Cum mă asigur că nu rămân lucruri sub preş, nevorbite şi care dau naştere resentimentelor?

Cum pun limite în relațiile cu părinții, unul dintre cele mai provocatoare demersuri pe lumea asta J?

Te invit să explorăm împreună aceste aspecte importante ale relațiilor noastre la evenimentul de sâmbătă: https://www.facebook.com/events/1456420194490409/

Pentru că setarea unor limite înseamnă relații mai împlinite şi o viață mai frumoasă.

Aştept părerile şi intrebările tale la lucia@timpsicontratimp.ro

Zborul, cu neputință în afara gravitației

“Despre limită”, capodopera lui Liiceanu, o recomand oricui. La finalul ei, eşti mai uman, în sensul în care te simți în siguranță să-ți recunoşti fragilitatea şi forța care rezultă din acceptarea ei. Câteva fragmente din ea poți citi aici: http://www.poezie.ro/index.php/essay/37167/index.html

Liiceanu vorbeşte despre fondul intim străin, adică tot ce înseamnă “eu”, în sensul cel mai intim, dar pe care nu l-am hotărât eu pentru mine, îmi este deci străin: rasa, sexul, țara, părinții, epoca, religia în care cresc, cultura, profesorii, colegii, etc.  De aceea fondul intim străin.

Şi cred cu tărie că cel mai frumos lucru pe care îl pot face pe această planetă în această viață cu mine însămi este să-mi împrietenesc intimitatea cu stranietatea. Adică nevoia bazală, profund umană de apropiere emoțională, cu necunoscutul din mine, uneori neprietenos. Dacă eu le împrietenesc, îi voi ajuta şi pe ceilalți să o facă cu mine.

Apoi, ca într-o oglindă, de parcă aşa ar fi făcută lumea, voi atrage oameni interesați şi ei de împrietenirea celor 2 părți din ei: intimitatea şi stranietarea. Aceste relații sunt cele mai frumoase şi oricât efort e necesar, e justificat cu vârf şi îndesat. Aceasta e sarea pămantului.

Filosofie, poezie, frumos, dar cam sterp. Hai să trecem spre lucruri concrete.

Să zicem că ai o mamă posesivă, care are nevoie să te influențeze în orice decizie, inclusiv la vârta adultă. Este o parte din fondul tău străin, nu ai ales asta. O vreme chiar e posibil să nu fii conştient de acest lucru. Când însă devine prea împovărâtor, vei începe procesul cel mai greu cunsocut de om. Imprietenirea nevoii de apropiere, de intimitate emoțională, cu stranietatea, cu ce nu ai putut alege.

In cazul nostru, vei începe să pui limite în relația cu mama, în scopul construirii unei relații împlinite cu tine şi cu ea ( atât cât depinde de tine).

Vei înțelege în acest proces că e foarte posibil să fi împrumutat din posesivitatea ei, sau opusul. Opusul este să fii alergic la intimitate ( când simți o persoană că se apropie prea mult de tine, cum face mama, te retragi big time). Aceste “achiziții’ nedorite apar în relațiile apropiate şi pot crea mari necazuri.

Aceste achiziții, această vulnerabilitate este acum a mea. Este fondul meu intim. Ceva ce cunosc bine şi vreau să transform. Probabil nu o voi transforma integral, dar o cunosc şi o accept. Si în relațiile cu cei apropiați o afirm şi le cer sprijinul. Aşa cum fac şi eu cu vulnerabilitatea lor, pentru că au şi ei una două, ce credeai?

Libertatea nu are sens decât în conditiile existenței limitei, asa cum zborul nu are sens in afara gravitatiei, spune Liiceanu.

Si acum, spațiul publicitar:

Te invit la un eveniment despre limite, vulnerabilitate, libertate, relații împlinite şi cea mai mare victorie a omului: asumarea fondului intim străin cu bucurie şi recunoştință. https://www.facebook.com/events/1456420194490409/

Inscrierile se fac la lucia@timpsicontratimp.ro

Te aştept cu drag!