Cum ne certăm astfel încât să câştigăm amândoi

Sunt psihoterapeut şi profesoară de tango. Mă fascinează similitudinea între dansul de tango şi dinamica oricărei relații relevante din viața cuiva ( de cuplu, cu părinții, copiii, prietenii, alți membri ai familiei, etc.)

La ultima lecție, i-am întrebat pe cursanți ce calități cred ei că ar trebui să aibă cei doi parteneri de dans. Răspunsurile au fost: leaderii (cei care conduc) au nevoie de fermitate şi delicatețe, iar followerii ( cei care sunt conduşi), de încredere şi prezență.

Voi extrapola aceste roluri la dinamica unui conflict imaginat.

Cristina şi Marius să zicem au un conflict legat de zona în care îşi vor achiziționa locuința. Cristina îşi doreşte o casă mai mică în oraş, Marius vrea o casă cu curte mare, lângă Bucureşti.

Este o decizie importantă, pentru că ea va determina şi conturarea unui stil de viață, ce pare destul de divergent între cei doi. Cristina are un stil de viață urban, activ, Marius îşi doreşte poate o existență mai liniştită, în natură.

Fiecare dintre cei 2 parteneri trebuie să ştie că în spatele unui conflict se ascund mai multe lucruri, unele conştientizate, altele nu, de aceea este vitală discuția în cei patru parametri: fermitate, delicatețe, încredere şi prezență.

Astfel, oricare dintre cei doi are nevoie de fermitate îşi a-şi afirma poziția, dar şi delicatețe în a afla motivele din spatele dorinței partenerului.

La fel de importantă este încrederea că există o soluție de mijloc.

Consider că cea mai importantă condiție pentru a avea un conflict câştigător pentru amândoi este calitatea prezenței.

Aici mă refer la performanța de a rămâne ancorat în prezent şi în legătură cu celălalt.

Un posibil scenariu ar fi ca Marius să fugă în trecut şi să-şi amintească de conflicte mai vechi sau de anumite defecte ale Cristinei, şi de aici mai e doar un pas pâna la înțelenirea conflictului prezent în frici mai vechi.

Altul ar fi, din partea Cristinei să zicem, o fugă în viitor, prin teama că nu vor soluționa conflictul, că s-ar putea despărți, că va fi singură, cu toată cavalcada de anxietăți aferente ce vor îmbâcsi conflictul prezent.

În cazul foarte fericit în care energia lor ar rămâne în prezent şi în relație, din acest spațiu comun poate apărea o soluție nouă, o înțelegere autentică a celuilalt, o dorință de a găsi o cale comună.

Te invit la un eveniment de psihologie si dezvoltare personala, despre acest spațiu comun, în prezent, indispensabil unui conflict câştigător pentru fiecare în parte şi pentru relație. https://www.facebook.com/events/699823980436676/

Detalii şi înscrieri: Lucia Mîrzan http://www.timpsicontratimp.ro

Sunt psiholog clinician şi psihoterapeut cu formare în psihodramă şi terapie prin mişcare şi dans. De asemenea sunt instructor de tango argentinian. Interesul meu profesional este dinamica relaţională. Consider că persoana se defineşte prin relaţiile relevante din viaţa sa ( cea mai importanta este evident relatia cu propria persoana), iar arta de a construi relaţii sănătoase reprezintă forma cea mai înaltă a unei existenţe împlinite.

Cel mai sigur loc din univers. Corpul meu

Anxietate, depresie, în diferite grade, toate la cote alarmante ( împreună 40% in SUA). Multe nediagnosticate, considerate a fi ‚normalitate’. ‚E, mamă, viața e grea, ce ştii tu, pe vremea mea era greu greu..(…)’ poate fi replica unei persoane mai în vârstă. Ca să nu mai vorbesc de replicile de la vârsta noastră, căci le ştim cu toții prea bine. A-ți fi greu în viață devine normalitatea. Nu sunt nici pe departe adepta pozitivismului, albul este doar opusul negrului. Dar să-mi trăiesc viața dintr-un punct de greutate, hai să zicem dupa 40 de ani, mi se pare că aş avea erori grave de înțelegere.

Anxietatea şi depresia au printre simptome, ca să nu zic cauze, un disconfort permanent, resimțit clar la nivel corporal ( stare de greutate, agitație, palme umede, ritm cardiac mărit sau foarte redus, senzații în stomac, amorțeală, etc).

Este ca şi cum casa în care locuiesc s-ar zgâlțâi, ar deveni brusc cald sau frig, pereții ar începe să se mişte, m-aş trezi cu apă pe pereți, m-aş simți în pericol.

Starea de a nu fi în siguranță în propriul corp, cu gradele sale de disconfort, este un alt fel de a denumi anxietatea, depresia, teama de singurătate şi alte stări de nestat în ele.

O traumă este de obicei cauza acestui fapt, o traumă punctuală ( ai fost martorul unei atrocități, de ex.) sau o traumă de dezvoltare, care s-a cristalizat în decursul unor ani din perioada de creştere. Aici paleta este mai largă şi se refera la diferite stiluri disfuncționale de ataşamanet avute cu persoanele de la care se aştepta siguranță şi iubire necondiționată:  neglijare din partea părinților, critică şi refuz continue, abandon emoțional, abuzuri, etc.

Sunt multe categorii de statistici, însă uitându-mă în jurul meu aş paria pe cele care zic că 60-70% este procentul de persoane care experimentează o traumă. Un site in acest sens: http://www.recognizetrauma.org/statistics.php

A fi traumatizat devine normalitate. Propriul corp devine o locuință neplăcut de locuit. Tocmai de asta pierdem contactul cu corpul, el devine un ‚instrument’ : ‚hai că mai iau un Redbull, mai duc o noapte pierdută’ este o replică uşor de întâlnit. Asta ca să nu intru ( încă) în discuția foarte tristă despre chirurgia plastică şi retrăirea traumei.

Corpul primeşte atâta atenție cât se poate vedea la exterior: mersul la sală, cu exerciții mecanice şi impuse, diete, alimente bio, eco, creme de tot felul, vopseluri, machiaj.

Prea puțin îl mai simțim în interior.

Te invit la o explorare a legăturii cu propriul corp, cu propriile senzații, cu propriile ritmuri, cu propriile emoții, duminică 19 mai, la workshopul „ Femeia şi dansul vieții

https://www.facebook.com/events/353381945286808/

Un corp liniştit şi sigur va adăposti o minte clară şi relaxată.

Din acest punct, dansul vieții este maiestuos şi suplu.

Detalii şi înscrieri: Lucia Mîrzan http://timpsicontratimp.ro/

Sunt psiholog clinician şi psihoterapeut format în psihodramă şi terapie prin mişcare şi dans. De asemenea sunt instructor de tango argentinian. Interesul meu profesional este dinamica relaţională. Consider că persoana se defineşte prin relaţiile relevante din viaţa sa ( cea mai importanta este evident relatia cu propria persoana), iar arta de a construi relaţii sănătoase reprezintă forma cea mai înaltă a unei existenţe împlinite.

Cum ne certăm, aşa relație avem

Conform principiul popular „mai bine să fie bine decât să fie rău”, sunt preferabile consensul şi armonia.

Ce te faci însă cu viața asta care uneori pare a fi potrivnică pentru că nu corespunde ideilor şi aşteptărilor noastre.

Particularizând, să zicem că, într-un cuplu, Maria vrea să meargă în concediu la mare, iar Victor vrea la munte. Hai să ne imaginăm 2 scenarii:

A. Maria chiar vrea la mare. O prietenă vine şi ea cu partenerul, şi Maria crede că ar fi drăguț să iasă toți 4. În plus, nu prea îi place la munte. Victor pe de altă parte adoră să fie în natură şi sa urce pe munte. Maria ştie că va fi o discuție grea, aşa că apelează la un ‚truc feminin’ şi îi arată lui Victor noul costum de baie şi cât de bine arată în el. El percepe acest act ca pe o manipulare, şi încep discuția deja încordați, fiecare fiind preocupat în a-şi afirma poziția proprie şi a descalifica poziția celuilalt. Niciunul nu ascultă cu adevărat. Fiecare ține de cu dinții de dorința proprie şi îl percepe pe celălalt egoist, exagerat şi neiubitor. Le vin în minte conflicte din trecut şi absolut toate defectele partenerului. Se simt neînțeleşi, respinşi şi foarte singuri.

B. Maria chiar vrea la mare. O prietenă vine şi ea cu partenerul, şi Maria crede că ar fi drăguț să iasă toți 4. În plus, nu prea îi place la munte. Victor pe de altă parte adoră să fie în natură şi să urce pe munte. În plus, ei ştiu să se certe. Adică chiar să-l asculte pe celălalt şi să nu țină cu dinții de dorința proprie. ( e un pic mai complicat de atât, pentru alte aspecte şi finețuri te aştept la evenimentul „Cum gestionăm conflictele în relații” din 19 mai:https://www.facebook.com/events/699823980436676/ ) Vor vorbi pe rând şi vor fi deschişi spre a găsi şi alte soluții. Şi în cele mai multe cazuri vor găsi o variantă mulțumitoare pentru amândoi, uneori chiar neaşteptat de creativă.

Aceste scenarii corespund celor 2 metafore pe care le-am folosit în descrierea evenimentului: conflictul ca o partidă de scrimă ( ascunşi în spatele unei măşti, la atac permanent, apărându-ne poziția şi urmărind câştigul propriu), vs conflictul ca tango ( atenți la ce simțim, cu grijă față de celălalt, menținând conexiunea cu celălalt şi urmărind calitatea relației).

Orice relație ( de cuplu, cu părinții, cu copiii, cu prietenii, cu alți membri ai familiei, etc) este uşoară atunci când este consens.

Când apare conflictul, inevitabil de altfel, se testează forța ei.

De aceea, cum ne certăm, aşa relație avem.

Suntem învățați în şcoală atâtea lucruri, de la anul in care a murit Napoleon, pâna la compoziția sulfatului de amoniu. Or fi şi ele utile, cred, în special în exersarea memoriei. Abilități socio-afective precum modul in care gestionăm conflictele ar fi însă de 1 milion de ori mai important de însuşit.

Dacă nu am avut în familie un model sănătos de a gestiona conflictul, şi cum nici şcoala nu ne-a oferit, ne va dificil la vârsta adultă să o facem.

Putem învăța şi acum aceste abilități, pentru a nu ne mai speria de orice conflict care apare şi pentru a avea relații împlinite şi sănătoase.